Holdmann Gerhardt, făuritorul în metale prețioase

Structură. Construcție. Finețe. Calitate. Istorie.

Vacanța de vară s-a încheiat cu un telefon: “vrei să vezi cum se fac adevăratele bijuterii?”. Nu eram prea dornică de o plimbare, dar nici nu vream să stau toată ziua în casă. Așa că m-am deplasat până în P-ța Mihai Viteazu.

Într-o curte interioară, alături de un magazin de încălțări și o croitorie, se află și locul cu pricina. La prima vedere e un magazin de bijuterii ca oricare altul: o vitrină cu fel de fel de pietre care te orbesc și o doamnă simpatică în spatele acesteia. Perspectiva s-a schimbat însă când am pășit în încăperea de alături.

Mi-am adus aminte că mai călcat într-un atelier ca acesta. Eram mică, mică și nu prea vedeam ce se află pe mese. 20 (și un pic) de ani mai târziu am avut ocazia de a-mi satisface curiozitatea.

Denumiri nu prea cunosc. În afară de “clești” nu cred că mai pot boteza vreo ustensilă. Mă pricep mai bine la fotografii, așa că vă arăt.

Dacă mă gândesc mai bine, denumirea nici nu prea contează.

Holdmann Gerhardt este un domn care se pricepe de minune la detalii. Deși unora dintre noi ne este greu să ne hotărâm la finalul liceului ce vrem să facem pe viitor, el și-a ales meseria de la 16 ani. După o ucenicie de 3 ani a început să presteze în acest domeniu acumulând tot mai multă experiență.

În acea perioadă se lucra exclusiv manual și trebuia să livrezi calitate și să îți menții reputația, altfel nu aveai șanse de izbândă. Lucrurile s-au schimbat cu timpul..

Din 60 sau 70 bijutieri câți eram la revoluție, cu diplome, calificați, am rămas aproximativ 10 în Cluj.
Școlile profesionale s-au închis în anii ‘90. S-a produs o ruptură, iar aceste cunoștințe nu mai sunt transmise la același nivel. Acum se produc bijuterii în serie, iar comerțul câștigă teren.

Dl Gerhardt a decis să facă în continuare produse de calitate, renunțând la comerț pentru pasiune. Pentru a crea dintr-o bucată de material o bijuterie, trebuie să ai talent, viziune, să studiezi construcția – nu e lucru mecanic. De la turnare, la trefilare și laminare – totul este manual! Acesta este motivul pentru care dezvoltarea este limitată:

Cât îmi permit mâna și ochii, atâta fac.

 

Clienții săi sunt oameni care s-au săturat de marfa de duzină și cunosc valoare unei bijuterii.

Vrei o bijuterie? Pentru ce îți trebuie? O să o porți zilnic sau doar la ocazii? Contează câtă libertate am, cât trebuie să fie de rezistentă: una e să o porți în fiecare zi, alta e să o porți o dată pe lună. Numai printr-o discuție pot înțelege nevoile clientului meu, formăm modelul împreună și astfel reușim să nu compromitem calitatea.

Recomandările sale s-au răspândit până în Noua Zeelandă și Quatar. Clienții săi vin până în Cluj pentru o comandă. Au văzut și au apreciat valoarea.

Brutarul este omul care știe cum să facă o pâine, știe ce conține, ce să adauge pentru un plus de savoare, știe să o coacă, pentru ca apoi să îți dea o pâine numa’ bună. Asta fac și eu! Creez!

O bijuterie care să reziste în timp, care să rămână într-o familie mai multe generații.

Cel mai mult îi place să creeze medalioanele, colierele, pentru că acolo are cea mai mare libertate. La fel de mult îi place și restaurarea bijuteriilor:

Vreau să le redau frumusețea, să le descopăr istoria, să fiu una cu bijutierul care le-a creat, să înțeleg dăruirea și pasiunea lui.

Are povești pentru fiecare bijuterie, schițe, studii, timp și puțin din sufletul său în fiecare dintre ele. Dacă îl vizitați, întrebați-l de sănătate! Cu siguranță veți afla multe despre arta bijuteriilor!

În video puteți vedea acul de pălărie, aflat de 4 generații într-o familie, devenit inel de logodnă