Cum poți intra în spiritul festivalier mai bine decât cu un tatuaj Henna?
Aproape de porțile Untold, se află standul Florinei Coman. Pe masa ei găsești conuri cu vopsele, imagini cu diferite modele pe care ți le poate reproduce pe piele. E plină de bunădispoziție, iar clienții sunt foarte mulțumiți. Florina realizează opere de artă cu ajutorul vopselelor henna.
În ’95 când am terminat Liceul de Arte, visul meu era să intru la Universitatea de Arte și Design, dar nu am reușit. Plină de nervi am plecat în Italia.
Pe plaja Mediteranei a descoperit tatuajele cu henna făcute de indieni.
M-a fascinat un tatuaj pe care mi l-au făcut pe picior și în momentul în care a început să se șteargă, mi-am cumpărat o carioca pentru a-l reface, iar într-un final mi-am făcut acel tatuaj permanent. A fost momentul în care m-am îndrăgostit de arta aplicării vopselelor pe piele, de tatuaje. Simțeam că ele fac parte din mine.
În urmă cu trei ani, Florina s-a întors în România și a devenit membru în Uniunea Tatuatorilor, după absolvirea unui curs de profil, în București. De atunci, Florina a devenit cunoscută în Cluj pentru lucrările pe care le realizează cu henna, dar și pentru tatuajele permanente la care lucrează într-un salon din oraș.
După ce am început să fac tatuaje prietenii m-au întrebat dacă nu fac și cu henna, iar la insistența lor mi-am cumpărat materiale de pe internet. Îți dai seama că primul tatuaj a fost un eșec total căci nu stiam să lucrez cu această tehnică, dar încet, încet m-am obișnuit.
Dacă îți dorești un tatuaj făcut de mâna Florinei Coman, ai nevoie de programare. De când s-a întors în România, lumea ei se împarte între artă și familie. Este un artist complet. Tatuează, pictează și confecționează bijuterii.
Deci fetelor, dacă vreți să vă completați outfitul Untold cu tatuaje și bijuterii personalizate, Florina Coman deschide agenda și vă programează.