Poveşti din ClujPescăriţa cu vechime de 30 de ani şi amintiri gustoase de la...

Pescăriţa cu vechime de 30 de ani şi amintiri gustoase de la Ciurila

Sunt o fire nervoasă din fire, vulcanică, iar apa te linişteşte. Pescuitul te relaxează şi de aceea am nevoie să fac acest lucru, îmi spunea Balasz Elisabeta, pescăriţă cu vechime, în timp ce îşi punea momeala în cârlig.

Pescuieşte de 30 de ani şi nici nu se gândeşte ce ar putea face dacă nu ar mai fi capabilă să dea cu băţul la baltă.

Câte o dată, când nu prind peşte, mă mai enervez, ca tot omul, şi mai vorbesc ce nu trebuie, dar aşa, pentru mine. Nu deranjez pe nimeni. Nici peştele nu aude:)

S-a născut în 1951 şi încă le duce bine pe toate pe care le-a primit de la Dumnezeu. Mă cam lasă cioantele astea, îmi cam scârţie, da-i bine. Am mulţi cunoscuţi, de multe ori nici nu ştiu de unde îi ştiu, când trec şi mă salută. 

Pescarii îşi dau bineţe de fiecare dată. Nu e ca la alergători, nu rămân fără suflu. Pescarii de la oraş, aşa ca Elisabeta, se adună seara în jurul lacurilor din cartier, acolo unde sunt, şi se întreabă de capturi, de sănătate…

Am fost la Ciurila. Sunt peşti mari acolo. Acuma s-a băgat peşte fain acolo, doar că ai nevoie de bani. Nu am maşină, dar am prieteni cu care mă pot duce. Când nu mă caută des, îi sun eu şi îi rog să mă ducă la pescuit afară din oraş. 

Tata era şi vânător şi pescar. Când eram mică, el mergea la pescuit cu bicicleta, pe Nadăş, că io-s din Cordoş. Dacă nu mă lua cu el, tătă mă făceam ferfeniţă şi plângeam. Apăi, mă lua şi mergeam în Baci, în Lona, în Suceag, pe Nadăş în sus. 

Tot ce am învăţat despre pescuit nu a fost de la tata, că eram mică atunci, ci de la pescarii de pe lac. Am furat meserie. 

Balasz Elisabeta garantează că pescuitul este un sport:) mai ales că are experienţă de sportiv. În tinereţe a fost handbalistă, portăriţă la Someşul şi la Porţelanul. S-a lăsat la 30 de ani. Nu mai mergea cu alergatul.

M-am lăsat de gâfâit la handbal şi m-am apucat de pescuit staţionar. Doar pe ăsta îl ştiu. Şi printre pescari, femeile sunt numai pentru ele; nu te ajută cu plăcere, nu ţi-ar da nici mpcar un cârlig. Bărbaţii sunt altfel. Sar cu minciocul să te ajute să scoţi peştele din apă, îţi spun de momeli…

Nu era o zi cu prea mult noroc la prins peşte şi am avut timp să povestim şi despre aminturi frumoase şi despre capturi marcante în povestea vieţii pescăriţei din Cluj.

Un crap oglindă a fost cea mai mare captură a mea, 5 kilograme. Îi păstrez poza în telefon. 

Nu mănânc peşte, decât foarte rar. Mai bucuroasă sunt când ofer ceea ce am prins să se bucure alţii. Am mâncat crapul cu surorile mele. Suntem cinci şi ne adunăm mulţi la masă. 

Nu aş putea să nu am activitate. Odată, ne-am dus la Ciurila, era Paştele nostru, al maghiarilor, restul, pe lac erau români. Deodată văd că Gabi, un prieten, aduce un laboş mare cu friptură de miel. „Uau mamă, drag ţi-o fost tata”, vă daţi seama ce- o fost acolo? Eram vreo şapte. Unul trăgea de un ţubac, celălalt de coadă. A fost extraordinar.  

După câteva secunde şi un zâmbet bun, din grămada frumoasă cu amintiri a mai ieşit una întâmplată pe unul din lacurile de la Ciurila şi tot cu mâncare:).

Altă dată, prietena mea, m-a dus la Ciurila, la „cântăreţul”; aşa îi ziceam tatălui celui care e acolo, la lacuri. Era cântăreţ. Acuma şi copilul lui mai cântă când are 2-3 deţi de ţuică în cap. Şi omul m-a dus la porci. Erau câţiva şoldănaşi. M-a pus să-mi aleg unul şi după câteva ore de pescuit, ne-a servit cu friptură. Aşa bine am mânacat, că tri zile nu mi-a mai trebuit nimic. A fost o surpriză foarte mare pentru mine.

Şi mai o poveste, şi gata. A meritat să ascult până la sfârşit; să îmi cadă şi mie bine un zâmbet.

Eram într-o iarnă, aici pe lac în Gheorgheni, totul îngheţat. Noi eram două femei. Ne-am dus în mijlocul lacului cu toate sculele de pescuit. La amiază soarele a bătut bine şi gheaţa a început să pârâie. Numai picioare în fund ne-am dat până am reuşit să ieşim cu toate lucrurile. Vă daţi seama ce ne-am speriat??? 

Balasz Elisabeta este un membru cunoscut al Asociaţiei Pescarilor clujeni şi un tovarăş bun de vorbă. Dacă v-au plăcut amintirile ei, şi aţi vrea să îi daţi bineţe, într-o zi, încercaţi pe malul lacului Gheorgheni, îşi petrece multe ore acolo, mai ales când este timp frumos.

 

 

Mai Multe

More article