Clădirea de pe strada Barițiu (fosta Malom utca = strada Morii), nr. 25, care azi aparține Universității Tehnice, a fost pentru două decenii, unul dintre cele mai fascinante muzee din Cluj, în care publicul putea să vadă artefacte realizate în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, o colecție a invențiilor care au făcut mai ușoară viața oamenilor și au stimulat activitatea economică.
Clădirea sobră a Muzeului Industriei „Francisc Iosif I” a fost ridicată între anii 1901-1903, după planurile arhitectului Pákei Lajos, în stil eclectic cu elemente neoclasice și neorenascentiste.
Dezvoltarea industriei la nivel local sau regional s-a realizat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea prin investiții ale Statului atât în producție, cât și în instituții de învățământ specifice și într-un muzeu – care era oglinda celor mai reprezentative inovații (erau doar două pe teritoriul Transilvaniei, primul dintre ele fiind construit la Târgu Mureș) .
Muzeul Industriei se deosebea de un muzeu clasic, fiind mai degrabă un centru de inovare modern și complex în care erau etalate cele mai recente descoperiri (mașini, utilaje, unelte) din diverse ramuri de producție sau ale artelor aplicate moderne (obiecte din lemn, metal, sticlă, textile, covoare, ceramică, mobilier, broderii, piele).
Pákei Lajos a dotat muzeul cu cele mai recente obiecte de artă contemporană aplicată, iar odată cu moartea lui, survenită în anul 1921, muzeul a intrat în declin și a fost închis, în anul 1926, clădirea fiind preluată de Școala Comercială pentru Fete, iar obiectele din colecție, fie sau fost trimise la Târgu Mureș sau Alba Iulia, fie au fost depozitate impropriu în podul clădirii. Vizionarul arhitect urmărea ca prin introducerea în muzeu a celor mai recente obiecte de artă aplicată din Franța sau Anglia, să trezească gustul clujenilor pentru a-și moderniza locuințele și pentru a-și cultiva gustul inclusiv prin obiecte îndrăznețe de tipul celor Art Nouveau, dar și pentru a vedea artefacte extrem de delicate din China sau Japonia, locuri în care cei care călătoreau erau extrem de rari.
În anii ’60 ai secolului trecut, edificiul a fost încredințat Institutului Politehnic care a extins spațiul prin construcția unor corpuri noi. Dacă inițial accesul se făcea din strada principală pe un podeț care trecea peste Canalul Morii, de la acoperirea cursului apei din anii ’90 (o intervenție urbană extrem de controversată), accesul se realizează acum direct de pe trotuarul adiacent străzii Barițiu.
Din păcate, un număr extrem de mic dintre exponatele pe care le găzduia muzeul se mai păstrează azi în depozitele Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, iar clădirea a suferit de-a lungul timpului atât de multe modificări, încât doar fațada mai păstrează amintirea unuia dintre cele mai captivante muzee ale Clujului de altădată.
Surse info + foto: Székely, Miklós, Nemzet, ipar, művészet (A kolozsvári I. Ferenc József Iparmúzeum 1887-1918), MTA Bölcsészettudományi Kutatóközpont, 2017 // Vais, Gheorghe – Clujul eclectic, UT Press, Cluj-Napoca, 2009 // Gaal, György, Cluj-Napoca, Ghid turistic, istoric, cultural, Ed. Tortoma, Baraolt, Cluj-Napoca, 2014 // Asociația Clujul de Altădată
- Turnul Croitorilor de-a lungul timpului - 6 sept. 2024
- Căminul de fete „Blanka Teleki” - 26 aug. 2024
- Insula mică din Parcul Central - 1 aug. 2024
