27 martie. Ziua Internațională a Teatrului – Ziua în care Planeta celebrează omul și puterea lui de a se transforma în artă. Astăzi, celebrăm actorii, teatrul, scena, cortina și emoția care poartă publicul de la primul reflector aprins până la ultima replică, de la primul contact cu artistul, până la ropotul de aplauze.
Totuși, când mai exact a luat naștere această formă a artei pure? O dată cu primul dramaturg? Cu primul personaj? Cu prima replică? Și totuși… cine a fost primul dramaturg?
Dacă ar fi să închidem ochii și să ne imaginăm primul contact al lumii cu zona teatrală, probabil că fiecare dintre noi ne-am duce cu gândul la reperul personal pe care îl avem atunci când ne gândim la teatru. În orice caz, majoritatea s-ar gândi la marile nume ale teatrului.
Privind în retrospectivă, v-aș propune să vă gândiți la o mămică, care privindu-și odorul cum face cunoștință cu lumea înconjurătoare, încearcă să îl învețe despre iubire, prietenie și grijă. Gândiți-vă la un copil care începe să imite gesturile adulților, sunetele reprezentative ale animalelor, iar mai apoi, gesturile noi pe care și le însușește pe un ritm lent al unei melodii care încununează decorul…
Și iată cum, arta actorului se furișează în fiecare dintre noi încă de la primul contact cu lumea. Iată cum, putem găsi magia actului artistic în fiecare mamă, soră, frate sau tătic. Indiferent de care ar fi menirea noastră pe acest pământ, indiferent dacă facem parte din publicul teatrelor sau suntem proprii dramaturgi ai cotidianului, această formă a artei dăinuiește în fiecare dintre noi.
Dacă ar fi să vorbim despre perspectivă și despre piesele de teatru în sine, atunci majoritatea ne-am gândi la celebra piesă a lui William Shakespeare, corect? Știm cu toții măcar câteva detalii despre marea iubire dintre Romeo și Julieta, știm cu toții cum dragostea dintre cei doi a depășit barierele societății și cum aceștia și-au oferit unui altuia întocmai viața, la schimbul unei eternități împreună. Așa să fie oare? Asta voia oare Shakespeare să ne învețe? Sau poate această piesă de teatru a avut menirea să ne sublinieze modalitatea puerilă prin care omul se încăpățânează să tragă de o sfoară la capătul căreia speranțele deșarte vin să fure cel mai de preț dar al omului, viața și toate miresmele acesteia. Indiferent de perspectivă, piesele de teatru sunt cele care ne învață despre faptul că, la fel ca și în viață, frumusețea se află în ochii celui care privește și că perspectiva vine din lăuntrul sufletului celui care ascultă.
Pentru că mi-am dorit să vă transmit și o poziție a unui artist vis-a-vis de această formă sacră a artei, am întrebat-o pe Diana ce anume semnifică pentru ea teatrul și arta actorului și de ce au oamenii nevoie în această lume de teatru:
,,În primul rând, arta te eliberează. Cu cât ești mai tânăr în momentul în care ajungi la ea, indiferent prin ce forma, cu atât ajungi sa te găsești mai mai repede, sa te cunoști mai repede. Sa nu mai vorbim despre dezvoltare. Arta Actorului mi se pare cea mai complexa artă pe care un tânăr (și nu numai) o poate folosi pentru a-și elibera emoțiile, pentru a se descarca, pentru a se cunoaște mai bine.
Noi, oamenii, nici nu ne putem imagina de câte suntem capabili. Arta are rolul, printre altele, de a te îndruma spre adevăratul ,,tu”. E pură magie.
Când spun asta, nu mă refer strict la cei care practica ,,magia” aceasta, ci și la cei care iau parte la ea. Să mergi la un spectacol de teatru poate fi la fel de benefic precum o oră de terapie. E ca un fel de spovedanie.” Diana Ionescu, actor.
Nu aș putea lăsa să treacă această zi fără să menționez măcar un detaliu din piesa de teatru pe care personal, aș putea să o reiau la infinit: Faust o tragedie de Johann Wolfgang von Goethe.
Această poveste, ne arată cum, la finalul unei vieți petrecute în studiu și spre binele comun, Faust alege să își vândă sufletul Diavolului pentru a simți iubirea. Totuși, Dumnezeu, așa cum are obiceiul să facă, veghează peste fiecare mișcare a omului, știind deja că binele pe care l-a lăsat în lume va câștiga la infinit, chiar și în fața celui care pândește tiptil fiecare urmă de slăbiciune a omului.
Mefistofel: ,,Din când în când eu pe bătrânul bucuros îl văd
Și mă feresc s-o rup cu dânsul dușmănește.
E prea drăguț din partea unui mare domn
Cu dracul însuși să vorbească-atât de omenește”
Așa începe anevoiosul drum al lui Faust la brațul demonului, cu o discuție între Dumnezeu și Mefisto. Un acord prin care cel din urmă, îi poate vâna sufletul muritorului.
Cu speranța că v-am deschis apetitul pentru Teatru, voi încheia în aceeași notă:
Teatrul și Arta Actorului se află în fiecare dintre noi. Această formă a iubirii vine să ne îmbrățișeze de pe scenă, din spatele cortinei, ori de câte ori ne dăm voie să privim la măestria cu care actorii se dedublează în personaje prin intermediul cărora recunoaștem ocazional câte o părticică a sufletului nostru.
Așadar, astăzi, în ziua în care după cum îmi place să spun, Planeta celebrează omul și puterea lui de a se transforma în artă, vă îndemn pe fiecare să vă opriți pentru un moment și să vă întoarceți privirea înspre magia pe care o oferă adevărul. Pentru că, în esență, teatrul pentru om este mai mult decât orice, adevăr. Și în aceeași ordine de idei, vă doresc să aveți puterea de a transforma orice adevăr inconfortabil într-o comedie, și puterea de a transforma cele mai frumoase momente ale voastre în eternitate.
Faust: ,,Dacă aș avea puterea, i-aș spune clipei
Oprește-te, că prea frumoasă ești!”
Ca de fiecare dată, cu cel mai mare drag,
Oana.
- O țară mândră, la fel ca inimile ce s-au născut în ea. La Mulți Ani, România! - 1 dec. 2022
- FSPAC salvează o viață. Povestea mișcării FSPACallTogether - 27 nov. 2022
- Laptele magic din judeţul Cluj - 14 sept. 2022
