Am fost cândva frumoși și tineri …
Fiecare polițist își are propria experiență și propriile povești. Povești trăite în munca de zi cu zi. Activitatea de polițist îți oferă ocazia, oportunitatea sau neșansa să întâlnești tot felul de oameni. Oameni și oameni. Fiecare dintre acești oameni își vor lăsa amprenta asupra polițistului. Pozitiv, negativ, care cum. Unii îți vor fura energia, alții îți vor produce energie în exces, dar toți vor încerca să te influențeze, pe moment, în luarea deciziilor astfel încât să fie în favoarea lor. Mulți, prea mulți, se cred superiori polițiștilor, le cunosc EI mai bine atribuțiile, știu EI mai bine cum trebuie să …, ce trebuie să …
Am avut la prevenire o colegă care lucrase la poliția rutieră. Polițiștii rutieri, oameni și ei, nu roboți care adună bani la buget, apropos, care stat iși bazează bugetul pe amenzile aplicate de polițiștii rutieri? Colega mea, cea de la prevenire, care fusese polițist rutier, lucra într-o bună zi, în Piața Unirii, din municipiul Cluj-Napoca, unde dirija traficul rutier, supraveghea traficul rutier, controla conducătorii auto, chestii din astea pe care orice postac de facebook le face mai bine decât un polițist. Orele la aceste misiuni trec altfel decât pentru cei aflați în trafic, timpul are altă curgere, caniculă sau ger, timpul are prostul obicei de a se dilata. Ei bine, când era parcă mai solicitant, un autoturism trece pe culoarea roșie a semaforului. Colegei și prietenei mele, nu avea cum să-i scape această neregulă și pe cale de consecință face semnal regulamentar de oprire. La volan o tânără domnișoară sau doamnă, asta ca să fiu politicos față de reprezentantele sexului frumos, care este informată despre contravenția comisă, despre sancțiunea contravențională prevăzută de codul rutier și despre suspendarea dreptului de a conduce pentru o anumită perioadă de timp.
Tânăra, evident că avea un motiv serios pentru care ignorase culoarea roșie a semaforului. Se grăbea, mașina era a firmei. Plusează când simte că polițista din fața ei ezită. „Rămân fără serviciu dacă nu pot conduce, știți, eu trebuie să conduc zilnic, bla, bla, bla …”. Tânăra polițistă își zice că nu o fi foc dacă lasă de la ea, însă, nici nu putea să se prefacă că nu s-ar fi întâmplat nimic, îi scrie soferiței o sancțiune pentru că nu purta centura de siguranță. În fond, șoferița încălcase, cu bună știință, regulile de circulație și trebuia să își asume măcar o sancțiune simbolică. Împăcată cu gândul că face o faptă bună, îi lasă femeii dreptul de a conduce, merge la mașina acesteia cu procesul verbal și îi aduce la cunoștință hotărârea luată.
„Ceeee? Nesimțit-o! Eu port, întotdeauna, centura de siguranță când conduc. Cum îți permiți așa ceva?” etc, șamd, pe același ton.
După primul moment de uluială, polițista își amintește zicala aia cu fapta bună care nu rămâne niciodată nepedepsită, face o piruetă, scurt, pe călcâie, merge la mașina de serviciu, anulează procesul verbal inițial și revine cu un altul scris pentru fapta comisă.
Mereu mi-am pus întrebarea: „De ce se comportă oamenii așa?” O să îmi spuneți că nu toți. E adevărat, nu toți, dar mulți, prea mulți fac acest lucru. Apoi dacă nu „îi ierți”, ești prost, unul cu care nu se poate discuta. Dacă îi ierți ești fraier, „l-am făcut pe fraier”. De ce nu poate cel care încalcă prevederile legale să își asume greșala? Poate pentru că „a greși e uman, dar, a da vina pe alții e și mai uman”, nu? Eu încă nu am ajuns la o concluzie …
- Poveste de când armata „era armată” - 10 apr. 2024
- Șeful a decis: fără uniformă - 19 ian. 2024
- Incidente și accidente rutiere - 23 aug. 2023