Cetatea medievală a Clujului s-a format la cumpăna secolelor XI-XII în zona nord-vestică a fortificațiilor cetății romane Napoca, după desprinderea comitatului de mănăstirea benedictină de la Cluj-Mănăștur. Invaziile tătare au distrus această așezare, dar Regele Ștefan V (1257-1259) a colonizat în zonă populații germane care au ridicat o nouă cetate cu o suprafață de aproximativ șapte hectare.
Cetatea ridicată din blocuri de calcar, avea ca limite Canalul Morii, actuala stradă Ferdinand, Str. Memorandumului și zona nordică a Pieței Unirii, precum și Străzile Emil Isac și Paul Chinezu. Fortificația întărită la colțuri cu turnuri de apărare era prevăzută și cu două porți de acces, una spre miazănoapte (Poarta Apei) și cealaltă în zona în care strada Matia Corvin se îngustează.
Ridicarea noilor ziduri de apărare și extinderea orașului din secolul al XV-lea au făcut ca vechea cetate să-și piardă rolul defensiv, astfel că o parte din zid și turnurile au fost demolate treptat. Singurul care a supraviețuit a fost turnul din colțul sud-estic. Acesta a servit ca închisoare a orașului mai bine de șase secole. Aici puteau să fie întemnițați până la douăzeci de deținuți. Fațada a suferit modificări de-a lungul timpului, una dintre cele mai importante fiind cea de la începutul secolului al XIX-lea, când gardianul închisorii, Mihály Kassai a incizat cu ocazia lucrărilor, deasupra intrării o placă din piatră. Textul (în limba maghiară) este o radiografie a epocii în privința condamnaților și a locului de penitență:
„Eu, Kassai Mihály, în 1820 am devenit paznic în această temniță.
Voi, nenorociților, cei care suferiți aici
Ați devenit exemple ale lipsei de noroc,
Iar dacă soarta voastră s-a întors din când în când spre disperare
V-am adus consolare
Când, în anul 1821, zidurile și închisoarea
Au fost înnoite.”
Închisoarea era compartimentată în patru încăperi la parter și trei la etaj, pe fiecare nivel fiind o cameră cu bucătărie pentru temniceri, la etaj aflându-se cea a gardianului șef. Nu toate celulele aveau același grad de confort. Existau camere doar cu prici, altele cu paturi și chiar o cameră amenajată pentru deținuții bogați care ajungeau în temniță pentru jocul de cărți, bătăi în timpul petrecerilor ori alte delicte ușoare. Cea mai sumbră cameră, asemănătoare unei pivnițe era destinată condamnaților la moarte. Pedeapsa capitală era foarte frecventă în Evul Mediu, dar execuția nu se petrecea în închisoare, ci în piața publică, unde locuitorii orașului asistau extaziați la spectacolul morții. Existau camere atât pentru bărbați cât și pentru femei, începând cu secolul al XVI-lea numărul deținutelor crescând simțitor. Acestea făceau obiectul numeroaselor procese de vrăjitorie, dar și al proceselor pentru desfrânare sau pruncucidere.
Exista și un regulament al temnicerilor, acestora fiindu-le interzis să bea alcool ori să ia bani de la deținuți. Zilnic gardienii trebuiau să inspecteze lanțurile celor închiși, iar după câteva evadări în care deținuții au reușit să sape căi de acces prin zid, supraveghetorii aveau obligația ca în fiecare dimineață și seară să verifice și starea zidurilor.
În anul 2002 a fost inaugurat în această incintă Muzeul de Speologie care a funcționat până în anul 2011, când accesul a fost interzis datorită unor litigii legate de accesul pe proprietate.
#ClujulDeAltadata
- Biblioteca Academiei, sipetul comorilor de pe strada Kogălniceanu - 14 oct. 2024
- Turnul Croitorilor de-a lungul timpului - 6 sept. 2024
- Căminul de fete „Blanka Teleki” - 26 aug. 2024