O dimineață blândă de noiembrie, aerul puternic de munte și tanti Maria care ne-a așteptat în prag când încă nu se ivise bine lumina. Așa a început lecția despre tradițiile uitate, din lipsă de timp și din comoditate.
Maria este plină de voiciune. Ne-a condus spre bucătăria de vară. Era puțin târziu pentru dumneaei să își înceapă munca, dar ne-a zâmbit înțelegătoare. Într-un colț, o covata primită ca zestre era pregătită să ne arate că timpul ei nu a trecut și că încă poate să facă o pâine perfectă, ca pe vremea bunicilor.
Printre povești din copilărie, tanti Maria a început să amestece făina albă, cu drojdia și cu apa, deja sărată, puse în covată. Spre surprinderea noastră, celor care citim numărul mare de ingrediente aflate în pâinea din supermarketuri, pâinea se face doar din cele trei enumerate mai sus.
Se vedea pe chipul ei că nu e o muncă ușoară, căci trebuie să fii puternic ca să îți iasă o pâine vârtoasă.
Secretul este să frămânți cu putere și doar atunci când aluatul ți se desprinde de pe mâini înseamnă că este gata.
A acoperit covata cu o față de masă, țesută la războiul primit ca zestre și la care încă se lucrează în curtea familiei Trut.
Se lasă la dospit 4 ore.
Pare mult, însă la țară niciodată nu ai timp de odihnă decât în zilele de sărbătoare.
În timp ce viitoarea pâinică dospea la căldură, s-au pregătit sărmăluțele în foi de varză și s-au așezat într-o oală de lut. Toate se fac în mod tradițional aici și nu pentru că modernitatea nu a atins aceste meleaguri, ci pentru că oamenii și-au dat seama de valoarea tradiției și mai ales de puritatea moștenirii noastre.
Se face un foc în vatra cuptorului, iar jarul se împrăștie pe toată suprafața lui, ca fiecare colțișor să fie încălzit. În timpul în care aranja pâinea în tăvi, gazda noastră ne-a zis povestea cuptorului.
Locul în care acesta se află, în spatele curții, era o casă veche, iar când s-au hotărât să o strice, câteva pietre mari erau de neclintit.
Așa a hotărât fiul gazdei ca în acel loc să facă cuptorul și chiar dacă totul părea o glumă și nimeni nu a crezut că niște pietre nărăvașe o să găzduiască mult dorita vatră, cu puțin talent și multă dragoste a ieșit o minunăție ce poate găzdui până la șase tipsii.
De la 14 ani a învățat să facă pâine, când încă era un copil, însă, în acele timpuri, făcea câte zece odată, deoarece nu era vreme în fiecare zi, de frământat, iar gurile de hrănit erau multe.
La cuptor am aflat alte secrete. Ca să crească frumos, se însemnează fiecare tavă cu câte trei cruci, înainte de a le băga în cuptor.
Trei jumătăți de oră are nevoie coca să prindă culoarea aurie și mirosul inconfundabil de copilărie.
La final se rade coaja arsă de pe pâine şi se oferă păsărilor curţii. Din cojile astea arse, odinioară, se făcea dimineața „cafea cu lapte”, varianta veche la ceea ce noi numim astăzi „cacao cu lapte”, dovada că nimic nu se risipea.
- Madridul și cum m-a cucerit el - 11 sept. 2019
- Și Moșul mai greșește….ghetuțele - 18 dec. 2018
- Cum se schimbă iubirea odată cu aplicațiile de întâlniri - 30 nov. 2018
