TIFF la puterea a doua – voluntar

Încep cu un exercițiu de imaginație. Vreo 3000 de oameni alături de care încerci să vizionezi un film. Un ecran mare cât o clădire impunătoare amplasat în aer liber. Și imagini pe care le urmărești derulându-se ca într-o întoarcere în timp. E doar o bucată din ceea ce a însemnat Festivalul Internațional de Film Transilvania de anul acesta.

În zece zile, TIFF-ul a animat toate cinematografele și spațiile mai mult sau mai puțin neconvenționale ale Clujului. Dincolo de experiența de spectator care a încercat să bifeze cât mai multe filme vizionate, TIFF-ul a fost și despre voluntari. Voluntari care au mișunat prin toate locațiile cu zâmbete mari și bună dispoziție. Vreo 400 la număr.

Nu e puțin lucru să faci parte, fie și într-o mică măsură, din organizarea unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa. De cele mai multe ori, lucrurile sunt contra-cronometru, dar totul compensează cu oameni dinamici și îndrăgostiți de evenimente artistice pe care nu ai cum să le ratezi. Sunt aproape unsprezece departamente care adună persoane pasionate nu doar de voluntariat, ci și de ideea de a trăi o experiență mai mult decât interesantă.

Pentru prima dată ca voluntar la TIFF, am văzut zilele de festival dintr-o cu totul altă perspectivă decât cea de simplu spectator. A fost despre altceva. Mai autentic și mai angrenat în toată povestea cinematografică a unui eveniment de asemenea avengură. Despre ajuns la timp în tură prin locațiile Clujului, despre a răspunde binevoitor cinefililor care te asaltau cu întrebări, despre a fi informat și a ști tot ce se întâmplă în jurul tău, despre a fi deschis la provocări. Și despre a surâde. Mai toată ziua.

Între scanat bilete, numărat voturi și semi-zâmbete afișate mai mult sau mai puțin benevol, am apucat să mai văd și câteva filme la ediția din acest an a TIFF-ului. Și când le privești din postura de voluntar, până și filmele ți se arată altfel. Sunt aceleași scenarii, montaje, efecte speciale, jocuri ale actorilor și perspective regizorale, însă, de partea cealaltă a baricadei, te interesează mai mult cum percep spectatorii proiecția în sine. Dacă le-a plăcut sau nu, dacă au aplaudat la final, dacă au ieșit dezamăgiți, sau, dimpotrivă, spun că au văzut cel mai bun scurtmetraj din ultima perioadă. Și e de două ori mai antrenant modul tău de reflecție de la final.

Cu tricouri negre care semnalează faptul că nu sunt simpli trecători, ci chiar voluntari cu însemnele TIFF-ului și cu badge-urile aferente, tinerii din această ediție a festivalului, printre care mă număr, au învățat și s-au distrat mai mult decât ar fi bănuit când au completat formularul de înscriere. Nu-i puțin lucru să iei contact cu personalități din lumea cinematografiei, să descoperi oameni care duc termenul de cinefil la alt nivel sau să vizionezi filme arthouse care nu au mai fost proiectate în altă parte. E o experiență nefiltrată care te determină să privești, cel puțin pentru zece zile, lumea de partea cealaltă a realității.

Ce te frapează, la final, e că îți dai seama că sunt o mulțime de oameni interesanți care se bucură să vadă împreună un film, fie din scaunul comod al cinematografului, fie de după cortină, verificând dacă mai trebuie să intre vreun spectator sau nu. Și dincolo de toate astea,  dincolo de blockbustere, cinema experimental, filme clasice, documentare și secțiuni ale TIFF-ului devenite deja iconice, rămâi cu amintiri emblematice. Fie că sunt de la party-urile dedicate voluntarilor, de la interacțiunile cu pasionații de artă sau, pur și simplu, de la atmosfera pe care întreg festivalul a degajat-o în cele zece zile.

Cu broșuri încercuite, bilete rupte încă uitate prin buzunare, ziare împărțite pe străzile Clujului, scaune aranjate în Piața Unirii și zâmbete schițate pe chip, experiența de voluntar de TIFF a acestuia an a fost, fără îndoială, la puterea a doua.

Manuela Moroșanu- studentă