Other web storiesFii în trend- ABUNDENȚĂ fără RISIPĂ

Fii în trend- ABUNDENȚĂ fără RISIPĂ

Un mod sustenabil către bunăstare

De mici, trăim cu falsa impresie că, în lumea celor în care este mult, este și bine.

Așa că, încă din copilărie, pornim într-o cursă a unei iluzii ce se spulberă de îndată ce ajungem la acea stare temporară a reușitei, care, indiferent de bunurile dobândite, nu ne developează fericirea supremă, ce părea eternă.

Când pașii noștri ajung să devină foarte mulți, pe acest drum al vieții, aerul devine mai rarefiat, deoarece experiența ne trezește simțurile și ne face să fim mai receptivi, selectivi totodată, și mai atenți la ce facem, ce suntem și ce repercusiuni au acțiunile noastre, indiferent de statutul social.

Plătim cu timp din nisipul clepsidrei noastre pentru diverse dorințe care, odată materializate, nu ne produc acel boom de fericire afișată în peisajul trăirilor ideale.

Mirajul abundenței financiare, fără autocunoaștere și educarea simțurilor, poate conduce la frustrare, un sentiment de gol și neîmplinire, în ciuda tuturor realizărilor și achizițiilor.

Abundența și prosperitatea sunt dorite de noi toți, pentru că ele pot fructifica complexitatea ființei noastre, permițându-i în acest fel, să exploreze teritoriul potențialului existent.

Unii, ajung să aibă mult, pentru ca, mai apoi, să realizeze că e mai bine cu mai puțin, apreciind calitatea asupra cantității și arătând respect pentru viață și elementele pământului, ce iau diferite forme în cotidian.

Alții, trăiesc într-o opulență exacerbată, ce nu face prea mult sens, care afectează și dezechilibrează ecosistemul și resursele.

Având la dispoziție alimente variate, locale sau aduse de la mii de kilometri distanță, articole vestimentare pentru toate gusturile, mijloace de deplasare ce ne facilitează transportul și utilități ce ne permit accesul la comoditate,  uneori, sentimentul de recunoștință este insesizabil,  deoarece totul pare că ni se cuvine, chiar și în cantități excesive.

Așa că, ne trezim consumând și ce avem nevoie, și ce nu, creând un cerc vicios.

Tindem să ne complacem și să stăm în afara multor situații curente, crezând că suntem prea mici pentru a începe să facem o diferență, ignorând zi de zi, efectele consumului excesiv și continuându-ne ritmul amețitor al alegerilor ce conduc în mod alarmant, la epuizarea resurselor și redimensionarea structurii planetei.

Un aspect îmbucurător este acela că, la nivel micro, apare tot mai frecvent starea de conștientizare, iar asociații, ONG-uri și persoane influente, încep să își redirecționeze atenția asupra climei și solului care, datorită consumerismului, sunt tot mai afectate și tind să ne influențeze dramatic viitorul.

Teoretic, avem multă informație, practic, ce facem?!

Există câteva direcții generale, de care, dacă ținem cont, putem face o diferență:

  1. APRECIAZĂ GUSTUL, NU CANTITATEA

Uneori, consumerismul ne degradează atât starea fizică, cât și cea spirituală, blocând energii vitale. Consumăm mai mult decât are nevoie organismul și, periclităm atât sănătatea, cât și solul, forțându-l să producă dincolo de cantitățile normale.

Educă simțurile să se bucure de puțin, chiar dacă resursele financiare îți permit să ai mult.

Punem prea mult preț pe plăcerile de scurtă durată, care aduc doar o fericire temporară, cu o miză periculoasă.

  • DEVINO CONȘTIENT DE REZULTATUL ȘI IMPACTUL ACȚIUNILOR TALE

Fie că oprești apa când te speli pe dinți, fie că folosești lumina naturală atunci când asta îți permite, fie că faci cumpărături în limita bunului-simț, fără a fi nevoit să le arunci, toate, sunt o formă de apreciere și recunoștință pentru abundența pe care o avem la dispoziție.

Amintește-ți de timpul pe care îl petreci la serviciu pentru a dobândi resursele financiare pe care le irosești mai apoi pentru:

hrană– dincolo de nevoile organismului

condițiile de trai– cu mult peste necesar

achiziții- ce fac doar să aglomereze spațiul fizic și, ulterior, și pe cel mental.

  • APLICĂ INFORMAȚIA ACUMULATĂ

Începe cu pași mici, dar fii perseverent, chiar dacă nu reușești într-un timp scurt. Intră în grupuri care împărtășesc aceleași idei, comunică liber și non-invaziv și înțelege că puterea nu e la altcineva, ci chiar la tine.

Oprește-te și analizează-ți gesturile. Conduc ele spre o abundență reală sau risipă inconștientă?!

  •  FII UN CETĂȚEAN ACTIV-PARTICIPATIV

Nu, nu trebuie să fii Superman pentru a salva Planeta. Dar, poți fi eroul din propria-ți poveste.

Se observă diferența dintre problemele ecologice și cele civice– parcuri pline de pet-uri, ambalaje, trotuare cu mucuri de țigară și gunoaie lăsate în mijlocul străzii, aspect ce evidențiază lipsa unor alegeri conștiente ale unor cetățeni.

Implicare ta contează. Începe chiar din acest moment-pentru tine, pentru cei dragi, pentru prezent, pentru viitor.

Putem dori în continuare abundența, prosperitatea și, cu toate astea, să fim recunoscători, să trăim conștient și să contribuim la un nou modus operandi, potrivit secolului XXI, fără risipă.

Până data viitoare, gânduri senine.

Gyorgydeak Patricia©

Mai Multe

More article