Stăteam în mijlocul drumului şi priveam casele de-o parte şi de alta. Nu mai erau gropile şi peticile de altă dată când alungam desculţă gâştele ce râvneau la trifoiul din faţa casei. Nu ştiu cum, dar bunicul le auzea mereu. Şi-mi spunea: Du-te şi mână gâştele că fac prăpăd cu lucerna!
Satul îmi miroase încă a langoşi şi cornuri proaspete aduse de bunicul cu noapte-n cap, a lapte de vacă fiert la prima oră a dimineţii ca noi, copiii, să ne bucurăm de fiecare zi. Să ne trezim cu zâmbind bucatelor preferate.
Aşa erau vacanţele la bunicii mei. Şi asta e doar puţin din amintirile care îmi inundă memoria.
Am ajuns în faţa casei care era odată refugiul ideal de timp, de necazuri, de şcoală, în vacanţe. Parcă îmi este teamă să privesc peste gard. Acum locuieşte altcineva aici. Mă apropii şi-mi arunc privirea în trecut. Începe să prindă viaţă chiar dacă curtea este goală.
Puii galbeni de găină alergă prin toată curtea speriaţi de fratele meu care îşi doreşte să-l strângă pe fiecare la piept…uneori prea tare. Apoi…dsculţă îmi înmoi tălpile în nisipul ud şi parcă simt, în nări, ploaia caldă de vară. Niciodată nu ţinea mult. Bunica avea dreptate. Ea ştia mai bine.
Acum îmi dau seama că ştia mult mai multe decât credeam eu. Vedea şi ştia totul şi, cu toate astea, zâmbea înţelegător de fiecare dată când încercam să-mi explic dreptatea.
Privesc mai atentă realitatea. Câteva lucruri au rămas neschimbate…uşor lovite de timp, însă neschimbate. Oftez.
Nu e corect! Parcă cineva mi-a furat copilăria, parcă gardul e mult mai mic. Au tăiat şi prunii de la poartă şi odată cu ei au luat şi acele insuportabile ore în care trebuia, cu orice preţ, să culegem prunele căzute peste tot prin iarbă pentru ca să putem merge la joacă, cu ceilalţi copii de pe stradă.
Acum, dacă mă gândesc mai bine, îmi e dor chiar şi să culeg prunele, să aleg usturoiul şi să îmi fac căsuţă în tuleii de porumb clădiţi mănunchi, ici şi colo, pe toată grădina.
Totul e mic şi nu în mintea mea, nu, acolo e mult mai mare decât pot cuprinde, ci în realitate. Iar acest lucru mă revoltă şi mă întristează.
E mai mic pentru că eu am crescut sau pentru că nu au ştiut să-mi păstreze frumos locul preferat! Unii au plecat din lumea asta, iar casele au acum altă culoare, mai vie. Intru în vorbă cu un cunoscut. E plăcut să-mi spună de unul şi de altul…pe unde sunt şi ce s-a mai ales de ei. Aşa parcă îmi vine să cred că nu e totul doar o poveste, doar un vis de demult.
Şoseaua…e prea perfectă, iar biserica la care am fost creştinată are uşa din termopan!
Deschid ochii sufletului şi îmi las lacrimile să mai plângă o dată de dorul lor.
- Line-up complet la Wonder Family Fest 2025 - 3 feb. 2025
- Când iubirea de oameni îţi aduce bucurie - 26 dec. 2024
- TRADIȚII DE IARNĂ 2024 – Târg de Crăciun la Cluj - 6 dec. 2024