Poveşti din ClujOamenii frumoși ai ClujuluiJocuri de colecţie testate cu Virtual Reality. Curajul tinerilor de la TeC

Jocuri de colecţie testate cu Virtual Reality. Curajul tinerilor de la TeC

Pe Andrei l-am cunoscut la un festival de liceeni, organizat la Cluj-Napoca. Era la standul cu jocuri pe calculator şi nu-i venea să creadă ce super impact au jocurile vechi combinate cu VR, în rândul adolescenţilor.

Ca să vă imaginaţi şi voi la ce mă uitam când spun jocuri vechi combinate cu VR: una bucată adolescent cu ochelari de Virtual Reality, cu un gadget de comandă în mână pe care îl învârte prin aer sau loveşte, aparent fără sens, în nimic. Asta este, într-un mod simplist realitate virtuală. Vezi prin ochelari proiecţia jocului şi dai comenzile cu ajutorul unor senzori. Poate fi foarte distractiv, în funcţie de jocul pentru care optezi.

Ce facem noi, şi anume organizarea de competiţii, de jocuri on-line, oferă „gamer-ilor” un cadru în care să se întâlnească, să discute, să socializeze si, cel mai important, să-şi testeze skill-urile în jocuri împotriva altor jucători. (Andrei Varga, TeC)

Counter Strike: Global Offensive a fost, cu siguranţă, cel mai căutat joc, urmat imediat de League of Legends. Nu le prea ştiu eu pe astea, dar sunt un bun ascultător 🙂 şi tot aşa am aflat că aceste întreceri de gaming nu sunt doar pentru cei împătimiţi din domeniu, ci şi pentru spectatorii la care are mare priză sistemul de Virtual Reality, care poate fi testat şi care permite un fel de călătorie în timp cu mijloace moderne.

Adică, imaginaţi-vă că jucaţi primele jocuri apărute pe piaţă, cu tehnologie Virtual Reality. Acum pare mai interesant?:)

Grupul de tineri care organizează competiţiile de gaming TeC s-a impus deja pe piaţă ca cel mai mare eveniment de acest gen din Cluj-Napoca.

Nouă ne place să credem că suntem bine organizaţi şi că oferim un plus de valoare comunităţii clujene. Așa a apărut primul eveniment marca TeC care a avut în prim-plan râvnita competiție de League of Legends (20-21 mai 2017) şi care a fost o realizare extrem de importantă pentru noi. Am început ca tineri, parte din comunitatea de gameri şi participanţi la majoritatea evenimentelor din Cluj-Napoca. Mergând la tot mai multe evenimente, am observat erorile de organizare şi nu numai. Ne-am propus să facem mai bine. Cu susţinerea din partea OmniPass a fost şi mai uşor de parcurs drumul. (Andrei Varga, TeC)

Ce îmi place foarte tare la tinerii din ziua de astăzi este înclinaţia spre voluntariat, spre a dărui ceva din ei. Aceeaşi energie bună am găsit-o şi la micul grup de organizatori ai competiţiilor TeC. Răspund afirmativ şi dăruiesc din timpul primit, pentru evenimentele de caritate.

Noi credem cu tărie în astfel de mişcări sociale şi vom participa de câte ori ne va permite timpul şi logistica să o facem. Şi, în plus, puţină reclamă nu strică niciodată 🙂

Pentru a te bucura şi aprecia cu adevărat valoarea jocurilor de astăzi, trebuie să vezi că nu a fost întotdeauna aşa. Jocurile nu erau nici pe sfert atât de complexe şi nu arătau nici 10% atât de bine cum arată astăzi. N-ai cum să apreciezi ceea ce este bun dacă nu cunoşti celălalt element de comparaţie. De aceea noi putem la dispoziţia gamerilor, cele mai vechi jocuri.

În plus, există unele jocuri care au un concept sau o poveste unică, originală, aş putea spune imbatabilă.

Trebuie să guşti din toate ca să înţelegi mai bine întregul! (Andrei Varga, TeC)


Transylvania eSPORTS Competition este un proiect care organizează evenimente cu diferite competiții de gaming pentru elevi și studenți împătimiți ai League of Legends, Hearthstone şi Counter-Strike: Global Offensive, dar și ai gaming-ului în general.

Mai Multe

More article