Am fost cândva frumoși și tineri …
Decembrie 2004, sâmbătă sau duminică după-amiază, în jurul orei 16.30. Seamănă cu cealaltă postare, aia cu decembrie 2003, nu? Seamănă așa la început.
De data asta, nu mai eram cu Dacia albastru Mamaia, nu, eram cu Loganul Verde cameleon. Eram, bineînțeles cu toată familia, veneam de la sala de sport a Diviziei 4 Gemina, deși, nu știu dacă era înființată atunci, și nu am căutat pe Google informația. Veneam de la sala de sport, așa cum spuneam, de la serbarea de sfârșit de an a Clubului de Dans Sportiv Quick step, club la care Alex, era legitimat ca sportiv. Eram așteptați la cumnata, sora Liviei, la masă.
Destul de aglomerat pe Calea Florești, lumea intrase deja în „febra sărbătorilor”, ceea ce justifica traficul bară la bară, spre Podul „N”, cel aflat la ieșirea din Cluj-Napoca, spre Florești. Circulam pe banda de la axul drumului, și ajuns în dreptul ultimei stații de pe Calea Florești, brusc, prin fața autobusului aflat în stație, strecurându-se, printre mașinile de pe banda unu, îmi apare în față o doamnă aflată la o vârstă destul de înaintată, corpolentă. Frânez brusc. Mă opresc instant, doar circulam cu „antâia”.
Ghinion însă, pune mâinile pe capota mea și cade. Cobor imediat și o întreb dacă e ok. Îmi zice că nu se poate ridica în picioare. Sun la 112, mă prezint, anunț evenimentul. Sunt pus în legătură cu Ambulanța. Aud deja sirenele pornite ale ambulanței care pleacă de la sediul de pe Horea. Le ofer toate datele cerute. În acest timp, aud sirenele de la mașinile de poliție. Traficul rutier se mută pe banda unu. Avariile mele, avertizează ceilalți participanți la trafic că în față au o problemă. Primul echipaj ajuns la fața locului, este de ordine publică de la Secția 4 Poliție.
Plasează Wolkswagen-ul cu luminile roșii și albastre în funcțiune în spatele meu și preiau dirijarea traficului. Apar și rutieriștii. Mă recunosc și mă întreabă cine a lovit femeia? Eu, zic. Cum e? Pare ok, dar spune că nu se poate ridica în picioare. Ajunge și Ambulanța. Preia femeia. Cât timp a trecut? Nu știu. Timpul are altă curgere în astfel de cazuri.
Aud întrebarea care sună ca un ceas desteptător. „AI BĂUT?” NU. Răspund apăsat, cumva răstit. „Sufli în etilotest?” Mă irit. Îmi dau seama că nu mă suspectează, își face doar treaba, așa cum mi-aș fi făcut-o și eu. „Suflu, normal, doar nu beau când sunt cu mașina.” Alte două echipaje de la rutieră ajung la fața locului. Recunosc șeful de schimb din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca și pe șeful Serviciului Rutier. Discuția se reia, se repetă, „Traian, ai băut?”, „Nu”. „Sufli în etilotest?” „Am spus că suflu …” Martori la accident sunt? Aud Ambulanța cum se pune în mișcare, o urmăresc cu privirea. „Traian, martori, la accident sunt?”, întrebarea mă readuce în efervescența momentului. „Nu știu dacă a rămas cineva la fața locului, am vorbit cu femeia, cu dispecerii, nu știu.” Cei de la Secția 4 Poliție, indică un martor aflat în spatele meu, martor care a văzut cum s-a întâmplat totul. „Hai să sufli în etilotest”. Merg la marginea drumului, unde suflu în etilotest, în prezența unui martor asistent. 0,00.
Șeful Serviciului Rutier Cluj, îl sună pe Șeful Inspectoratului. „Nu a băut”, îl aud spunând. „Dacă dispuneți, îl ducem la sânge, dar a suflat în etilotest, în prezența martorilor asistenți, rezultatul este 0,00. Am înțeles, mergem la sânge.” Mă irit, dar înțeleg logica. Îmi este recoltată o probă, dau declarație că nu solicit a doua probă și plecăm la sediul Poliției Rutiere. Declarații, schița accidentului, mă rog, tot ce ține de o astfel de situație. Telefonul de pe biroul colegului de la rutieră sună strident. Răspunde. Îl aud cum îi spune celui cu care vorbește, să trimită persoanele sus. „Te caută cineva”, îmi zice. „Pe mine?” În câteva momente, în birou intră o femeie și un bărbat. Nu îi cunosc. Omul zice, cumva jenat, „Dumneavoastră ați fost cel de la volan?” „Eu.” „Femeia este mama mea.” „E bine?” întreb. „E bine, e acasă, nu a pățit nimic. Am venit să ne cerem scuze pentru neplăcerile pe care vi le-a provocat. Mereu îi atragem atenția să nu mai traverseze pe unde nu trebuie, dar zice că o dor picioarele să meargă la trecerea de pietoni …” „Ne pare rău.” Mă uit la ceas, au trecut mai bine de patru ore. Mă uit la ei, oameni simpli, cu respect și bună cuviință. Le mulțumesc și le urez sănătate. Pleacă ușurați. Plec și eu, nu înainte de a da un telefon Liviei să îi spun că vin acasă și că totul e ok, și femeia și eu.
Deși a fost un eveniment minor, a fost o desfășurare de forțe importantă. Nu puteai ști cum evoluează situația. Se putea termina tragic pentru femeia implicată. Dintre cei care au fost martori, doar unul a oprit la fața locului pentru a oferi informații importante polițiștilor despre modul în care s-a produs accidentul. Ceilalți au uitat că au obligații în astfel de situații. Am scris această amintire și pentru cei care știu că polițiștii nu își fac treaba, că mușamalizează, că … Cu siguranță, există situații în care unii nu își fac datoria, UNII, dar marea masă, își respectă jurământul și își fac datoria. Nu uitați că polițiștii provin din rândurile societății, că ei vor fi la fel de buni ca societatea din care provin.
- Poveste de când armata „era armată” - 10 apr. 2024
- Șeful a decis: fără uniformă - 19 ian. 2024
- Incidente și accidente rutiere - 23 aug. 2023
