Am fost atât de impresionată de primele 2 zile petrecute în Lisabona că trebuie să îți împărtășesc câte ceva din călătoria mea. Poate când vei ajunge în Lisabona vei ști încotro să o apuci.
Am mers în vacanță cu temele făcute, cu lista obiectivelor pe care vream să le vizitez în buzunar. Mi-am petrecut peste 3 ore pe trip advisor și pe bloguri de călătorie. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, am ajuns să ignor lista și să ajung în locuri în care nu intenționam să ajung.
Unde mănânci când mergi în concediu?
Eu, spre exemplu, sunt „extremistă”: ori mănânc fast food, pentru a avea timp să vizitez cât mai mult, ori pierd vremea în restaurante, pentru a savura mâncarea.
În prima seară gazdele mele ne-au dus în primul restaurant liber de pe stradă. „Ciudată alegere”, m-am gândit. Restaurantul părea a fi mai.. de cartier:
– micuț,
– 6 mese cu fețe de mese și șervețele de hârtie pe deasupra,
– faianță pe pereți – într-adevăr, foarte interesant decorată,
– o vitrină ca cele din cofetarii, însă plină cu băuturi răcoritoare,
– un televizor dat pe VH1, deși din difuzoare se auzea muzică tradițională
Sincer, m-am simțit ca într o bodeguță de cartier în care nenicii intră la o băută.
Domnul chelner, căci era un domn trecut de a doua vârstă, cu mustață și cămașă, ne-a întins niște meniuri care constau în 2 hârtii A4 în folii de plastic. Am comandat la fel ca toată lumea – porc la grătar, indiferent cum urma să vină. Domnul chelner era totodată și domnul bucătar. Așteptările nu erau prea mari. Dar am judecat după aparențe, căci vinul s-a dovedit a fi extraordinar de bun și am mâncat atât de bine, că nu pot decât să-mi fie rușine de prejudecată.
Am învățat că, la fel ca în Grecia, în Portugalia cea mai bună alegere sunt restaurantele în care intră localnicii: acolo se mănâncă bine la prețuri decente! S-a dovedit că dl. chelner și totodată bucătar, era chiar proprietarul.
Aceeași situație am întâmpinat-o și a două zi: faianță, fețe de masă, vitrine și o atmosferă de telenovele – dar cu o mâncare delicioasă.
Spune-mi, tu ai fi intrat aici?
Despre Lisabona.. e un oraș prietenos, multicultural, cu oameni faini și modești.
Când m-am mutat în Cluj, mi-era groază de str. Republicii – cel mai scurt și rapid drum spre casă era teribil de abrupt. Ei, ce nu te omoară te face mai puternic. Bun a fost antrenamentul pe Republicii, căci Lisabona este construită pe 7 dealuri, iar în prima zi am mers aproape 30 km.
Vestitul tramvai galben este ca o telegondolă pe șine, ce urcă pe cele mai înclinate străzi cu o ușurință de neimaginat. Claxonul lui e ca o sonerie de bicicletă, mereu vesel și pozitiv, parcă te-ar invita la plimbare. Da.. Asta m-a păcălit.. clinchetul! Am picioarele umflate și popliteele inflamate, căci m-am plimbat pe lângă linia de tramvai.
Sincer, cred că cele 7 dealuri nu sunt doar 7..
Am ajuns la Castelo de S. Jorge, o fortificație construită în sec XI de către arabi, devenită palat regal în sec XIII. Cu harta în mână am căutat camera obscură pentru a putea vedea orașul 360 grade. Fără succes. Am prins însă niște peisaje superbe de pe zidurile cetății.
Am simțit nevoia să îți povestesc acum, pentru că mâine cu siguranță voi fi uimită de altele, iar detaliile vor fi dispărut din mintea mea.
Te invit să îmi povestești și tu de călătoriile tale, să îmi spui de minunățiile pe care le-ai văzut și de oamenii pe care i-ai întâlnit.
Ne vedem mai jos, la comentarii! Curaj!
