Trei copii minunați, elevi ai școlii Mircea Luca din comuna Băișoara, județul Cluj, duc, an de an, straiele și vechile colinde, în fața celui de-al doilea cel mai mare electorat democratic din lume.
Un pas mic pentru ei, un pas mare pentru tradiția românească.
Pornind de la ideea că suntem sigura țară din Uniunea Europeană care încă mai are colinde de Crăciun și nu doar cântece, copiii unei școli dintr-o comună de munte au reușit să formeze un grup ce îşi doreşte să se facă auzit.
Sub atenta îndrumare a profesorului de Limba și literatura română, Lucreția Presecan ei au devenit o voce. Ei bine, nu doar o voce, ci mai multe, duioase şi pline de drag pentru cântecul românesc.
Împreună s-au înscris într-un proiect european, demarat în Ungaria, în cadrul căruia principala idee era promovarea obiceiurilor și tradițiilor, numit „Porți secuiești, porți verzi”.
Mai mult decât atât, grupul de copii de la Băişoara are şi voluntari ecologiști care promovează valorile locului şi dragostea pentru natră.
Cei care cântă se numesc Vlăstari. Numele l-au împrumutat de la revista școlară unde este vorba tot despre activitatea lor extraşcolară.
Așa începe povestea celui mai mic membru al grupului Vlăstari.
Ce îşi mai dorea să facă şi el parte din proiect! Nu avea destui ani împliniţi. Vedeţi voi, corul nu era pentru oricine…doar pentru elevii de gimnaziu. Şi lui îi plăcea şcoala şi ştia că va ajunge curând la gimnaziu.
Darius Benone Popa, unul dintre cei mai tineri cântăreți din grupul Vlăstari.
Şi-a dorit mult şi dorinţa i s-a împlinit! A fost chiar un fel de erou!
După toate evenimentele neplăcute din Bruxelles, din iarna trecută, părinții, îngrijorați fiind, au refuzat să își trimită copiii cu colinda pentru spectacol la Parlamentul European.
Și cum planurile erau gata să fie abandonate din lipsa vlăstarilor, acest copilaș a cerut să fie audiat și lăsat să cânte. El putea merge. Îşi dorea să meargă şi părinţii nu se puteau împotrivi. Ştia că poate salva grupul dacă i se va da ocazia să cânte.
Așa a și fost. După un șir de probe, Darius s-a dovedit a fi mai mult decât talentat. Ba mai mult, vocea lui se potrivea perfect cu cea a Andreei Tehei, rămasă singură în echipa abandonată. Fără pic de frică sau emoții a uimit auditoriul, atât pe cel de la Băișoara, cât și pe cel de la Bruxelles.
În poza de grup se vede lesne faptul că este cel mai micuț…dar asta nici că contează. Mândria cu care ține steagul în mână un poate fii egalată. Dragostea pentru portul popular și tradițiile românesti nu are vârstă.
Fără un profesor de muzică calificat, fără un profesor de religie pentru o îndrumare în alegerea repertoriului, statornic în depunerea unor eforturi considerabile, grupul de la Băişoara este unul dintre cele mai apreciate.
Am primit idei şi sugestii de la toţi membrii voluntari ai noştri. Am selectat vlăstarii, am creat repertoriul, am verificat versurile cu ceea ce este pe internet şi am reuşit să adunăm mai multe colinde. Am văzut şi care le plac lor și care dau grupului o anumită identitate. (Lucreția Presecan, coordonatorul proiectului Vlăstari)
Voci diferite, într-o continuă schimbare, vise pline de speranţe…şi multă muncă, aşa poţi spune totul despre cei mari şi cei mici, parte din proiectul şcolii din Băişoara.
Au strâns costume populare din Ardeal, le-au adaptat lor şi aşa au obţinut culoare. A fost şi este vorba despre muncă de echipă.
Cu mândrie în glas și emoţie în privire, doamna Presecan spunea: „Mă mir, de multe ori, că mai aveau răbdare și putere de a repeta. Am exersat de atâtea ori până când într-un final a sunat exact așa cum ne doream să fie.”
Responsabilizarea și educarea spiritului altruist în noua generație de copii este fundamentul acestui proiect. Voluntariatul creștin este, în realitate, mâna nevăzută care susține și împinge comunitățile micuțe din Europa, pentru a ajuta familiie defavorizate din Kongo.
Plata colindei primită din partea președintelui Parlamentului și a europarlamentarilor a fost donată, de către copiii din Băişoara, unei şcoli din Africa.
În fiecare an vin cu un repertoriu nou, să nu plictisească. Au înţeles că publicul trebuie fermecat cu colinde vechi, dar nu învechite.
O muncă grea, plină de satisfacţii sufleteşti.
Emanuela Luca
