Oamenii pot lua atitudine…dacă le pasă

De-a lungul timpului am avut câțiva (MULȚI) șefi. Unii bărbați adevărați, alții șulfe. Unul dintre cei din urmă a fost și primul șef pe care l-am avut ca sectorist. A fost șulfă atunci, șulfă șulfă s-a și pensionat. Dar și-a atins scopul, s-a pensionat ca șef de secție. Interacțiunea mea cu el a fost una cum nu am crezut (eram naiv spre prostie) că se poate în instituția poliției.

Fusesem repartizat la sectoriști, încă nu fuseseră înființate secțiile de poliție și sub motivul că face cunoașterea noastră, a celor nou veniți ne invita pe rând la el în birou pentru discuții despre noi, de unde suntem, familie, „chestii socoteli” cum ar zice Nea Bachus … iar când mi-a venit mie rândul, când a auzit că stau în Bonțida/Bonchida pe ungurește, a ciulit urechile și m-a întrebat dacă se poate rezolva un porc de la combinat. Acolo funcționa încă un complex de creștere și îngrășare porcine, unul dintre cele mai mari din țară, acum doar ruină. În fine, îi spun că mă interesez și am și făcut asta fără să mă prind de aluzia lui. Nu ia convenit prețul și nici (mai ales) naivitatea mea motiv pentru care la următoarele bilanțuri eram abonat la negativ, adică la rubrica aia „nu faceți ca ei”, „rușinică”, „NU ne măndrim ce ei”, sau cum vreți voi să o numiți.

Trece astfel un bilanț lunar (atunci se făceau bilanțuri ale activității lunar), al doilea, vine cel trimestrial, alt bilanț lunar, încă unul și eu eram tot primul pe lista negativilor. După bilanțul semestrial, la care participau și șefi de la județ, eu tot „la negativ” eram la terminarea bilanțului, iese șeful de la județ, iese șeful de la municipiu, iese șeful de la Ordine Publică și când să iasă șeful ăsta, este strigat de un coleg să mai rămână.

Ăsta rămâne și întreabă despre ce este vorba. Colegul meu, Sorin Târnovan îl întreabă direct, fără ocolișuri și menajamente, spontan, dur chiar,

– „Ce ai dom’le cu copilul ăsta?”, și arată spre mine.

Ăsta, arogant, șef, na,

– „Nimic”.

– „Cum nimic că de jumătate de an îl ții numai la negativ. M-am săturat eu, chiar nimic nu face copilul ăsta bine?”

– „Lasă-l că e tânăr și să se învețe cu greul” zice șeful …

În discuție intervine Ghiță Șuteu, care îi zice ceva de genul

„- Bine, să se învețe e una, dar l-or lua ăștia la ochi (șefii de la județ) și l-or da afară că de 6 luni e numai la negativ. Nu crezi că ajunge?”

Au mai intervenit în discuție și alți colegi, Șuteu (tatăl), Marinel Beldeanu și șeful a bătut în retragere.

Din acel moment, nu am mai apărut la negativ dar relația mea cu acel șef nu a fost niciodată una ok. De la el m-am ales cu un calificativ de corespunzător (dar asta este altă poveste).

Ce am vrut să scot în evidență este faptul că acea discuție a fost spontană, nu a fost nimic gândit, premeditat între mine și ei împotriva șefului. Au luat atitudine pentru că au văzut și simțit o nedreptate ce mi se făcea. Ăștia erau sectoriștii atunci, cei de la care eu am învățat meserie, oameni pe care i-am respectat, oameni pe care îi voi respecta mereu, OAMENI.

Instituția este formată din oameni, oameni care pot lua atitudine… dacă le pasă, dacă vor să le pese,  dacă văd, dacă vor să vadă …