…..Povestea Francescăi începe la Cluj, cu mult timp înainte de a-și începe adevărată aventură a vieții care o va purta mai apoi prin lumea largă. Având părinți clujeni, se naște în Austria, studiază în Elveția, se mută pentru facultate în Marea Britanie și apoi decide să se stabilească în SUA. Toate aceste aventuri extraordinare prin toată lumea în mai puțin de 24 de ani. Și acesta este doar începutul. Oare câte va mai face într-o viață întreagă? ……
O lecție de viață, potrivită chiar și celor trecuți de prima tinerețe, care demonstrează încă o dată că un vis poate deveni realitate. Francesca Kirchmair, Fran pentru prieteni, răspunde cu sinceritate întrebărilor noastre și reușește să comprime în răspunsurile sale aventurile, provocările și realizările pe care le-a trăit până azi.
Vă las acum să citiți și să va delectați cu întregul interviu.
- Cum a fost copilăria și adolescența ta?
M-am născut la Linz, Austria ( 06.10.1996). Familia mea provine din Cluj-Napoca, din România, așa încât chiar dacă trăiam în Austria, acasă vorbeam românește iar valorile și obiceiurile românești mi-au fost transmise. Din copilărie eram energică și foarte pasionată de sporturi în general , în mod special de călărie și patinaj artistic dar în aceeași măsură și de balet, ski și snowbording.
La 11 ani părinții mei au decis să mă trimită la Institutul Le Rosay din Elveția pentru a primi cea mai bună educație posibilă. A fost o perioada grozavă. Acolo mi-am făcut atât de mulți prieteni cât pentru întreaga viață. Apoi, la absolvire am ales Londra pentru a continua facultatea.
- De unde marea ta pasiunea pentru filme și cinematografie?
Mersul la cinema a fost întotdeauna marea plăcere pe care o aveam împreună cu mama mea. De fapt cred că prima oară când m-am îndrăgostit de film a fost când încă eram destul de mică. A fost atunci când am văzut primul film Harry Potter, chiar când a apărut.
Îmi amintesc că filmul m-a fascinat atât de tare și că lumea din film era atâta de reală încât eram convinsă că voi primi și eu, într-o zi, cât de curând, propria mea scrisoare de la Hogwarts. Când, mai târziu, am realizat că este film și ficțiune, îmi amintesc că am rămas totuși fascinată de realizarea în sine a filmului, am început să caut să vizionez toate interviurile și toate secvențele din timpul filmărilor și așa am înțeles încă o dată că adevărată magie a fost realizată de echipa de filmare, în timpul producției. Atunci a fost pentru prima dată în care am decis că și eu trebuie să fac parte din lumea filmului.
Am fost întotdeauna deschisă, extrovertită, îmi plăcea să mă exprim liber și încă de pe vremea când eram la școală în Elveția mi-am descoperit dragostea și pasiunea pentru actorie. Aveam acolo un fantastic departament de teatru, cu toate facilitățile posibile, fapt care mi-a oferit șansa de a juca și a performa în absolut toate spectacolele. Mai mult, pe la 17 ani am realizat integral primul meu spectacol. Am scris scenariul, am regizat, am pus în scenă, am interpretat și mi-am și promovat spectacolul de comemorare a 100 de ani de la Primul Război Mondial. A fost un spectacol complex, o compoziție artistică totală, un one-man show de la început până la sfârșit, pe care l-am creat eu în întregime. Singurul element extern a fost îndrumarea primită de la profesorul de teatru și aportul câtorva colegi care au jucat alături de mine pe scenă.
Chiar dacă aveam această chemare intensă către film, la început nu am îndrăznit să mă gândesc să aleg arta și filmul ca singura mea profesiune pentru viitor așa că am ajuns să studiez economia la Londra, alături de mai toți colegii mei de liceu. Așadar primul meu an de universitate l-am petrecut studiind economia pentru că economia era cea mai sigură alegere și mi se părea și foarte ușor.
După un an, simțindu-mă neîmplinită și nemulțumită am avut parte de un miracol. Mi-am întâlnit mentorul în actorie, l-am întâlnit pe Bernard Hiller. Bernard este un foarte bun profesor de actorie, binecunoscut și recunoscut în Los Angeles, cu multe conexiuni în industria filmului și respectat de toți . Am început să lucrez cu el și în scurt timp mi-a oferit primul meu job adevărat în actorie, un rol în filmul lui AR Rahman “Le Musk” ( AR Rahman este câștigătorul premiului Oscar pentru coloana sonoră din Slumdog Millionaire-Vagabondul milionar, film care a câștigat nu mai puțîn de 8 trofee Oscar din 10 nominalizări). “Le Musk” este primul film de lung metraj realizat prin intermediul și cu ajutorul realității virtuale care a fost produs cu actori reali și care, prezentat anul acesta la Festivalul de film de la Cannes, a beneficiat de o foarte bună primire. Pentru acest film m-am implicat mult și în partea de promovare, având parte de mari provocări pentru că, încă, realitatea virtuală nu este foarte accesibilă încă publicului larg.
Șansa să joc în acest film m-a adus în sfârșit la Los Angeles. Odată ajunsă aici, am știut imediat că nu mai pot să mă întorc și că experiență dobândită în acest film mi-a dat curajul necesar să urmez această carieră de acum încolo. Fiind interesată și implicată și în partea de business a filmelor, am decis să încep să studiez Film și Producție Media la Universitatea Pepperdine, pe care chiar acum, zilele acestea de carantină am absolvit-o cu succes.
Sunt convinsă că venirea mea la Los Angeles și faptul că am putut să-mi trăiesc aici în mod real pasiunea pentru film a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea.
- Ai stat atâta timp departe de casă și de familie, cum te-ai adaptat?
Trebuie să spun că tranziția spre Los Angeles, odată luată decizia de a mă mută și de a trăi aici, nu a decurs prea greu din punct de vedere emoțional. Știu că asta se datorează faptului că am plecat de acasă în Elveția la o vârstă foarte fragedă și am devenit independentă foarte repede. Deși, poate, a fost destul de dificil atunci pentru mine să mă acomodez, acum am convingerea că pot să-mi stabilesc singură o viață și o casă oriunde vreau sau oriunde ajung în lume.
Această abilitate îmi da siguranță și încredere în mine și sunt foarte recunoscătoare pentru că am dobândit-o. Îmi deschide toate drumurile către noi oportunități de dezvoltare iar dacă nu aș fi avut-o poate că aș fi fost împiedicată de teama de necunoscut. Oricum sunt încă foarte legată și apropiată de familie și de prieteni, deși majoritatea dintre aceștia locuiesc în Europa. Prin urmare vin în vizită cât de des pot și întotdeauna îmi încarc bateriile alături de ei.
- Primul tău film. Cum ți-a venit ideea, cum ai ales tema? Povestește-ne mai multe despre acest proiect.
Primul meu film este scurt metrajul „La Ricetta della Mamma”, chiar dacă înainte am mai produs o reclamă comercială pentru producătorul italian de motociclete Ducati ( “Ducati: The DRE Enduro Tuscany Experience”)
Ideea pentru producția „La Ricetta della Mamma” s-a născut din prietenia mea cu Roberta Bellesini, văduva vestitului Giorgio Faletti ( deopotrivă scriitor italian, autor al mai multor bestseller-uri, actor, compozitor, cantautor și o mare personalitate TV). Nuvela „La Ricetta della Mamma” îi aparține lui Giorgio Faletti, iar mai apoi, împreună cu Roberta am transformat și adaptat povestea într-un scenariu de film, am stabilit distribuția și am alcătuit echipa pentru filmare. Apoi am adus totul la viață și am realizat filmul.
Întreaga aventură a producerii acestui film a fost ca un vis devenit în sfârșit realitate. În special pentru faptul că a fost un proiect în onoarea maestrului Giorgio Faletti. Toți cei care am fost implicați în acest film am fost animați de admirația noastră imensă pentru el, pentru talentul sau și pentru moștenirea artistică pe care ne-a lăsat-o.
Această admirație a noastră comună a creat o atmosfera de mare familie pe platoul de filmare. În plus, fiind un proiect atât de apropiat de personalitatea lui Giorgio, producția filmului ( deși un scurt metraj) a atras mari profesioniști care au dorit să lucreze cu noi, de la talentatul regizor Dario Piana, la minunatul actor Andrea Bosca și nu în ultimul rând la mult îndrăgitul actor Giulio Berruti.
Îmi amintesc că am zburat din Los Angeles cu gândul că voi realiza acest proiect și, acolo, în Asti Piedmond am filmat neîntrerupt timp de trei zile, începând dimineață devreme și terminând fiecare zi târziu, în noapte. În ciuda orelor multe și grele de muncă din fiecare zi, cu toții ne-am simțit plini de energie și am trăit intens fiecare clipă a proiectului. Era deja și începutul lunii octombrie iar vremea era superbă în această perioada în zona Piedmond a Italiei. Mai mult, Asti este locul în care au trăit împreună Roberta și Giorgio, acesta fiind și motivul principal pentru care am ales să filmăm aici.
Ceva cu totul special a fost faptul că toate scenele pe care le vedeți în filmul „La Ricetta della Mamma” filmate în interior s-au desfășurat în casă reală a Robertei și a lui Giorgio, iar în puținul timp liber pe care l-am avut, Roberta ne-a plimbat prin toate locurile frumoase din zonă.
- Te-a surprins succesul filmului și premiile obținute de acesta sau te așteptai să fie remarcat?
În timpul realizării „La Ricetta della Mamma” ne-am străduit cu toțîi să aducem la viață cât mai real posibil povestea lui Giorgio și să o realizăm la fel de bine pe cât de bine a scris-o el. Respectul nostru față de autor și dedicarea totală pentru acest proiect au fost motivele pentru care am muncit din greu cu toții pentru acest film și desigur că ne-am dorit enorm că filmul să fie unul foarte bun. În orice caz, fiecare încearcă să facă tot ceea ce este mai bun, iar mai apoi producătorul poate doar spera într-o bună primire din partea publicului. Tu faci filmul cât poți tu de bine dar mai apoi nu mai stă în mâinile tale nimic… Oricum, bucuria și satisfacțiile pe care le ai atunci când vezi că filmul are succes sunt cu atât mai mari cu cât tu, ca producător, ai un control oarecum limitat asupra producției în sine.
Pe plan personal, pentru mine premiul obținut la Cluj pentru cel mai bun scurtmetraj a fost și este și mai valoros pentru că Clujul este orașul natal al mamei mele și ea îl iubește mult. Bunicii mei locuiesc încă acolo și eu îi vizitez destul de des. Pentru mine a fost și un fel de victorie personală pe lângă marea onoare pe care am simțit-o.
În plus, „La Ricetta della Mamma” a avut mare succes și la alte festivaluri de film la care a participat. International Punto Di Vista Film Festival, Festivalul de la Cagliari ( premiul pentru cea mai bună regie pentru Dario Piana), Elba International Short Film Festival ( premiul pentru cea mai bună editare), Taormina Film Fest ( proiecție specială), Festivalul Videocorto Nettuno ( premiul pentru cel mai bun subiect) sunt doar câteva dintre recunoașterile pe care le-am obținut și de care suntem foarte mândri.
- Ce faci acum și ce planuri ai pentru mai departe?
Am absolvit acum Universitatea Pepperdine din Los Angeles cu licența în film și producții media și urmează să-mi încep primul an real de muncă în SUA. Permisele de muncă se dau foarte de greu în SUA, datorită faptului că este destul de dificil procesul de acordare al acestora, dar eu sunt norocoasă pentru că fiecare absolvent de universitate americană primește automat un permis de muncă provizoriu pentru primul an după finalizarea studiilor. Prin urmare acest an va fi provocator pentru mine pentru că vreau să mă focusez exclusiv pe munca din industria filmului. Iau în considerare și ideea de a urmă un program de master în SUA după acest prim an de muncă deoarece mi-a fost oferită o bursă de studii de către Pepperdine University’s Business School și, de asemenea, sunt foarte interesată și de a lucra în cel mai bun program de producție de filme la USC. Prin urmare, iau în considerare toate aceste opțiuni însă mai este ceva timp până atunci, iar lucrurile se schimbă foarte rapid în aceste vremuri.
Pe plan personal caut în mod constant să mă dezvolt și să găsesc tot mai multă satisfacție și fericire în viața mea. Venirea în LA a constituit și o aventură emoțională pentru mine și m-a ajutat să mă exprim liber cu adevărat, să fac unele greșeli , să mă dezvolt și să cresc fără să fiu judecată de nimeni. Desigur că succesul profesional pe care l-am obținut că actriță și ca producător de film este foarte important pentru împlinirea mea personală însă și realizările din viața mea privată joacă de asemenea un rol foarte important în fericirea mea.
Am o relație excelență cu părinții, cu mama mea în mod special, am mentori extraordinari pe plan profesional (profesorul meu de actorie Bernard Hiller) și de asemena am marele noroc să am prieteni grozavi care parcă fac deja parte din familia mea lărgită. Toți aceștia îmi asigura echilibrul și suportul de care am nevoie ca să merg înainte zi de zi.
Pe de altă parte, de trei ani sunt într-o frumoasă relație cu Giulio Berruti ( unul dintre actorii din La Ricetta della Mamma) cu care am trăit în alternanță între Roma și Los Angeles, cu care mă simt oriunde “acasă” de când suntem împreună și cu care avem, tot împreună, un câine Husky numit Brownie. Am împărtășit atât de multe în ultimii trei ani, de la problemele provocate de relația la mare distanță, care ne obosea foarte mult până la separarea aceasta pricinuită de pandemie și de restricțiile de circulație. Acum, în timpul pandemiei el a rămas blocat în Italia în timp ce eu sunt blocată aici, în Los Angeles. După ce vor trece toate acestea vom vedea cum vor evolua lucrurile, însă indiferent de ce ne va rezerva viitorul este foarte important să prețuim și să onorăm în continuare respectul și dragostea care există între noi.
- Pe plan profesional în ce proiecte ești implicată acum?
Deja lucrez în câteva proiecte noi. Aștept aprobarea mărcii pentru două noi branduri pe care vreau să le lansez, unul de sport și îngrijire personală și celălalt de sănătate și stil de viață personal. De asemenea mai am și două noi proiecte de film deja demarate. Unul dintre ele este “Iceberg”, un film pentru care sunt gata să încep producția imediat ce această criză îmi va permite. Acesta va fi și debutul meu regizoral. În același timp voi fi atât protagonista cât și producătoarea acestuia. “Iceberg” ridică întrebări referitoare la adevărata natură a realității și tratează modul în care uneori, perspectiva proprie a unei situații poate fi foarte subiectivă. Filmul reprezintă o perspectivă feminină tânără, care încearcă să se înțeleagă cu propria identitate din viața și din relația ei – un subiect care este foarte aproape de inima mea și pe care mi-l doresc împărtășit cu alte femei tinere.
În plus, am terminat de asemenea să scriu primul meu lungmetraj sub titlul de lucru „Fragolino”, o comedie romantică bazată pe propria mea experiență neobișnuită și extraordinară de la începutul relației mele cu Giulio.
Nu în ultimul rând sunt, de asemenea, atât de fericită că în sfârșit am mai mult timp să mă concentrez asupra mea și asupra actoriei, pe care o consider pasiunea mea principală.
- Cum au fost aceste ultime două luni, izolată aici în SUA?
Sincer această pandemie mi-a adus cel mai dificil moment din viața mea. Eu sunt în mod natural o persoană foarte socială și am mare nevoie de interacțiunea cu ceilalți oameni. Pentru întreagă lume practic, a te opri dintr-o zi pe altă a fost suprarealist.
Vreau să-ți imaginezi acum că ești într-o altă țară, singură în apartamentul tău. Prietenul tău tocmai a plecat în Italia pentru muncă și părinții tăi sunt departe în Europa. Auzi tot timpul că atât de mulți oameni mor în Italia acum, apoi auzi că și în restul Europei situația se înrăutățește și, deodată, primești un e-mail de la Universitate care spune„nu mai veniți, vom face cursuri online pentru restul semestrului”. În plus este și ultimul semestru al tău la Universitate. Îți dai seama pe loc că ieri a fost ultima zi în care erai student și o parte din viața ta tocmai s-a terminat așa. O doză de incertitudine cu privire la viitor este, de asemenea, întotdeauna deja o povara mare pentru fiecare student absolvent. Verifici zborurile către Europa, auzi că nu mai există zboruri directe nicăieri și că ar trebui să faci carantină oricum, riscând să te îmbolnăvești și să aduci boala acasă. Deci, decizi acum că cea mai responsabilă opțiune este de a rămâne în LA. Să fii cineva căruia îi este foarte frică de boală oricum nu ajută deloc.
În condiții normale nu sunt o persoană neliniștită sau îngrijorată, dar trebuie să recunosc că începutul carantinei a fost un șoc pentru mine, m-am simțit foarte dărâmată, am fost demoralizată și mi-a luat câteva săptămâni să accept noua realitate.
Totuși, din nou, trebuie să spun că sunt incredibil de norocoasă pentru că am cei mai minunați prieteni care mi-au oferit să mă duc la ei imediat după închiderea orașului. Prietenii mei au destul spațiu în casa lor, nu m-au lăsat să fiu singură în timpul asta și m-au luat în familie alături de ei. Acest lucru m-a ajutat enorm să-mi diger sentimentele, să mă echilibrez, mi-au permis să finalizez online ultimul semestru la universitate ( ceea ce a făcut ca totul să fie mai greu) și să mă regăsesc din nou post-șoc.
Desigur, această „nouă lume” este încă foarte nouă pentru noi, oricât de grea este carantina și incertitudinea întregii situații mi-au schimbat complet viziunea despre lume într-un mod foarte valoros. Am învățat că uneori credem că avem nevoie de lucruri dar că în realitate nu avem nevoie de ele cu adevărat și astfel mi-am realizat adevăratele priorități. Nu avem neapărat nevoie să mergem la restaurante sau la petreceri pentru a ne simți „conectați” cu ceilalți. Ceea ce contează cel mai mult sunt relațiile pe care le ai cu oamenii pe care îi iubeșți și modul în care îi prețuiești pe aceștia, iar o certitudine despre viitor este o falsă iluzie, întrucât nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Deci este responsabilitatea fiecăruia ca pur și simplu să profite cât mai bine de prezent.