Modistele (femei care confecționează și vând pălării de damă și accesorii) au avut un rol important în arta creației vestimentare.
Rose Bertin, modista reginei Maria-Antoaneta a Franței a fost prima creatoare devenită celebră pe plan european, fiind un simbol al modei sfârșitului de secol XVIII. Numită de detractorii săi „Ministrul Modei”, Rose dădea tonul eleganței, dar și al excesului la Versailles. Pălăriile și coafurile extravagante, chiar bizare, au devenit astfel noile atracții ale femeilor din clasele sociale înstărite în materie de modă.
Oamenii de rând au purtat pălării confecționate din materiale accesibile pentru a-și proteja capul de razele soarelui, acestea fiind confecționate uniform, pretențiile estetice fiind lăsate la o parte, funcționalitatea, accesibilitatea și comoditatea primând în alegerea acestor piese vestimentare.
Primele pălării purtate de femei au apărut în secolul al XVI-lea, dar perioada în care dimensiunile pălăriiilor au fost generoase a fost sfârșitul secolului al XVII-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Clujenii erau influențați de moda occidentală, astfel că pălăriile fie erau achiziționate vestul Europei, fie modelele de acolo, reale sau din jurnale erau copiate aici de croitorese și modiste.
Pălăria era accesoriul care completa orice vestimentație, mai cu seamă că pielea trebuia protejată de razele soarelui pe timpul verii. Asortarea pălăriei cu rochia era necesară pentru a echilibra ținuta și a oferi prestanță.
Pălăria era lăudată de doamnele cu părul rar care acopereau acest neajuns printr-un accesoriu la modă ce masca perfect podoaba capilară deficitară. Realizate din mătase și alte materiale ușoare și fluide, pălăriile de vară erau accesorizate cu broșe, pene, panglici, dantelă și voal.
Modistele știau cum să îndulcească prin anumite culori sau modele trăsăturile mai puțin avantajate de natură sau dimpotrivă, să scoată în evidență trăsăturile plăcute ale clientelor. Rolul modistei era deosebit de important în viața unei doamne, astfel că dincolo de rolul estetic, modistele pătrundeau în viața personală a femeilor din înalta societate fiind de cele mai multe ori confidentele acestora.
Chiar și în concursurile de patinaj desfășurate pe lacul din Parcul Central, doamnele erau obligate să poarte pălărie, accesoriul fiind bine „ancorat” cu agrafe și panglici pentru ca în timpul reprezentației pălăria să nu se desprindă.
În perioada interbelică, pălăriile conice sau cilindrice de mici dimensiuni au luat locul celor ample.
Modistele livrau din atelier, după modelul franțuzesc pălăriile în cutii, astfel ca acestea să nu se deformeze.
Pentru domni, situația era mai simplă, pălăriile având un model unitar în funcție de moda vremii sau de situație (gambeta sau melonul, tipul Hamburg, jobenul, Fedora, pălăria de pai pentru vară, borsalino, etc.) astfel încât rolul capelierilor era mult ușurat, orientându-se mai cu seamă pentru a găsi mărimea potrivită, pentru ca pălăria să fie cât mai comodă.
Patronul spiritual al pălărieirilor este Sf. Clement despre care legenda spune că ar fi descoperitorul fetrului. În peregrinările sale, pentru a-și proteja picioarele, călugărul își capitona încălțămintea cu lână. În urma presiunii și a umidității, lâna respectivă s-a transformat în materialul comod și rezistent pe care îl cunoaștem azi. Totuși, din punct de vedere istoric, se consideră că fetrul este originar din Asia, crescătorii de ovine de acolo fiind cei care au creeat acest material pentru prima oară.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, capelierii din Cluj aveau ateliere și magazine de desfacere în Piața Unirii și pe Bulevardul Eroilor, acest accesoriu fiind unul nelipsit din ținuta oricărui bărbat. Era considerat un gest indecent apariția în spațiul public cu capul descoperit.
Aranjatul avea o regulă de bază atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, aceea că pălăria trebuia așezată spre frunte, nu spre partea din spate a capului, a orienta o pălărie mai degrabă spre ceafă fiind considerat un obicei rural, deci, de evitat.
Dacă până în prima parte a scolului al XIX-lea, atât bărbații cât și femeile își acopereau capul cu pălărie atunci când ieșeau în public, în perioada comunistă, s-a renunțat la acest accesoriu considerat un simbol burghez, bărbații optând acum pentru bască și șapcă, iar femeile pentru basma.
- Gardianul Carpaților - 16 apr. 2024
- Inscripțiile în piatră de pe Turnul Croitorilor - 29 feb. 2024
- Meryl Streep în rolul unei clujence - 15 feb. 2024
