Noche Buena

Am intrat în casa modestă de lemn acoperită cu frunze uscate de palmier. În încăperea mică şi slab luminată, cinci bărbați stăteau în jurul unei mese de lemn. Trăgeau pe rând dintr-un trabuc rulat din tutun de junglă și beau dintr-o ceașcă de metal albă. Ne-au invitat, pe mine și pe prietena mea, să luam loc la masă.

Am tras scăunelul de lemn și m-am așezat încet în capul (sau coada) mesei. Deşi era devreme, puțin trecut de opt seara, afară se întunecase. La tropice se întunecă repede.

Singurul loc luminat din încăpere era un raft de lemn pe care fusese aşezată cu grijă scena nativității. Micul Isus dormea ​​într-un culcuş, Maria și Iosif îl vegheau de aproape. Un tânăr păstor stătea şi el în apropiere, alături de oile sale. Micile statui erau ciobite, culorile fuseseră şterse de timp, de căldura și de umezeala junglei. Împrejurul statuetelor o mână grijulie aşezase cu grijă flori proaspete de junglă. Deasupra, atârna o stea argintie care sclipea când flacăra slabă a lumânării pe jumătate arse se oglindea în ea.

Era Noche Buena, seara Ajunului de Crăciun. Şi eu eram în junglă.

Gândul mi-a zburat, pentru o clipă, la decorațiile luxoase care străluceau în magazinele din marile oraşe, la brazii încărcați de globuri și betele viu colorate, la vitrinele cu Moși Crăciuni rumeni și voioși, la cadourile care îi așteptau pe copiii cuminți sub pomul de Crăciun.

La o distanţă de ani lumină de acea lume, departe, în pădurea tropicală, serbam și noi Noche Buena, alături de mica comunitate de indigeni moseten-tsimane. Dezgoliţi de toate podoabele, beculeţele și culorile, simţeam acolo Crăciunul în toată măreţia lui.

Copii din sat, delectandu-se cu cacao, chec si biscuiti in ziua de Craciun.

Chiar și Moș Crăciun îi găsise anul acesta pe copiii de aici, prin intermediul nostru: pentru că fuseseră cuminţi, au primit mai devreme cacao și biscuiţi. A fost o petrecere cum nu mai văzuseră până atunci, în acel colţ uitat de lume.

Când ochii mi s-au obișnuit cu întunericul, am distins contururile a trei femei. Erau așezate pe un covor, pe jos, aproape de masă, ţinându-și în braţe copiii. Cea mai în vârstă, o frumoasă bunică într-o rochie roșie lungă, cu fața luminoasă, brăzdată de riduri profunde și părul alb, lung până la brâu, se apropie de masă. Puse un pahar de chicha în fața mea, zâmbind blând.

Bărbații și-au ridicat paharele lor: Che’ha! Asta înseamnă Salud! în limba noastră. Che’ha ! am spus, ridicând ceașca.

Afară, luna se ridicase deasupra pădurii, luminând vârfurile celor mai înalți copaci.

Nouă treizeci, a spus unul dintre bărbați. Luna se arată mereu în acest moment.

Încercam să cuprind în mintea mea distanța dintre cele două lumi, în timp ce bunica în rochie roșie umplea în tăcere ceștile noastre cu mai multă chicha. Sărbătoarea Ajunului ne adusese la aceeași masă pe noi – clujencele – și pe indigenii din jungla boliviană. Copiii adormiseră, mamele îi aşezaseră cu grijă în hamace. Luna strălucea pe cerul înstelat, trimițând raze argintii în coliba noastră. Călătorisem în timp cu 2000 de ani. În această noapte, într-un simplu lăcaş, se năştea Isus.

 

Poveştile Luminiței Cuna le găsiți AICI.

Ultimele postari ale lui Luminita Cuna (vezi toate)
Articolul precedentDelfinul amorez
Articolul următorUn revelion altfel

Mai Multe

More article