Din când în când decid să iau rute alternative spre metrou, ca să mă plimb prin oraş, să mă deconectez printr-o plimbare, de ziua de muncă şi să explorez colţişoare noi ale oraşului. Şi, uite aşa, din întâmplare, am dat de … muzeul câinelui. Curiozitatea m-a împins înăuntru.
Într-un decor modern, format dintr-un labirint de panouri, am admirat tot felul de tablouri cu câini. De la arta „clasică”, la picturi moderne, toate formând o odă vizuală pentru cel mai bun prieten al omului.
La etajul intermediar era o mică expoziţie de bibelouri de porţelan, tot cu căţei, bineînţeles, şi m-am întrebat, oare unde s-ar potrivi o aşa piesă clasică în apartamentele moderne, minimaliste din ziua de azi. O serie de 8 tablouri explicau curioşilor anatomia canină. Totul era complet. Ieşeai din muzeu cunoscând căţeii şi pe dinăuntru, şi pe dinafară.
Muzeul are şi o librărie, cu zeci de cărţi despre cum să creşti câinii şi cum să îi dresezi, o statuie de bronz a lui Stubbie, un camarad în arme al diviziei „yancheilor” care au luptat în Franţa, în Primul Război Mondial.
Un lucru inedit mi s-a părut o fosilă de câine din Oligocen, cu o vârstă de aproximativ 30 de milioane de ani. Sunt foarte curioasă cum arăta căţelul acela în realitate şi ce făcea el pe vremea respectivă.
La final, am profitat de tehnologia modernă instalată în muzeu: un ecran mare care îţi fotografiază faţa şi apoi îţi spune cu ce rasă de câine te semeni. Rezultatul meu? Am faţă de Scottish deerhound, câinele regal al Scoţiei folosit la vânătorile de cerbi. Ce onoare!
Clujeancă entuziastă, ea duce imaginea frumoasă a României oriunde cu ea. De departe, ne aduce poveşti despre oamenii întâlniţi, păţaniile de care a avut parte şi ne arată, într-un mod inedit, locuri pe care am putea ajunge, vreodată, să le vizităm. O găsiti si la lumi.blog.
- Halloween-ul în Brooklyn la casa unui dramaturg de Pulitzer - 31 oct. 2022
- Prietena de pandemie - 22 oct. 2020
- Medicinistul care tratează newyorchezii cu muzică - 22 ian. 2020
