Poveşti din ClujClujul vintageFantomele din Biblioteca Centrală Universitară și din Turnul Închisoare

Fantomele din Biblioteca Centrală Universitară și din Turnul Închisoare

Transilvania este locul misterios, celebru în toată lumea pentru contele Dracula și anturajul său bizar, iar Clujul este cunoscut atât pe plan național cât și internațional pentru Pădurea Hoia, locul denumit „Triunghiul Bermudelor” al Ardealului. Sunt și clădiri în oraș, ale căror spații sunt bântuite, iar două dintre cele mai cunoscute sunt Turnul Închisoare și Biblioteca Centrală Universitară (BCU).

Turnul Închisoare face parte din Cetatea veche a Clujului, ridicată probabil între anii 1260-1270 și având suprafața de 7 hectare. Mai bine de șase secole, turnul a servit drept închisoare a orașului și puteau fi întemnițați aici până la douăzeci de deținuți.

Loc al disperării și damnării, turnul a fost martor al suferințelor, umilinței și al chinurilor groaznice, chiar dacă execuțiile nu se petreceau în interior, ci în piața publică, acolo unde orășenii asistau la mutilarea celor condamnați la moarte. Cele șapte celule (patru la parter și trei la etaj) aveau un grad de confort diferit, iar dacă încăperea destinată celor bogați, care ajungeau în închisoare pentru delicte minore, de tipul jocului de cărți sau a bătăilor din timpul petrecerilor este neutră, cea mai sumbră este fără îndoială cea a condamnaților la moarte.

Locurile de penitență sunt asimilate într-adevăr cu ideea că sunt bântuite, existând o atmosferă care dă fiori, și care, voluntar sau nu, face ca spațiul respectiv să nască povești despre fantome și spirite care pot fi văzute sau simțite. Legendele urbane vorbesc despre fantome ale deținuților care încă bântuie vechiul loc al suferinței și disperării.

Construită între anii 1906-1909, Biblioteca Universității este cel mai vast spațiu din Transilvania destinat cititorilor. Biblioteca este însă celebră și în rândul căutătorilor de fantome, datorită celor două personaje care bântuie clădirea. Existența lor a fost confirmată atât de cititori, cât și de membri ai personalului care au fost martorii unor apariții sau a unor fenomene pe care rațional nu le-au putut explica: umbre ciudate, trântitul ușilor sau obiecte deplasate de la locul lor.

Frumoasa Anna Wesselényi, studenta nobilă iubitoare de lectură, care din cauza unei boli incurabile a murit la 20 de ani, fără a-și desăvârși educația, bântuie prin sălile, holurile și depozitele bibliotecii.

A doua fantomă este cea a unui fost bibliotecar, mobilizat pe nedrept pentru a lupta în Primul Război Mondial, deși trebuia ocolit datorită baremului vârstei. Știind că va avea parte de o moarte mult mai cruntă pe front, bărbatul s-a sinucis, dar spiritul său nu s-a dezlipit de locul preferat, astfel că bântuie și azi prin bibliotecă.

Dacă Turnul Închisoare nu poate fi vizitat momentan, apetența publicului pentru fantome și fiori reci poate fi satisfăcută printr-o vizită la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”.

Mai Multe

More article