Dacă încă nu ați fost în sudul Italiei, merită să faceți o vacanță în Sardinia, mai ales că puteți împușca doi iepuri dintr-o lovitură, deoarece Corsica e la o aruncătură de băț ( 50 de minute cu feribotul). Cele două insule din Mediterana sunt 2 perle în adevăratul sens al cuvântului. Deși una este în Italia iar cealaltă în Franța, sunt amândouă …din același film frumos.
Să pornim așadar din Bucuresti cu avionul…
Să zburăm deasupra norilor…
Iar mai apoi, după vreo două ore și jumătate, vedem orașul Alghero, pe coasta vestică a Sardiniei, destinația noastră finală.
Avionul ajunge noaptea târziu, așa că ne cazăm la un hotel cochet și dimineața, când deschidem ochii….fuga la mare.
După ce ne încărcăm sufletul și ochii cu imaginile demne de National Geographic ale plajelor sarde, dăm o fugă în inima orașului Alghero.
Obosiți de atâta umblat pe străduțele pietruite, înguste și întorochiate, cochete pană în cel mai mic detaliu, ne gândim să mâncăm ceva „de-a casei”.
Apoi ne răcorim puțin cu berea locală, mândria sarzilor…
Iar mai apoi, să pornim mai departe, nu înainte de a-l saluta pe ….corsarul insulei și „patronul” localului.
Mai hoinărim câteva ore prin oraș și ne întoarcem la hotel să ne odihnim și să privim apusul spectaculos.
A doua zi, dupa plajă, apă și soare din belșug, ne pornim să vizităm portul.
A fost încă o zi plină de minunății și ne retragem la odihnă, pentru că mâine pornim într-o excursie destul de lungă prin interiorul Sardiniei, printr-un parc natural cu statut de rezervație națională și pe trasee montane abrupte.
Prima oprire, în apropierea orasului Sassari, să vedem și noi vestitele „nuraghe”, construcțiile megalitice construite încă dinaintea piramidelor egiptene. Spectaculoasele construcții sunt realizate din blocuri uriașe de piatră așezate una peste cealaltă, așa încât se susțin doar din greutatea proprie fără nici un fel de liant între ele. Unele dintre acestea au chiar și câte trei etaje, iar cupolele interioare sunt sub forma de boltă.
Următoarea noastră oprire este într-un sătuc pierdut printre munți, în care toate casele sunt pictate manual. Un altfel de Săpânța a noastră? Fiecare localnic își decorează fațada sau calcanul casei cu câte o imagine reprezentativă…
Ziua următoare pornim spre Corsica. Din portul Santa Teresa Gallura, cel mai nordic punct al Sardiniei, ne îmbarcăm pe feribot și în 50 de minute ajungem în Bonifacio, sudul insulei Corsica. Distanța dintre cele două e relativ mică, vreo 20-25 de km, iar croaziera pe Mediterana e ….de vis.
Ajungem în Franța și admirăm țărmul și portul Corsican.
Debarcăm și ne pornim pieptiș pe scări abrupte spre orașul Bonifacio care e sus, sus, pe vârful muntelui. Merită efortul, pentru că de sus, panorama îți taie răsuflarea.
Pe străduțele înguste, la prima oprire dintr-o piațetă, dăm de Strada celor doi Impărați. Pe cele două colțuri, față în față, sunt două clădiri care i-au găzduit pe Napoleon Bonaparte și pe marele Carol Quintus.
Ne petrecem mai apoi toată după amiaza hoinărind printre corsicani, pe străzile orașului Bonifacio.
Doar prin acest mititel orășel corsican, am făcut 12.500 de pași și am urcat, atenție…..15 etaje!!! Toate astea în 6 ore. Cel puțin, așa spune aplicația pe care o am pe telefon.
De mâine, gata. Soare, plajă, relaxare. Au trecut deja patru zile și am făcut mișcare mai mult decât acasă într-o lună de zile. Nu e de mirare că pe insulele stâncoase ale Mediteranei oamenii sunt sănătoși, zvelți, atletici și trăiesc câte 100 de ani. Buna condiție fizică e de la sine înțeleasă. Acum abia am înțeles pe pielea noastră povestioara spusă cu câteva zile în urmă de ghidul nostru despre spitalul din orașul Alghero. Anul trecut, un turist român din grupul său a făcut o entorsă urâtă pe scările… restaurantului de la hotel. Au chemat ambulanța și au dus turistul la spital. Spitalul mare, frumos, modern, dar….aproape gol. Fără pacienți. Imediat au fost întâmpinați de o echipă de 3 medici și 3 asistente, care au preluat turistul, l-au consultat, i-au făcut radiografii și milioane de analize, l-au pus pe picioare și i-au dat drumul în vreo 3 ore. Ghidul a întrebat de ce e așa de gol spitalul, iar răspunsul l-a năucit total. Pentru că nu sunt decât 3 bolnavi acum iar în tot anul, maximum……100. Oamenii sunt sănătoși și mor de bătrânețe. Cei internați sunt fie localnici cu afecțiuni preponderent ortopedice ( își cam rup picioarele de atâta umblat), fie turiști.
Cea mai longevivă familie în viață de pe insulă numără 6 generații, cel mai bătrân având 119 ani!
Ce spuneți, ne mutăm cu toții în Sardinia?
