O după-amiază fericită de septembrie. Sunetul clopoțelului, în curtea școlii mai are deașteptat. Au mai rămas doar câteva zile de vacanță.
Așteptam, pe peronul din Constanța, trenul care să ne ducă la Cluj.
Încă savurăm gustul vacanței petrecută pe un tărâm binecuvântat de Dumnezeu, fericiți că ne întoarcem la căsuța noastră care ne-a dus și ea dorul.
Ora 17.30 și în megafon se aude… trenul Mangalia pentru Oradea sosește în stație la linia una, începând cu vagonul 15 de la locomotivă.
Eeiii, dragi cititori, de aici începe povestea noastră…
Apare trenul IR la linia întâi…vagonul 15 după locomotivă, 14 după 15, apoi 9, 8, 7 și mă întreb dacă văd bine sau la manevra de compunere a trenului au uitat de vagoanele 13, 12, 11 și 10, care ar fi trebuit, în mod normal, să vină la rând.
Nu am rămas mult pe gânduri. Peronul era plin de călători dornici să ajungă la destinație, iar conductorul de tren nu mai prididea să răspundă la întrebările ce au început să răsune ca trăsnete în furtună:
care e vagonul meu?, …dar noi nu am primit locuri pentru că sistemul se blocase și unde vom sta!?..
Înțelegând situația, urcăm într-un vagon care avea să ne aducă spre căsuța noastră dragă.
Ne așezăm bagajele pe coridor și, desigur, noi deasupra lor… deeh, doar aici mai aveam loc. Am acceptat realitatea dulce-amăruie și ne-am alimentat cu răbdare pentru o călătorie luuuuungă până la Cluj.
O nășică, cu respect… solicită legimațiile de control în timp ce explică, fiecărui călător, motivul pentru care căzuse sistemul de ticketing.
Din tot vagonul, neinteresate de toată hărmălaia, două fetițe drăgălașe, Arghira și Iana (5 și 9 ani) care, spre norocul lor aveau locuri, desenau liniștite. Din când în când mai aminteau de începerea școlii…colegi, rechizite noi…
Îngerii există și apar când te aștepți mai puțin… Arghira și Iana au reușit timp de două ore și jumătate să ne capteze atenția și să ne facă să uităm că trenul e incredibil de aglomerat, că locurile sunt după bafta fiecărui călător și că trebuie să ai răbdare cu carul pentru a trece peste…
Arghira, contura încet sentimentele pe foaia de hârtie. Nerăbdarea de a merge la școală, curiozitatea de a-și întâlni învățătoarea și dorința de a-i împărtăși bucuria că a fost acceptată în clasa ei.
Sora ei mai mare îi spunea că mai are puțin de așteptat până atunci.
Vei ajunge și tu la școală, vei învăța să scrii și să citești cărți…
Arghira, plină de mândrie, îi arată repede desenul: deja știu să scriu și să citesc.
Mama și bunica ascultau liniștite și îngăduitoare conversația celor două copile.
La un moment dat, tatăl o strigă pe Arghira. Pe geam se vede o parte din istoria țării noastre…podul Anghel Saligny… ooo!!!daaaa!!!, exclamă fetița, zâmbind.
Fetele au continuat să povestească, iar noi nu ne-am putut abține să nu intrăm în vorbă cu ele. La fel ca în orice discuție cu un copil isteț, riști să primești răspunsuri frumoase și surprinzătoare, în același timp.
Timp era suficient. Drumul lung ne-a creat ocazia să oferim celor două fetițe boboci de trandafir modelați din șervețele de hârtie.
Talentata Iana, urmărind cu atenție modul de confecționare a trandafirului, „a furat” imediat îndeletnicirea, bucurându-se că i-a reușit și ei unul.
Eram deja aproape de București, după 2 ore și jumătate de la plecarea din Constanța…de fapt când a trecut timpul!?
Arghira s-a străduit și a reușit să creeze ceva din șervețelul rămas. Din partea ei am primit o lalea micuță.
Noi…trebuia să ne continuăm drumul! Ne-a luat rămas bun de la cele două fetițe, mulțumindu-le pentru companie și urându-le viață frumoasă, plină de taine ce așteaptă să fie descoperite.
Cum a urmat călătoria!? Magia îngerilor a făcut ca ea să fie și mai plăcută până acasă.
- Magia îngerilor pe drumul de la Constanța la Cluj - 29 sept. 2015
- Laleaua roşie din Cluj. Filă de poveste - 24 apr. 2015
Foarte frumos surprinsa atmosfera… incordata de gafa functionarilor de la Caile Ferate si destinsa de prezenta copilelor… Da, da… usor de „trait”… povestea din cuvinte…
Foarte frumos surprinsa atmosfera… E usor de „trait” povestea din aceste cuvinte…