Nu mi-a luat mult să scriu articolul ăsta… doar vreo trei zile, dar asta e şi din cauza oboselii şi a faptului că pisica mea s-a trezit să intre ȋn călduri… fix acum ȋn perioada Electric-ului. Bine, probabil şi faptul că sufăr de un writer’s block masiv a contribuit la ȋntârziatul punerii pe hârtie a tot ceea ce am trăit ȋn ultimele zile.
Dar, here we go… vă aduc ȋn atenţie cum mi s-au părut mie cele patru zile de Electric Castle.
Mă rog, mai degrabă trei, că ȋnainte de a treia seară a ȋnceput să mă ia durerea de gât şi să mi se ȋnfunde nasul. Şi vă daţi seama, umblatul la veterinar ca să ȋţi dai seama de ce unei pisici sterilizate ȋi trebuie ȋncă… plus ȋndopatul cu ceaiuri, că doar nu e momentul oportun să mă răcesc, au făcut ȋn aşa fel ȋncât atmosfera de acasă să fie suficient de electrică.
Să ne ȋntoarcem la festival, zic. După ce am mers cam patruzeci de minute ȋntr-un cuptor cu microunde ȋn aşa fel ȋncât transpiram prin toţi porii toată apa ȋngurgitată ȋn ultimele zile, mă văd ajunsă şi eu ȋn comuna Bonţida, la prima mea ediţie de Electric Castle. Da, recunosc, sunt o păcătoasă şi nu am mai fost până anul acesta, ȋn mare parte pentru că nu sunt fan al muzicii de acest gen.
După ce era să mă pierd prin Bonţida (noroc cu semnul pe care scria „doar pietoni”), ajung şi eu la intrare ȋn festival. Ȋmi iau brăţara şi o iau spre intrare. Acolo unde mă opreşte un tip care ȋmi spune, cu o voce uşor sictirită, că vrea să vadă ce am ȋn geantă. Iar eu, fiind şcolită cu cei şapte ani de acasă, ȋncep să ȋi predic că nu e frumos să se uite la o femeie ȋn geantă. Săracul, m-a şi lăsat să trec, printre mii de scuze ȋnglobate… ce bine e să fii blondă.
Şi aşa am rămas cu umbrela mea ȋn geantă – fusesem avertizată de către cineva că mi se va lua. Iar eu nu puteam abandona companionul meu de ploaie din ultimii doi ani. Pe bune, e umbrela care a rezistat cel mai mult din toţi anii mei de existenţă.
Ȋnăuntru, m-am simţit super pierdută ȋn spaţiu. Tot domeniul festivalului e atât de mare ȋncât a durat ceva până să ȋl ȋnvăţ de tot. Singură, cu umbrela ȋn geantă şi ȋmbărbătată de câteva ţigări fumate ȋn grabă de zici că eram ȋn liceu, m-am apucat să investighez şi eu mediul ȋnconjurător.
Sincer, festivalul, cu tot ce ȋnseamnă conceptul lui, mi se pare o idee foarte tare. Adică, feeling-ul pe care ţi-l dă faptul că te afli pe domeniul familiei Banffy te face să te aştepţi să vezi uneori fantome venite tocmai din epoca renascentistă să ȋl vadă pe Skrillex… sau pe Bastille… sau pe oricare dintre headliner-ii festivalului.
Electric Castle este un festival mai aparte pentru că, din punctul meu de vedere, ȋmbină cumva trecutul cu prezentul.
Dacă locul e vechi, muzica e nouă; dacă totul e tehnologizat – aici mă refer la brăţara magnifică bună la toate, fie că vorbim de intrare sau de achitarea unor chestii, oamenii care te servesc sunt tot din carne şi oase – iar săracii erau de multe ori daţi peste cap de mulţimea care aştepta să fie servită.
Eu personal am primit şi unul dintre cele mai ipocrite zâmbete din ultima vreme atunci când m-am dus să ȋmi iau ceva de băut. Am refuzat politicos un shot de whiskey şi am cerut ȋn schimb un banal energizant, pentru ca deh, sunt o fată cuminte, sau cel puţin aşa spune cartea mea de vizită. Ce e drept, cam toată lumea mă ȋntreba de ce nu beau… e chiar strigător la cer faptul că am vrut să fiu light?
Cred că aş putea descrie sentimentul Electric Castle ca fiind… electric, adică pe bune, la ce ploaie torenţială a căzut mai ales pe parcursul zilei a treia, era şi greu să nu ai chef de zbenguială pe ritmurile muzicii. Asta, şi probabil riscul unui trăznet puternic, care să ȋţi trezească toate simţurile amorţite de alcool.
Aş zice că weekend-ul trecut am făcut de toate: am băut, am mâncat, am umblat la veterinar, mi-am salvat umbrela, dar cel mai important, am fost la party-uri… dintre care unul a fost la piscină, foarte reuşit.
If you know what I mean 🙂
Diana Suciu