1. Cine esti tu, Dragos si de unde vine pasiunea ta?
Sunt un copil ca toți copiii, foarte pasionat de pictură, de natură și de frumos. Iubesc copiii, animalele, florile, muntele și marea. Pe lângă pictură, îmi plac științele, sportul și matermatica. Sunt elev în clasa a III-a la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea (înv. Simona Cobe) și studiez pictura la Atelierul Mânuțe Fermecate din Oradea (prof. Alina Pocian), dar și la Școala de Arte „Francisc Hubic” din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor, la clasa prof. Florence Sabău. Periodic, fac cursuri de pictură și la Academia de Arte „Marina Căpățână” din București.
2. Fiecare artist are muza lui. Ce este muza ta? Ce te inspiră?
Natura este muza mea. Iubesc foarte mult natura, indiferent de anotimp. Fac multe drumeții,mă joc zilnic în parc și merg deseori la mare.
3. Ce crezi tu ca vor pierde clujenii care nu îţi vor vedea expoziţia deschisă până aproape de sfârşitul lunii iunie?
Cei care nu vor ajunge la expoziția mea vor pierde șansa de a vedea niște lucrări frumoase, vesele și colorate, dar și șansa de a afla ce mă motivează.
4. Există lucrări pe care nu le ai da niciodată?
Da. Toate. Pentru că toate lucrările îmi sunt dragi și nu am dat niciuna din cele realizate până acum. Anumite persoane mai speciale pentru mine, mi-au cerut să fac lucrări pe o anumită temă. Îți spun sincer că le-am făcut în două exemplare: unul pentru acea persoană, celălalt l-am păstrat eu :)))
5. Ce este cel mai interesant în „atelierul” tău?
Culorile, chevaletul, pensulele și ordinea. Sunt foarte ordonat.
6. Ce ai face cu bănuţii din vânzarea lucrărior tale, dacă acestea s-ar vinde?
Nu am vândut nicio lucrare până acum. În schimb, mi-a imprimat pe căni lucrările și le-am oferit prietenilor și cunoștințelor, care mi-au donat niște bănuți cu care mi-am plătit o vacanță la mare, în Spania.
7. Din titlurile câştigate până acum, care te-a încântat cel mai mult?
Cel mai mult mi-a plăcut concursul organizat sub egida UNESCO – Desenează visul tău de pace.
Îmi place foarte mult liniștea şi mi-aș dori să fie pace între oameni și între popoare. Conflictul din țara vecină mă îngrijorează foarte mult, chiar dacă sunt copil. Sunt atâția copii care au murit, care și-au pierdut părinții sau care au trebuit să-și părăsească țara și casa. Este foarte trist și traumatizant pentru un copil să treacă prin toate acestea.
Deseori mă joc în parc cu copii din Ucraina. Nu îi înțeleg ce spun, pentru că nu vorbesc românește, dar pentru joacă nu e nevoie de un limbaj special, este limbajul iubirii și al bucuriei. Mereu văd tristețea din ochii lor și mă impresionează mult. Atunci, le ofer o îmbrățișare ca să-i încurajez și să simtă că îi înțeleg și că totul va fi bine pentru ei.
8. Se spune că lucrările tale au multă bucurie în ele. Ce înseamnă pentru tine bucuria?
Da, lucrările mele sunt vesele și foarte colorate. O să vă placă, dacă veniți să le vedeți, felul în care îmbin culorile. Îmi place să mă joc cu culorile și să pe combin în diferite feluri.
Bucuria pentru mine este simplă și o găsesc în orice: în brațele și zâmbetul mamei mele simt bucurie, în râsul prietenilor mei și în surâsul altor copii. Bucurie îmi oferă fiecare floare, iar dacă le priviți mai atent o să vedeți că florile vă zâmbesc. Bucurie găsesc în răsăritul soarelui când sunt la mare sau, pur și simplu, în glumele doamnei învățătoare sau ale prietenilor mei. Mă bucur foarte mult că mai am bunici, iar când merg la bunica mea de la Bunești (în județul Cluj), mă bucur de puiuții de păsări și animale. Eu găsesc bucurie în orice. Nu este nevoie de lucruri scumpe ca să fii bucuros. Este de ajuns să te uiți la frumusețea care te încojoară zi de zi și apare bucuria.
Dragoş Mihai Dobocan, un copil în vârstă de 10 ani din Oradea, își vernisează la Cluj-Napoca, a patra expoziție personală de pictură. Expoziția „Copilărie printre culori” se deschide marți, 6 iunie 2023, în Galeria Cluj Art şi se încheie în 10 iunie.
Tânărul artist își va expune la Cluj Art (str. Baba Novac, nr. 8 – colț cu Iuliu Maniu 40), 55 din cele peste 150 de lucrări realizate de la vârsta de cinci ani şi până în prezent. Majoritatea lucrărilor sunt realizate în acrilic, preferatele micului pictor, dar şi unele în acuarelă.
Lucrările vor fi prezentate de prof. univ. dr. Dorel Găină şi prof. Margareta Catrinu.
Dragoş Mihai Dobocan a participat la mai multe concursuri naționale și internaționale de pictură și este unul dintre beneficiarii programului de promovare a talentelor a MOL România și al Fundației pentru Comunitate din Cluj Napoca (ediția din 2021).
Micul artist a participat în toamna anului 2020 la primul său concurs internaţional – „Dessine-moi ton reve de paix” (Desenează visul tău de pace), organizat sub egida UNESCO, de Romanian Section Saint Germain en Laye Conseil International de la Danse (CID), la care a obţinut premiul I, la categoria sa de vârstă (6-10 ani). Lucrarea premiată reprezintă planeta Terra ca o floare minunată, înconjurată de o ghirlandă de oameni-flori şi alte flori înlănţuite în jurul globului pământesc.