Bazată exclusiv pe planificare și comandă, în lipsa unui sistem concurențial, economia românească din perioada comunistă avea o portavoce extrem de eficientă: reclama. Deoarece nu putem vorbi despre publicitate decât în cadrul unui sistem bazat pe concurență, reclama comunistă, ar putea fi caracterizată ca metodă de informare și chiar propagandă, căci oamenii trebuiau să observe faptul că în România se produce în mod abundent și diversificat.
Prezentarea în paginile revistelor și almanahurilor ale reclamelor la mari fabrici sau întreprinderi, arată interesul Statului în a evidenția masiva dezvoltare a tuturor ramurilor industriale. Fiecare cititor trebuia să observe de fapt dezvoltarea fără precedent a economiei naționale. Printre anunțurile cele mai pitorești se regăsesc fabricarea primului autobuz românesc la uzina „Mao Tze-Dun” din București sau scoaterea din fabrică a primului tractor executat după model sovietic. Orașul în care este produs tractorul atrage acum atenția în mod deosebit, acesta făcând parte din „lanțul” de 14 orașe din Europa, denumite după conducătorul Sovietelor. Astfel, timp de 10 ani, din 1950 până în 1960, denumirea oficială a Brașovului a fost „Orașul Stalin”.
Fără a se dori exagerarea în vreun fel a calității produselor sau serviciilor, în reclamele perioadei comuniste se prezintă caracteristicile tehnice, prețul și descrierea pe înțelesul tuturor a modului de utilizare și a felului în care viața sau munca omului este ușurată prin achiziționarea produsului.
Multe exemple pot să surprindă azi prin modernitatea abordării, calitatea produselor sau îndrăzneală: utilizarea denumirii americane de „corn flakes” pentru fulgii de porumb, dar și faptul că în 1980 Întreprinderea de Geamuri Mediaș producea termopane sau că se sfida capitalismul prin utilizarea denumirii „șampanie”, deși există o lege din 1927 prin care doar produsele viticole din regiunea Champagne din Franța pot fi asociate acestei titulaturi.
Reciclarea materialelor și grija pentru alimentație sunt elementele frecvente din reclamele comuniste. În casetele publicitare apar recomandări pentru a consuma zilnic suc de roșii ca să se combată anemia și astenia, carnea de pui este descrisă ca „hrănitoare, ușor digerabilă și stimulativă”, dar cel mai cunoscut slogan comunist în materie de alimentație este „Nici o masă fără pește!”. Fără înlocuitori și aditivi, alimentele sunt destinate strict hrănirii, nu consumului isteric. Rețeta biscuiților „Eugenia” prezentată în 1961 este simplă: unt, cacao, zahăr, ouă.
Campaniile de reciclare erau foarte bine construite, având rezultate notabile, fiecare cetățean fiind conștient de beneficiile personale pe care le are returnând obiectele vechi sau ambalajele (se primeau bani, dar era prezentat și faptul că reciclarea duce la ieftinirea produselor de larg consum) și astfel aflăm că dintr-o tonă de fier topit în „uzinele țării” se obțin 300 de cratițe, oale ori mașini de călcat.
Un produs foarte gustat de români, a devenit băutura-simbol a perioadei comuniste: BRIFCOR – celebrul suc de portocale. Evitându-se jocurile de cuvinte, numele autohtone sau cele socialist-înălțătoare, denumirea acestui suc este un acronim: „băutură răcoritoare indigenă cu fructe carbonată de origine română”.
Reclamele din perioada comunistă au reușit să introducă în conștiința publică și în limbajul colectiv termenul „PECO”, vorbindu-se și acum despre alimentarea cu combustibil de la… PECO, chiar dacă acest nume este de mult dispărut de pe piață. O astfel de campanie de fidelizare ar costa azi enorm, dar atunci nu se punea problema „branduirii”.
Rigiditatea Sistemului era taxată de români prin umor, așa că denumirea unor produse era asociată cu rime hazlii: „Nu e carte ca Shogunul / Nici mașină ca Lăstunul”, „Moarte sigură cu cobra / Dar mai sigură cu Mobra” sau „Dacă vrei să fii la fix, / Spală-te pe dinți cu Tix!”.
Umorul era prezent însă în reclame, chiar dacă uneori rimele se dovedeau neinspirate: „Poate oare un Trabant remorca un elefant? / E neverosimil? / Cu benzina PECO totul e posibil!”.
Unul dintre cele mai caricaturizate produse era Lăstunul sau oficial Dacia 500. Fabricată la Timișoara în 1980, această mașină sărăcăcioasă și inexpresivă din dorința de a face economii cu orice preț a devenit poate cel mai ridiculizat produs comunist. Era un bufon al șoselelor care se pare că atingea 106 km/h („Poate în cădere liberă!” – se spunea).
Reclama comunistă are marele merit de a prezenta vastitatea produselor și serviciilor autohtone, oferind pe ansamblu un aer savuros și prudent, rațional și educativ, lipsit de ferocitatea publicității occidentale, caracterizată prin vinderea iluziei fericirii, seducerea pieței și uneori dezinformare.
Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș
Manager Asociația Clujul de altădată www.clujuldealtadata.ro
- Casa cu horn torsat - 23 nov. 2023
- Complexul Turistic Făget - 12 nov. 2023
- Blocul Spray - 26 oct. 2023
