Ori de câte ori vreun prieten vine în Bucureşti, mă transform în manager de „pensiune” all inclusive şi ghid personal. Nu îmi displace… partea cu găzduitul. Când vine însă vorba de orientare şi prezentarea unor obiective mai aparte… nici eu nu ştiu ce ascunde oraşul ista!
Săptămâna trecută m-a vizitat o ardeleancă. O cafea şi o plimbare mai târziu nu am ştiut încotro să o apuc, mai ales că nu era la prima vizită. Din dorinţa ei de a vizita un palat şi din rezultatele oferite de dl Google, am ajuns la Muzeul Naţional George Enescu.
O minunăţie (prin conținut)!
Enescu mi-a spus să respect întotdeauna compozitorul pe care îl cânt, citind tot ce se poate găsi despre el şi asta ca să simt la fel cu cel care a semnat partitura. (Ida Haendel, eleva lui Enescu)
Şi exact cum şi-a sfătuit Enescu eleva, aşa am parcurs şi eu cele mai importante momente din viaţa lui, chiar dacă nu urma să îi cânt partitura, ci doar să o ascult.
De la prima vioară, prima partitură, prima baghetă de dirijor, la manuscrise și cadouri (sculpturi, medalii, vase, tablouri) primite de la orchestre și filarmonici din toată Europa, de la statul român și de la regele Mihai. Am fost fascinată să îi vîd schițele, mâzgâliturile și tușa apăsată – îți puteai imagina cum stă la masa de lângă fereastră și încă încearcă să lege perfect acele 2 pasaje. E foarte ușor să îl vizualizezi la el acasă, mai ales că, în ultima încăpere a muzeului, poți vedea, în VR, casa sa de la Liveni, dar și muzeele din Dorohoi și Sinaia.
Mă emoţionez foarte tare când aflu informaţii noi despre vieţile artiştilor români… e o părere de rău că nu au avut un mediu prielnic aici şi nici susţinere, combinată cu bucurie că au avut curaj să plece şi să facă ce e mai bine pentru ei… și cred că mă gândesc puțin și la mine… la noi…
Din păcate, nici acum, după ce au fascinat o lume întreagă, după ce au cucerit inimile atâtor oameni, după ce și-au câștigat un loc în istoria artei, a muzicii, artiștii români nu sunt apreciați pe cât ar merita.
Într-un palat ofilit și stafidit de vreme, ce stă să cadă, obiecte care i-au aparținul lui Enescu sunt îngrămădite în vitrine mult prea mici, iluminate prost cu becuri de uz zilnic. Își pierd din farmec… și muzeul și palatul, deși cel din urmă are și el istoria și frumusețea sa (ascunsă sub rugină) – coloane poleite cu aur, candelabre, vitralii, picturi ce te fac să te simți mic și uși vechi pline de povești.
E trist că nu știm să prețuim oamenii și să îi punem la loc de cinste. La urma urmei, cam ei au pus România pe hartă.
Trebuie să învățăm să mergem la muzeu să cunoaștem și să fim curioși. Un bilet e 6 lei. ȘASE LEI! Iar o dată pe lună e gratuit.
În 2016 Muzeul a câștigat Alegerea Turiștilor pe Trip Advisor. N-ar fi drăguț să populăm și noi caietul de la ieșire și pagina Trip Advisor cu niște păreri din „interior”?
Nu m-a lăsat inima să plec de acolo fără să-mi iau un suvenir. Deși nu mai sunt la modă, am plecat cu un cd.. și am fost super inspirată – este atât de liniștitoare, încurajatoare și.. românească muzica lui Enescu, încât am ajuns să îl ascult pentru a mă rupe din cotidian și a-mi da curaj să spun „nu”.
Vă invit și pe voi să vă însuflețiți ziua!
P.S. Verificați pagina web de evenimente a muzeului – au niște concerte extraordinare!
