DOCTORU’
de Ucu Bodiceanu
A mai trecut o zi de școală. Mergând spre casă mă opream în dreptul fiecărei vitrine, doar așa ca să treacă timpul, încercam să întârzii cât mai mult sosirea mea acasă. Așa făceam de câteva luni, de când părinții mei nu se mai înțelegeau. Se certau zilnic și aproape de fiecare dată, cearta se sfârșea prin prin plecarea tatei trântind puternic ușa în urma lui.
Nu înțelegeam ce se întâmplă. Doar înainte era pace și armonie în familia noastră. În fiecare sfârșit de săptămână ieșeam împreună la iarbă verde, la un film sau la plimbare. Atunci eram tare fericit și mândru de părinții mei. De ce nu se mai pot întoarce zilele acelea minunate?
– Tată! Am apucat să spun. Dar el a trecut val-vârtej pe lângă mine, fără să-mi răspundă. Avea în mână o valiză.
Am urcat grăbit scările.
– Mamă! Ce s-a întâmplat?
– Nimic. Tata nu va mai sta cu noi. Am divorțat.
M-am închis în camera mea și-am plâns toată noaptea. Tata nu mă mai iubea. Altfel, de ce ar fi plecat?
A trecut o bucată de timp până când în casa noastră și-a făcut apariția „Domnu’ Dan”, cum îmi zicea mama să mă adresez. Dar eu, în sinea mea, îi spuneam „Doctoru’”, pentru că era medic chirurg și nu prea-mi plăceau nici doctorii, nici Domnu’ Dan.
La început venea la noi la masă în fiecare duminică, apoi tot mai des, până s-a instalat de-a binelea.
Pe mine a început să mă ia la rost.
– Cum a fost la școală? Ți-ai făcut lecțiile? Așa repede ai terminat? Arată-mi carnetul.
Atât mi-a fost. Aveam niște note…
– Se poate? Ce-i cu notele astea? De zi înainte facem lecțiile împreună! De acord?
Ce puteam face? Trebuia să fiu de acord. Și a început Doctoru’ să mă toace cu recapitulări, cu lecții suplimentare, culegeri de probleme, ce să mai spun? La biologie stăteam rău de tot. Asta l-a supărat cel mai tare pe Doctor.
Într-o zi m-a luat cu el la spitalul în care lucra. Mare mi-a fost uimirea văzând tot personalul salutându-l cu mult respect. Am participat cu el la vizitarea bolnavilor împreună cu un grup de studenți. Se oprea în dreptul fiecărui pacient, adresându-i-se cu blândețe, înțelegere și îmbărbătare. Apoi se întorcea către studenții care notau de zor, spunându-le diagnostice diferite, denumiri ciudate, din care eu nu înțelegeam nimic.
Când am ieșit pe holul spitalului, un băiat cu câțiva ani mai mare decât mine, s-a apropiat de noi:
– Domnule Doctor, ați salvat-o pe mama de la moarte… Vă mulțumesc! a spus el cu lacrimi în ochi. Doctorul i-a zâmbit:
– Să fiți sănătoși!
Atunci, tânărul mi-a întins mâna.
-Ferice de tine să ai un asemenea tată!
L-am privit pe Doctor, el pe mine și am zâmbit amândoi.
Lucrurile au luat o întorsătură de 180 de grade. Acasă se așternuse liniștea și pacea, iar la școală profesorii erau uimiți de notele bune pe care le luam. Doctoru’ m-a luat tot mai des la spital. Acolo m-am împrietenit cu câțiva studenți, cărora le puneam tot felul de întrebări: despre instrumentarul chirurgical, anestezic, organismul uman.
Totul era atât de interesant! Am început să citesc și prin cărțile de specialitate ale Doctorului. La ora de biologie am început să dau răspunsuri mai academice și chiar să o completez pe doamna profesoară.
– Dragul meu, aici nu predau cursuri universitare, ci doar gimnaziale! m-a dojenit ea.
Colegii mă priveau cu admirație, iar eu mă înfoiam în pene.
Doctoru’ m-a dus câteva zile la munte. A venit și mama cu noi. Ne-am simțit foarte bine, am cutreierat toate pădurile din jurul cabanei unde ne instalasem. Doctoru’ cunoștea toate plantele și arborii pe care-i întâlneam în cale și fiecare ce foloase îi aduce omului.
Într-una din zile, când ne întorceam din periplul nostru montan, o femeie cu un copil în brațe striga după ajutor. Copilul era grav bolnav. Doctoru’ cu mult calm a consulat copilul.
– Apendicită acută! Nu poate fi transportat.
– Trebuie operat! am replicat eu.
Doctoru’ s-a uitat la mine ca la unul din asistenții lui.
– Am nevoie de tine!
Am rămas surprins. Eu ce puteam face?
Până să mă dezmeticesc, Doctoru’ a eliberat o cameră, și-a scos trusa medicală pe care o avea tot timpul la el, de la bucătăria cabanei a adus două halate albe, curate, apă fiartă și tot ce era necesar intervenției chirurgicale. Eram pregătiți de operație. Mecanic, răspundeam la comenzile date de Doctor.
– Seringă! Bisturiu! Pensă! Catgut!
Din când în când îi ștergeam și fruntea Doctorului de transpirație. Trăgându-mi cu ochiul a spus:
– Te-ai descurcat foarte bine! Copilul se va face bine.
Eram mândru. Doctoru’ era un om și jumătate. Aș vrea să fiu ca el!
