Prima clădire din Cluj, dotată cu ușă rotativă a fost Palatul Poștei. Invenția brevetată în anul 1881 de către H. Bockhacker care permitea intrarea și ieșirea simultană a unui public numeros făcea ca acest edificiu să fie una dintre cele mai moderne instituții clujene.
Dacă în antichitate poșta era destinată corespondenței oficiale, în timp, acest serviciu a devenit unul accesibil tuturor.
Palatul cu două etaje, în forma literei U a fost construit în anul 1898 după planurile arhitectului Vilmos Ray Rezső. Capul de leu de pe fațada principală simbolizează vigilența, în trecut considerându-se că aceste animale dorm cu ochii deschiși. Permanența serviciului poștal era astfel notificată trecătorilor de către leul care ține între dinți inelul de care atârnă stema orașului, poarta cu cele trei turnuri.
Rețeaua poștală s-a dezvoltat în Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea, în Cluj funcționând încă din anul 1724 un oficiu poștal. În anul 1870 poșta orășenească ocupa câteva încăperi în Hotelul Biasini (str. Avram Iancu). Mutarea punctului administrativ central poștal de la Sibiu la Cluj în anul 1892 a dus la creșterea volumului corespondenței, fapt care a atras atenția asupra construirii unui spațiu adecvat. Sistemul era bine pus la punct, existând o legătură zilnică între Cluj, Budapesta, Debrețin, Sibiu și Brașov ceea ce ușura comunicarea atât personală cât și instituțională.
Sala de la intrare era destinată publicului larg care venea să predea corespondența, în timp ce partea administrativă se afla la ce le două etaje. În timp, o dată cu dezvoltarea tehnicilor de comunicare, clădirea a adăpostit primul post telegrafic al orașului și prima centrală telefonică din Cluj.
Surse info + foto: Zay, Éva, Megújult a postapalota, homlokzatán Kolozsvár címerével, în Szabadsag, 16 aug. 2023 // Gaal, György, Kolozsvár: történelmi városkalauz, Tortoma, Baraolt, 2021 // Chiș, Ancuța-Lăcrimioara, Palatele Clujului – Palaces of Cluj – Kolozsvári paloták, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022 // Asociația Clujul de Altădată
- Turnul Croitorilor de-a lungul timpului - 6 sept. 2024
- Căminul de fete „Blanka Teleki” - 26 aug. 2024
- Insula mică din Parcul Central - 1 aug. 2024