Evenimente4 scene și 30 de artiști la ediția a 9-a Ghibstock

4 scene și 30 de artiști la ediția a 9-a Ghibstock

Curtea școlii se transformă pentru două zile într-un festival

Alegerea pentru weekend-ul perfect cu prietenii nu a fost niciodată mai ușoară. De ce? Pentru că weekend-ul acesta festivalul din curtea școlii se întoarce cu cea de-a noua ediție. Ghibstock e evenimentul pe care ți l-ai fi dorit să-l ai când erai în liceu, dar te bucuri de el și dacă ai terminat liceul și dacă încă ești presat de teze, simulări sau BAC.

Ghibstock este primul și cel mai mare festival din curtea şcolii și unul din cele mai mari evenimente de adunare de fonduri desfășurat anual la Cluj. Porțile Liceului Onisifor Ghibu, din cartierul Grigorescu, se vor deschide vineri, 18 mai, și sâmbătă, 19 mai, de la ora 16.00, pentru toți cei care vor să guste din atmosfera unui festival inedit. Festivalul din curtea școlii se întoarce cu cea mai #BLANĂ! ediție de până acum. Pe scenă vor urca nume precum Vița de Vie, Șuie Paparude, Argatu’ şi Moş Martin, Gojira & Planet H, DJ Shiver, dar și mulți alții. Pentru că nu totul se întâmplă doar în fața scenei principale, anul acesta școala vibrează înconjurată de alte 3 scene – Electric Castle Takeover, Silent Garden și Bearded Stage.

Lansat în 2010, Ghibstock este mai mult decât un festival, este în primul rând un eveniment caritabil de strângere de fonduri. Este construit de voluntari în întregime, de o mână de liceeni care cred în puterea unui astfel de eveniment. Misiunea voluntarilor nu se oprește niciodată atunci când muzica se oprește. Tinerii care construiesc festivalul își petrec tot anul următor, până la fiecare nouă ediție, dezvoltând un proiect caritabil pentru comunitate.

De-a lungul celor opt ani elevii au investit în cauzele care i-au motiva, cauzele care i-au făcut să creadă în schimbare. Pentru prima oară aleg să dezvolte 2 ani la rând același proiect: feel your city; un proiect prin care ei vor să transforme Clujul într-un oraș mai accesibil pentru persoanele cu deficiențe de vedere, să facă un oraș mai puternic.

 

 

 

 

 

 

 

Cu fondurile pe care le vor strânge la festival, elevii adunați sub numele de Asociația BLANĂ! vor să accesibilizeze muzeele clujene și să organizeze o tabără de educație non-formală și aventură alături de 25 de tineri de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca.

Oricine este binevenit, de la mic la mare, iar fiecare bilet la festival se transformă într-o șansă în plus pentru a transforma comunitatea. Deci, ne vedem în curtea școlii?

Mai Multe

More article