Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariOlimpiadă la mate pentru copiii de grădiniţă (pe bune)

Olimpiadă la mate pentru copiii de grădiniţă (pe bune)

Dacă credeţi că le-aţi auzit pe toate…nu vă împăunaţi prea tare. Am eu una super bună: Olimpiadă interjudeţeană la matematică, pentru copiii de grădiniţă.

Cum, unde? În România, normal!

Elena este în grupa mare la o grădiniţă din Cluj-Napoca. Educatoarea, o femeie plină de curaj, se pare, a aflat, printr-o notificare, de existenţa etapei interjudeţene la olimpiada la matematică, tocmai în Bihor. Normal că să se adresa copiilor de grădiniţă, de la grupa mare.  Chiar dacă cei mici nu stiu exact ce este aceea o olimpiadă la mate şi nu au participat la nicio altă fază a concursului, până acum, învăţătoarea şi-a ales minţi reprezentative din grupa ei şi cele învecinate şi au pornit cu autocarul (transport gratuit) la Oradea cu gândul de a lua premii.

Cei mici ştiau că vor vizita, la întoarcere o grădină zoologică şi că vor mânca pizza, doar primiseră bani de la părinţii instruiţi de către însoţitoare.

Elena a pornit şi ea la drum. A fost distracţie pentru că era în prima excursie, aşa de lungă,era alături de colegii de grupă şi cu doamna educatoare. A ajuns, într-un târziu la Oradea: şcoală, săli de clasă, alţi educatori şi cadre didactice…I-au amestecat în săli…ca să nu cumva să deprindă copiatul la o vârstă aşa de fragedă…au ei vreme până la Bac…măcar să fie pe bune olimpiada asta dacă tot ne-am bătut capul cu organizarea ei.

Într-un oraş străin, după un drum lung şi fără educatoare alături…ca într-un boot camp al viitoarelor genii…copiii de grupa mare s-au emoţionat…unii au şi plâns…

Într-un final subiectele au fost împărţite, enunţurile au fost explicate pe rând fiecărui copil; că doar era olimpiada la mate şi nu se aştepta nimeni ca un copil de grupa mare să citească enunţuri, să cronometreze durata rezolvării problemei şi să înţeleagă, în funcţie de baremul de corectare, pe ce ar trebui să pună accent …da, SF!

Nu ştiu exact cum s-a descurcat Elena la olimpiadă, dar ştiu că s-a distrat la Zoo. Dacă vreţi, totuşi să vă satisfaceţi curiozitatea cu subiectele din vara lui 2014 la olimpiada interjudeţeană de la mate, la nivel de grădi…vă ataşez frumosul subiect. SUCCES!

 

Ramona Mihu

Mai Multe

More article