Evenimentele clujene (au)gust

E august. O mare de oameni îmi inundă frenetic ridurile frunții. Se zbat în mine zilnic mii de suflete, cu diverse trăiri și povești. Am adăpostit atâtea răzvrătiri adolescentine, reprezentări artistice, evenimente cu renume internațional, povești studențești și iată că mereu sunt părăsit la început de vară.

Sunt Cluj! Trăiesc într-o firească ordine de despărțiri și reîntoarceri. În fiecare toamnă întineresc cu o mulțime de suflete vesele. E atât de plăcut să simți frenezia pașilor timizi și dezorientați ai bobocilor, ai celor ce doresc să mă descopere. Am generații întregi ce m-au socotit mereu schimbat, cu un aer parcă mai tineresc și tehnologizat.

Toată această beatitudine durează în definitiv vreo nouă luni, până la început de vară, când orice student se grăbește spre plaiurile natale și mă uită până-n anotimpul mohorât.

Din acel moment încep lungi și fierbinți zile de agonie. Tălpile-mi ard demonic sub asfaltul încins. Clujenii îmi par zombie în căutarea umbrei perfecte. Nici nu mai simt nevoia să mă plâng, căci nu e nimeni oricum să mă asculte.

Seara străzile mi-s pustiite, sunt sigur că așa va fi până în octombrie sau poate nu?

Uitasem, e august, e luna evenimentelor!

Untold, festivalul care îmi adună zeci de mii de oameni în inimă, deschide minunata lună a freneziei străine. E un deja-vu al începutului de an.

Când ultimul festivalier a plecat acasă, ai crede că august atât mi-a promis, dar nu. Sunt Zilele Culturii Maghiare, o mare de distracție și voie bună.

În paralel, festivalul de reconstituire istorică Transylvania History Days, îmi readuce cele mai aventuroase lupte ale strămoșilor în realitatea prezentului.

Și să nu uităm de miile de oameni veniți din toate colțurile lumii la Congresul Martorilor lui Iehova, a căror gazdă sunt tot eu.

Eh, trăgând totuși linie, augustul mi-a fost cam ocupat și nelipsit de oameni.Iată că nu mai e mult și îmi vin studenții înapoi. Încep iar nopțile colorate și zilele aglomerate de viață.

Dar ce e mai frumos decât un strigăt tânăr de fericire în miez de noapte?

Lorena Andra Butoi

Iubire, apreciere și recunoștință

Eu sunt Anabela.

Atunci când mă uit în oglindă spun “Bravo, Anabela!” Mă iubesc și mă îmbrățisez!

 

Aceasta este lecția pe care Jean Baptiste Manitou și ucenicele sale o predau în Piața Unirii.

 

Copii de toate vârstele vin să bată la tobe și nu sunt lăsați să plece până nu învață să se iubească, să se aprecizeze, să fie recunoscatori și să adauge fapte bune la portofoliu.

Din nou, în Piața Unirii se întâmplă lucruri grozave! Este o atmosferă de poveste! ONG-urile clujene s-au unit pentru a-și face cunoscute cauzele. Si cum să facă asta mai bine dacă nu prin activități interesante?

Momente speciale, de la ateliere de pictură pe față și pictură pe pânză, atelier pentru personalizarea trăistuței și a tricourilor, atelier de confecționare măști, ateliere de confecționare accesorii handmade, fotografii la minut, ateliere de brodat, ateliere de modelat în lut, până la jocurile copilăriei!

Magie cu cărți, baloane uriașe și multă voie bună! Oameni frumoși povestesc la toate colțurile!

Poți afla istorisiri interesante și povești de viață care te vor lăsa uimit! Pe lângă acestea, am servit o înghețată și o limonadă cu mentă de la Aghireșu, ce provine dintr-o afacere socială înființată cu ajutorul unor ONG-uri.

Anca Chițoran

Magicianul Alin Cubix la UNTOLD

Alege te rog o carte din pachetul ăsta. Bun, ține-o minte. Închidem ochii, amestecăm, un 6 de treflă?

Magicianul Alin Cubix, a venit tocmai din Drobeta Turnu Severin și, alături de alți 9 magicieni din toată țara, dorește să facă oamenii să creadă în magie și să se bucure de festival.

Și a reușit! Timp de 40 de minute a fost înconjurat de aceiași oameni care, fascinați de faptul că Magicianul le ghicea cărțile, au rămas țintuiți în același loc.

Este genial! Oamenii se distrează, lumea nu e reținută și toți oamenii sunt deschiși!

Numerele sale de magie cuprind cărți de joc, biluțe roșii buclucașe, stinsul țigării prin vestimentația participanților fără a o distruge, numere de mentalism și ……devoalarea numerelor de telefon.

Da, Alin află foarte ușor numerele de telefon ale domnișoarelor și se mândrește cu o colecție destul de măricică.

În cadrul festivalului Untold, a cărui temă este „The World Capital of Night and Magic”, Magicianul s-a întâlnit cu o grămadă de unicorni, străini, mulți oameni care țin la glume și mare, mare poftă de distracție.

„Adevărată magie se întâmplă alături de oameni, când ei se implică și au reacții. Reacția omului este cel mai frumos moment! Iar atunci când faci ce îți place nu ai nevoie de pauză. În astea patru zile nu o să se doarmă prea mult!”

Lasă-te şi tu cuprins de magia Untold!

magie la Untold (8)

 

Anca Chiţoran