Multă lume mă întreabă de câte ori trebuie să mănânce pe zi. Desigur, majoritatea au cam 2 mese copioase pe zi
Este bine să avem gustări între mese?
Părerile sunt împărţite: unii sunţin că sunt suficiente 3 mese pe zi, alţii spun că ar trebui să ne împărţim acelaşi număr de calorii pe care l-am ingera la cele 3 mese principale în 5, adică: 3 mese şi 2 gustări.
Eu, personal, sunt adepta gustărilor între mese. În funcţie de orarul de mese al fiecărei persoane putem să avem 1 sau 2 gustări, uneori chiar 3. Şi am să vă explic şi rolul acestora: controlează apetitul.
Gustările intercalate între mese ne oferă un control mai bun al senzaţiei de foame şi al conţinutului meselor principale. Dacă ajungem să fim înfometaţi nu vom fi capabili să alegem alimentele potrivite, vom mânca ceea ce ne este mai la îndemana, iar cantitatea ingerata va fi mult mai mare.
Dacă gustările sunt sănătoase, atunci vom reuşi să controlăm ingestia de alimente de la mesele principale.
Gustările reglează nivelul glicemiei. Glicemia (zahărul din sânge) nu are valori constante: scade şi creşte pe
parcursul zilei. De obicei, avem de-a face cu valori mai scăzute ale glicemiei în jurul orei 10:30-11 şi în jurul orei 15:30-16:00, adică exact atunci când simţim pofta de ceva dulce, ceva de ronţăit…De fapt, atunci se termină digestia micului dejun, respectiv prânzului şi organismul are nevoie de energie (combustibil) pentru a funcţiona.
Gustările accelerează metabolismul. De fiecare dată când mâncăm organismul nostru se comportă ca şi o maşină programată să digere alimentele pentru a putea beneficia de nutrienţii aduşi. Acest proces înseamnă consum de energie, prin urmare, consumăm mai multe calorii atunci când digestia se realizează de mai multe ori pe zi.
!Atenţie însă! Gustările trebuie să rămână gustări şi să nu se transforme în mese principale, altfel vom aduce mult prea multe calorii…mâncând de mai multe ori pe zi, dar, în cantităţi mai mici, reuşim mai uşor să ne menţinem greutatea sau să obţinem o scădere în greutate.
Gustările dintre mese cresc nivelul de energie şi productivitatea. Creierul, pentru a funcţiona, are nevoie de glucoză. Atunci când ne simţim obosiţi şi fără energie ar trebui să ne întrebăm cât timp a trecut de la ultima masă şi dacă am băut suficientă apă (dacă ne-am hidratat corespunzator). Gustările bine alese ne ajuta să combatem oboseala şi să avem o productivitate mai mare.
În concluzie, gustările pot face parte dintr-o dietă echilibrată. Atenţie însă, acestea trebuie să ne aducă anumite cantităţi de nutrienţi şi este indicat să nu fie bogate în grăsimi nesănătoase şi în zahăr.
Exemple de gustări sănătoase într-o „poveste” viitoare…
Sorina Adam
Nutritionist Dietetician
- Line-up complet la Wonder Family Fest 2025 - 3 feb. 2025
- Când iubirea de oameni îţi aduce bucurie - 26 dec. 2024
- TRADIȚII DE IARNĂ 2024 – Târg de Crăciun la Cluj - 6 dec. 2024
Iata si ideile mele de gustări hranitoare si accesibile care te ajută să îți păstrezi silueta: http://www.dietapentrutine.ro/2015/11/20/25-gustari-sanatoase-care-elimina-rapid-senzatia-de-foame/
Am inteles ca daca alaptezi este ok ca intre mese sa consumi iaurturi
http://jurnaluldietelor.blogspot.ro/2016/10/alimentatia-in-timpul-alaptarii-sfatul_18.html
Va propun si eu un articol despre ce mese trebuie sa avem, daca alaptam si vrem sa mai si slabim
https://mereularegim.wordpress.com/2016/10/18/slabirea-in-timpul-alaptarii/