Ceahlăul este unul dintre cele mai impunătoare masive montane din România.
Deși nu este la fel de înalt ca frații săi Retezat sau Făgăraș, Ceahlăul are un farmec aparte, iar eu , nu știu cum s-a nimerit că l-am vizitat întotdeauna iarna. Dealtfel nici nu mi-l pot imagina în alt anotimp, pentru mine Ceahlăul este Muntele Alb al Moldovei.
Ceahlăul are avantajul că poate fi admirat de la zeci de kilometric depărtare și tronează semeț , ca o cetate, împrejurimile. Accesul în inima masivului se face prin două porți principale.
Prima pornește din stațiunea Durău și urcă șerpuit, trece pe lângă cabana Fântânele, continuă prin pădurea de brazi și ajunge în golul alpin, lângă celebra stâncă Panaghia. De aici traseul continuă pe sub versantul vârfului Toaca, trece pe lângă stația meteo, străbate platoul montan și ajunge la cabana Dochia. Acest traseu este mai lung, are cam 4-5 ore de mers susținut dar este mai ușor.
A doua variantă de acces pornește de la Cabana Izvorul Muntelui, de lângă orașul Bicaz și urcă pieptiș prin pădure, trece pe sub stâncile Ghedeon și iese din pădure fix sub cabana Dochia. Mai scurt, are 3-4 ore dar este mai greu.
Odată ajunși la Cabana Dochia constatăm cu încântare că vechea construcție a fost renovată, camerele au fost complet refăcute, găsim puncte sanitare noi și funcționale, sala de mese arată mult mai bine, în camera avem parchet, paturile sunt schimbate iar curățenia este exemplară. Nu poate decât să ne bucure că se mai întâmpă și lucruri bune, mai ales după experiențele neplăcute de la ultimele ture.
În Ceahlău poate cel mai așteptat moment este răsăritul soarelui văzut de pe platoul aflat în apropierea cabanei. Și de această dată suntem norocoși și se anunță o noapte geroasă și senină de ianuarie. Ne trezim la 6, ne echipăm rapid și ieșim în gerul care ne strange fețele la minus 18 grade.
Cerul începe să capate nuanțe de galben, roz, portocaliu și roșu sângeriu, ca în cele din urmă discul solar să apară din zare și să lumineze lacul Izvorul Muntelui. Liniștea este tulburată doar de chiotele noastre de bucurie, parcă asistăm la facerea lumii, parcă e primul răsărit din lume.
Gerul ne readuce cu picioarele pe zăpadă și ne întoarcem la căldura cabanei. Luăm micul dejun, și plecăm din nou la drum.
De această dată vrem să urcăm pe vârful Toaca să admirăm priveliștea de la 1900 de metri. Facem un popas la Schitul din Ceahlău, minunat loc de reculegere și pace interioară, și purcedem la drum.
Vârful Toaca nu este foarte departe de cabana, străbatem rapid platoul și începem urcușul. Ne întâlnim și cu alte grupuri de turiști care se grăbesc să prindă un loc cât mai bun pentru admirat de pe vârf.
Și avem ce admira, pentru că privirea zboară roată spre cele 4 zări, vedem cu ochiul liber alte masive montane, lacul Izvorul Muntelui, Munții Rodnei, Suhard, Rarău …
Ne umplem sufletele și ochii de bucurie și, cu regret, dar înghețați, începem retragerea spre cabană.
Ca orice tura la munte, și aceasta se termină prea repede, timpul zboară prea grăbit și trebuie să ne întoarcem din nou spre casă.
Dar revederea cu un munte drag ne va însoți multă vreme de acum încolo, iar imaginile spectaculoase vor rămâne întipărite pe retină. Chiar dacă a doua zi ne vom trezi în apartamentele noastre de la bloc, noi tot răsăritul din Ceahlăul îl vom admira, cu ochii minții.
Text și foto Daniel Rohianu.
