O pensulă cu peri subțiri și cu amprente de portocaliu pe mâner e scufundată minuțios într-un borcan semitransparent cu apă colorată. Câțiva stropi se scurg ritmic pe marginea recipientului. Mâna ce ghidează instrumentul de pictat coboară tacticos vârful pe o paletă de lemn cu o formă incertă și acoperită cu zeci de nuanțe de acrilice. Fără întârziere, penelul atinge bucata de pânză. Se trasează linii, pete de culoare, puncte și siluete difuze. Instinctiv, într-o mișcare continuă, dirijată de pulsul creativității.
Într-unul din atelierele Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, cu căștile în urechi, Alua Tebenova așterne pe pânză o altfel de lume, cu forme simple care abundă în detalii și tușe vesele ce compun motive etnice kazahe. Privește atent printre guașe și culori pastelate. Practic, încearcă să traducă pe planșă ceea ce simte, în contururi cât mai expresive. Și toate sunt o parte din ea, așa cum e în fiecare zi.
Caietul cu foi A3
Alua are 23 de ani și vine din Kazahstan. E studentă în primul an la masterat la Universitatea de Artă și Design, secția Pictură. Poartă o cămașă în carouri, cu mânecile suflecate, suficient de mult încât să îi permită să jongleze cu pensule și culori proaspăt scoase din tub. Dincolo de ochii migdalați și zâmbetul afișat timid, dar jovial, tânăra reușește să transpună cromatic folclorul și tradițiile zonei asiatice, aducând o parte din această cultură pe teritoriul românesc.
Pictează de când era mică. A început cu reprezentări simple în jurul vârstei de 5 ani, a continuat cu schițe și în cele din urmă a ajuns la pictura pe pânză. Inițial nu a conștientizat că desenează mai bine decât cei de vârsta ei. Lucrurile au venit firesc, ca și cum așa trebuiau să se întâmple, chiar dacă nimeni din familie nu avea vreo legătură cu partea aceasta. Pe când era încă în clasele primare, a luat primul contact cu artele. „Alua, mama ta și cu mine am decis să te înscriem la o școală de pictură și mergem la prima lecție chiar acum.ˮ i-a spus tatăl ei, într-o zi, când a a venit după ea la școală, ținând în mână un caiet cu foi A3 și câteva instrumente de pictat. Totul a pornit de acolo. A fost mai mult decât entuziamată atunci. Simplele schițe urmau să se transforme în altceva, mai autentic și mai creativ.
Alua provine dintr-o familie de medici, în care să absolvi facultatea în acest domeniu e o tradiție. Înclinația ei pentru arte i-a surprins la început pe părinți. Cu toate acestea, i-au respectat pasiunea și au încurajat-o în acest sens. „Mie îmi plăcea să fiu creativă, să mă exprim altfel. Asta era o parte din spiritul meu și nu prea aveam cum să schimb asta. Trebuia să fac ceea ce îmi place.ˮ, își amintește tânăra zâmbind.
După ce a terminat liceul, a mers la Universitatea de Stat din Karaganda. Și-a urmat astfel înclinația și a început să-și definitiveze un stil care să o reprezinte. După 4 ani, a terminat cu brio facultatea, obținând o diplomă în Arte. Pasiunea a devenit treptat ceva diferit, o prelungire a modului ei de a fi.
Românesc la purtător
Câteva sunete de folclor autentic se aud în surdină. Pe scenă, niște tineri îmbrăcați în porturi tradiționale dansează hore și sârbe specifice zonelor românești. Totul are loc în Karaganda, orașul din Kazahstan în care Alua e studentă. Așa a luat tânăra prima dată contact cu ceea ce înseamnă cultura autohtonă. „În timpul unui festival, am văzut performanța Ansamblului „Doruleˮ a Societății Culturale Române „Daciaˮ, una dintre cele mai importante asociații de acest fel din centrul Asiei. Mi-au transmis din energia de pe scenă, iar după festival i-am întrebat dacă pot face parte din echipa lor. Astfel, am început să aflu mai multe despre spațiul românesc și chiar am vizitat unele orașe din România în timpul vacanțelor de vară. M-a fascinat țara asta și-am vrut să o vizitez neapărat.ˮ
Interesată de istorie și tradiții, nu s-a oprit doar la a cunoaște niște informații de bază despre cultură. A devenit membră a ansamblului folcloric și a învățat dansuri din zona Banatului, Moldovei sau Ardealului. I-a luat ceva timp să deprindă pașii specifici acestora, fiecare cu particularitățile sale. Cântece precum „Andrii Popaˮ de la Phoenix, „Sanie cu zurgălăiˮ sau „Dulce-i vinulˮ i-au atras atenția și a început să le interpreteze în cadrul festivalurilor din Kazahstan, Serbia sau Republica Moldova la care participa.
Prima oară a ajuns în România în 2012. A fost una dintre acele zilele pe care și le-a înroșit bine în calendar. Cu prietenii pe fast forward și amintiri, cu descoperiri și un strop de inedit. Și niște povești de pus deoparte. „Am sosit într-o vară la un festival în Șimleul Silvaniei. Am trecut și prin București, care mi s-a părut mare, destul de aglomerat, cu o viață rapidă și cu mulți oameni grăbiți. Cumva, îmi imaginam altfel orașul, dar mi-a plăcut să petrec timpul aici.”
Cluj și dincolo de el
3614 de km e distanța aeriană dintre Cluj și Karaganda, orașul de unde e Alua. Un drum destul de lung, pe care a decis să-l parcurgă pentru a veni la masterat, cu o bursă de studiu, în orașul din inima Transilvaniei. Clădirile, arhitectura orașului cu centrul istoric și străzile pavate cu piatră, detaliile care îl fac mai viu și mai spontan, dar și felul de a fi al oamenilor au atras-o. „M-am interesat inițial de facultatea de Arte din București. Apoi, am discutat cu mai mulți studenți străini și cu români și am decis să aleg Clujul. Știam că școala de Arte de aici e foarte bună, că voi ajunge într-un oraș istoric cu arhitectură impresionantă”.
Alături de studenți din Ucraina, Maroc, Albania sau Irak, Alua a urmat mai întâi cursul pregătitor de limbă română la Facultatea de Litere a UBB. Nu i-a fost foarte ușor, însă vizitele anterioare în țară au ajutat-o, iar acum stăpânește destul de bine româna. La UAD, profesorii o încurajează să-și exprime o parte din cultură în picturi. Colegii îi găsesc lucrările neobișnuite, dar interesante, poate pentru că sunt diferite de ceea ce se creează în mod obișnuit. Ea vrea să se exprime dincolo de bucata de pânză. „Încerc să transmit prin ceea ce fac cine sunt și de unde vin. Așa că m-am apucat să pictez despre cultura și tradițiile Kazahstanului. Ornamente, etnografie, tradiții, istorie.”
În țara natală a avut câteva expoziții, unde a prezentat lucrări în care a îmbinat stilul propriu cu specificul kazah. „Sufletul de aurˮ, „Mireasaˮ sau „Paznicul Treptelorˮ sunt doar câteva dintre ele. După vizitele în România, a pictat și Sibiul, Brașovul, Delta Dunării sau Trasfăgărășanul. Și asta într-un mod în care să transpară tehnica proprie și ce a impresionat-o în zonele pe care le-a văzut.
Ținând atent un con de plastic cu henna între degete, Alua aplică diverse modele pe mâna unei tinere. Pornește de la a forma câteva puncte cu pasta de culoare maronie, toate acestea trasformându-se la final într-un fel de tatuaj, pur estetic. În urmă cu doi ani a descoperit mehndi, arta picturii cu henna, care își are originile în India. Din curiozitate, a intrat într-un magazin cu instrumente de acest tip și toate acestea au fascinat-o. A fost autodidact. A învățat începând cu reprezentări simple, ajungând mai apoi la detalii mai complicate.
Pornind de la linii șerpuite, semicercuri sau clasica spirală, reușește să compună modele din ce în ce mai diverse. Spune că e o pasiune pe care și-a descoperit-o, care o destinde și nu are neapărat legătură cu pictura pe care o învață la Universitate. E o modalitate de a interacționa mai îndeaproape cu oamenii și de înțelege un alt fel de artă. Mai diferită și care presupune mai multă dexteritate.
Portocaliu, cărămiziu, stacojiu
Printre creioane HB, acrilice, guașe aruncate pe un colț de masă, borcane cu apă colorată, diluanți și pensoane, Alua își aranjează pânza pe șevalet. Mâna pornește într-un periplu creativ, cu atenție la fiecare pată generoasă de culoare împrăștiată, la fiecare accent cromatic. Îi place să lucreze în acrilic pentru că e unul din materialele care pot exprima bogăția de nuanțe, umbrele și ilustrează mai bine ideile și conceptele ei versatile. ,,Sunt foarte atentă la tot ceea ce înseamnă aspecte legate de compoziție, detalii ale îmbrăcăminții specific kazahe, teme etnice, cultura și tradițiile nomazilor. Nu pot spune că am o tehnică specifică de pictat, doar îmi urmez mâna, ea îmi ghidează pensula pe canvas. Am încredere în instinct, totul e ceva spontan.ˮ
Muzica e o parte esențială în procesul creației pentru că devine, cel mai adesea, o sursă de inspirație. În funcție de tema lucrării și a stării pe care o are, ascultă muzică instrumentală kazahă sau melodii care rezonează cu trăirile de moment. Se integrează laolaltă ideea de sunet, culoare și reflecție. Dintre artiștii clasici, îl preferă pe Rembrandt, iar dintre cei cotemporani pe Voka, un artist austriac al cărui realism spontan îl apreciază. Sunt oameni care o inspiră din film, muzică sau artă pe care îi portretizează în lucrări. Cu nuanțe de portocaliu care îți fac retina să danseze.
Pe viitor vrea să rămână în domeniul artelor și să urmeze și calea pedagogiei, asemenea mamei ei care predă la Facultate de Medicină din Karaganda. A avut o experiență de acest gen la o grădiniță româno-kazahă din București, unde i-a învățat o perioadă pe cei mici cum să așeze culorile, să le îmbine, lucruri elementare. Și i-a plăcut practica. A fost dincolo de accente cromatice și detalii așezate prudent pe tablouri.
Alua își apleacă capul într-o parte și se uită critic la ce a reprezentat pe pânză. Pare mulțumită. Totul e plin de culoare, iar nuanțe de portocaliu, stacojiu, cărămiziu și galben cadmiu inundă întreaga suprafață. Alege cu grijă o pensulă cu vârful subțire pe care o cufundă într-o culoare mai închisă, într-un echilibru ferm. Se apropie încet de tablou, ca într-un ritual, și face ultimele mișcări cu penelul pe canvas, cu tușe caligrafice. Tebenova.
*Fotografiile aparțin Aluei Tebenova.
Manuela Moroșanu- studentă
