Welcome, mighty Untold-er!

Clujul e din nou centrul distracţiei şi al aventurii, odată cu ȋnceperea celei de-a doua ediţii a Untold Festival. Prima noapte a trecut ca un fulger pentru toţi cei care au spus DA şi anul acesta provocării lansate de către organizatorii festivalului.

IMG_1196

Deschiderea oficială a festivalului s-a ȋntâmplat cu puţin ȋnainte de miezul nopţii, ora la care se spune că magia este mai puternică, iar toate fiinţele fabuloase ies la lumină. Se pare că acest lucru ȋl vor şi cei de la Untold, să ne simţim cu toţii magici, parte dintr-o legendă.

 

Marea de furnici prezentă pe Cluj Arena a fost martora “ritualului” de deschidere, de unde nu au lipsit focurile de artificii, flăcările, jocul de lumini. Toţi au fost chemaţi să ȋşi descătuşeze fiinţa lăuntrică şi să se dezlănţuie pe ritmurile celor mai cunoscuţi DJ ai lumii.

Profeţia spune că, ȋn fiecare an, Clujul trebuie să fie locul de desfăşurare a celui mai tare festival de muzică din Europa. Lăsaţi-vă ghidaţi de către vrăjitorul Untold, care vă va ȋndruma, pe parcursul celor patru zile, spre lumea fantastică din inima Transilvaniei, un tărâm plin de semnificaţii, distracţie şi muuuultă bună-dispoziţie.

Nici măcar nu mai contează lipsa somnului, all is good when you feel good!

Anul acesta, festivalul propune o atmosferă magică, demnă de cele mai mari legende ale Transilvaniei. Şi, de ce nu? Dacă stăm să ne gândim, Untold e deja o legendă!

Haideţi cu toţii, iar ȋmpreună să ȋndeplinim profeţia!

 

Irina Ielciu

Untold sub vraja măștilor – Carla’s Dreams

Un tărâm plin de magie, poveşti nocturne cu mult mister – asta promitea Festivalul Untold înainte de începere. Și așa a fost! În prima zi, pe scena din Piaţa Unirii au urcat, printre alţi artişti, cei de la Carla’s Dreams.

ziua 1 carla`s dreams
De la primele acorduri de chitară, publicul a început să ţipe, iar la scurt timp scena a fost acaparată de energia debordantă din spatele măştilor.

Grupul din Republica Moldova a făcut un show incendiar pe scena The Citadel amplasată în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Nu s-au prezentat aşa cum o fac toţi artiştii, ci au o piesă specifică prin care îşi spun povestea, o melodie care era fredonată de publicul entuziasmat.


Carla`s Dreams este una dintre cele mai îndrăgite trupe româneşti ale momentului reuşind în scurt timp să facă un record în ceea ce priveşte vizualizările pe Youtube, strângând cu piesa Acele peste 30 de milioane de vizualizări. Nu doar România a fost cucerită de către moldoveni, ci şi radiourile din Franţa şi Rusia, pe care au intrat cu piesa Eroina, cu toate că este cântată doar în limba română.


Dezinhibaţi, cu o forţă care trece orice barieră de scenă sau ecrane, liberi şi plini de viaţă, în doar 40 de minute au reuşit să îi ducă pe clujeni în extaz, aceştia cântând fiecare piesă alături de artişti.

Deşi sunt un grup tânăr, apărut în 2012, populariatea lor a crescut considerabil şi datorită măştilor, care se regăseau şi printre public. Plini de mister, moldovenii nu îşi expun chipurile din simplă modestie, declarând că popularitatea li se datorează talentului şi nu feţelor.

masti carla`s dreams
Nu au urmat nicodată reguli, de aceea au cucerit cu piese româneşti Europa şi nu numai, drept dovadă, după terminarea concertului, când fanii le cântau piesele lângă scenă au coborât pentru o şedinţă foto sfidând regulile Untold.

carla`s_dreams_fani

 

Emanuela Luca