Poveşti de călătorieImpresii din Tunisia (VII) Bijutierul din Sousse

Impresii din Tunisia (VII) Bijutierul din Sousse

Pășesc vioi pe aleile pietruite ale Medinei din Sousse, printre tarabe cu mirodenii, fructe, haine, suveniruri și obiecte tradiționale. Totul e plin de culoare și arome. Văd expuse obiecte a căror utilitate n-o cunosc, deși aș vrea.

Acum sunt deghizată în tunisiancă, ori poate doar joc un alt rol, atât de familiar mie, o altă latură a mea ce s-a setat cumva pe ritmul țării ăsteia situată la malul african al Mediteranei. Port un șal cu care îmi acopăr capul spre a nu fi agasată de vorbele bărbaților din bazar care mă urmăresc cu privirea la fiecare pas.

Mă opresc la o tarabă cu ceaiuri și condimente. Săritor, tipic pentru orice comerciant din Medina, vânzătorul începe să-mi laude ceaiul său special: ceaiul berber – un amestec de plante în care pot recunoaște petalele de trandafir și frunzele de mentă după parfum. Îl ascult zâmbind în timp ce-mi pomenește de uleiul de argan, spunându-mi că doar cel provenit din Maroc este original.

Mi-arată un fel de fântână ciudată, amplasată în imediata apropiere a tarabei, care arată ca un cilindru alcătuit din rogojine (precum cele pe care le făceam la școală, din pănuși de porumb) cu un bazin la bază în care se scurge uleiul. Îmi explică felul în care se presează măslinele spre a se obține uleiul pur, de cea mai bună calitate.

Aleg ceaiul berber și-un condiment. Încântat negustorul îmi cere să întind mâna și-mi pune-n palmă amestecul de plante, îndemnându-mă să le zdrobesc și să miros apoi miasma combinată. Sunt încântată de aromă și, mai degrabă, de întreg spectacolul pus în scenă de arab. Parcă-i un vrăjitor ce îmi descântă și mă pregătește pentru ceva ce încă nu-nțeleg.

Cuprinsă poate într-a sale neștiute mreji, mă las condusă spre vitrina de alături, cu promisiunea lui că acolo voi găsi ceva deosebit pentru mine.

Mă trezesc într-o bijuterie. Mică, dar cochetă, compusă din două încăperi. Prima încăpere în care se pătrunde direct din stradă se continuă cu cea de-a doua, fiind separate de panouri de sticlă în care sclipesc o varietate de bijuterii din aur și argint, cu pietre semiprețioase, expuse uniform, armonios.

Tăblițe elegante informează despre prețul metalelor prețioase la achiziționare. Ambele salonașe sunt mobilate cu divane din lemn, tapisate cu material bordeaux, precum draperiile ce învelesc pereții zugrăviți în alb. În fața divanelor se află măsuțe pentru servit ceaiul în timpul negocierilor, acoperite cu sticlă sub care sunt expuse bancnote din diferite țări, cu rol decorativ.

Parcă am pășit în altă lume și mă cuprinde o stranie senzație de căldură și de familiaritate. Or fi vrăjile vânzătorului de ierburi de alături? „Ies vie de aici? Și dacă da, cu portofelul meu cu tot?” începe mintea mea să zbârnâie, ca și cum nu poate accepta lumea de basm în care am pășit.

„Bonjour, Madame!” aud în cea mai pură limbă franceză de când am pus piciorul în Tunisia. Mă întâmpină zâmbind un bărbat zvelt, cu ten întunecat specific arabilor, cu fața lungă, ascuțiță și ochi pătrunzători, vicleni. Ținuta-i îngrijită, tonul oarecum sobru, dar amabil. Mă invită să iau loc și ca prin vrajă răspund la salut și dau curs invitației, așezându-mă pe divanul indicat din a doua încăpere.

„Preferați aur sau argint?”. Pentru mine răspunsul este simplu, deși n-am nici o intenție să achiziționez acum bijuterii. Argint sau aur alb. Fără să clipească parcă, bijutierul ia o cutie de lemn, decorată simplu și o deschide în fața mea, așezându-se pe același divan, la o distanță comodă, dar respectuoasă. Îmi arată o colecție de piese din argint, lucrate fin, cu simboluri diferite. Îmi sugerează o brățară delicată, dar ochi-mi se opresc la medalioanele ce reprezintă Mâna Fatimei, simbol protector și aducător de noroc în cultura musulmană.

Mi le-arată cu răbdare, pe rând, atent la fiecare gest. Nu pot să nu observ, pe lângă strălucirea și finețea cu care sunt lucrate bijuteriile, farmecul bărbatului de lângă mine. Are părul negru, tuns scurt și îngrijit, poartă o cămașă bleumarin lejeră ce-i evidențiază silueta zveltă, iar în postură și în gesturi remarc noblețe și vioiciune în același timp.

Atmosfera e îmbogățită cu aromă de mentă, pe care-o savurez sorbind din ceaiul specific arăbesc, dulce-amărui, ce mi-e servit într-un pahar micuț de sticlă, decorat cu frunze prospete de mentă. Ce gust familiar! Optez pentru un medalion cu Mâna Fatimei. Negociem. E un semn de respect. Nu poți să nu negociezi prețul în Medina. E ceva tradițional. Mai aleg și un colier cu o piatră albastră, preferata mea: safirul.

Bijutierul din Sousse își cunoaște bine meseria. Nici un pas în plus, nici o presiune deranjantă în negociere. Discuția e presărată de observații, explicații și complimente, fără lingușiri, iar sugestiile sale sunt binevenite. Are ochiul format. Știe exact ce îmi place și ce mi se potrivește.

Se ridică, dispare câteva momente și revine cu un minunat safir șlefuit în formă de lacrimă, încrustat în argint. „E un cadou.” spune și-mi pune inelul pe deget, fără probă, fără întrebări. Inelul pare făcut pentru mine. E superb. Nu pot să îl refuz.

Mâinile sale cu degete lungi și netede întârzie puțin ținându-mi mâna cu inelul, într-un gest oarecum protector. Pe inelarul său observ argint de căsnicie. Bărbatul brun îmi zâmbește privindu-mă în ochi. E ceva ce nu pot desluși, precum o umbră în a sa privire. Ceva tragic, nespus de dureros, ascuns. Ce-aș vrea să-i știu povestea… Are riduri și cearcăne adânci pe care le observ, deși zâmbește.

Îmi face socoteala, o fac și eu în mintea mea. Conversația se schimbă în limba engleză. Vorbim despre România, despre Tunisia, mă întreabă cum sunt lucrurile pe la noi. Păstrează o distanță respectuoasă, privind însă prin mine. Și-aprinde o țigară și mă-ndeamnă și pe mine. Îmi arată fotografii și îmi vorbește despre a lui familie și frați.

Ascult. Nici nu-mi dau seama când s-a-ntunecat. Într-o clipă mi-amintesc că nu-i un vis, că trebuie să plec, să ies din Medina și să mă întorc la hotel unde sunt așteptată pentru cină. Am pierdut noțiunea timpului în mica bijuterie din Sousse. Farmecul încăperii, al bărbatului, sclipirile de aur și argint ori poate vrăjile magicianului ce vinde ceaiuri… ori poate toate laolaltă au făcut să pară că timpul s-a oprit în loc.

„Vă conduc spre ieșirea din Medina.” spune bijutierul. „Nu e bine să umblați neînsoțită prin Medina la lăsarea nopții.” Pășim în ritm vioi spre ieșirea din Medina și ne luăm „la revedere” înafara zidurilor cu urări de bine și c-o strângere de mână.

Hotelul Sousse Palace este aproape vis-a-vis. Iar eu sunt așteptată de grupul cu care am venit. Mă schimb rapid și cobor la masă. La gât îmi strălucește Mâna Fatimei, pe mână safirul încrustat în argint, iar în ochi sclipește încă vie amintirea recentei întâlniri cu fermecătorul bijutier cu statura zveltă și ochi pătrunzători, șireți.

Foto și text Aurora Monica Oprișe

 

Ultimele postari ale lui Monica Oprise (vezi toate)

Mai Multe

More article