Nu am fost fan ABBA până la prima parte a filmului Mamma Mia. Din acel moment, fiecare cuvânt şi fiecare vers parcă mi se păreau mai clare, mai cu sens. Apoi a venit Mamma Mia 2. Nu vreau să dezbat aici originalitatea scenariului, prestaţia actorilor sau dacă era nevoie de o continuare. Vreau doar să subliniez cum acest film a reuşit să învie sau să trezească amintirea plăcută a unui fenomen muzical şi, legat de acest aspect, să vă povestesc despre o vizită recentă la Muzeul ABBA din Stockholm.
„Take a chance on us” este mesajul cu care te întâmpină prima pagină. Am îndrăznit şi nu am regretat, ba dimpotrivă!
În prima încăpere poţi juca rolul lui Meryl Streep, din 2008, la volanul Roverului decapotabil serie III ’88, albastru deschis şi poţi admira majoritatea componentelor garderobei purtată de actorii din ambele filme.
Apoi, la etaj, începe istoria ABBA.
Există un mini cinematograf în care rulează filmul formaţiei cu cele mai importante momente din viaţa celor două cupluri şi din spectacolele lor. Biografia fiecărui component al formaţiei o poţi afla de pe patru panouri cu fotografii din copilăria şi adolescenţa lor.
Cea mai mare încăpere găzduieşte patru reconstituiri: studioul lor de înregistrări, una din încăperile în care repetau la pian, biroul managerului lor şi camera de machiaj.
Partea interactivă, foarte bine plasată în ambient constă din trei boxe de audiţie. După scanarea biletului, fiecare vizitator are dreptul la o probă de voce, la o audiţie. Alege piesa, printr-un touch pe ecran şi …începe sau, pentru ca distracţia să fie şi mai mare, încep în cor.:)). Foarte distractiv. Fiecare încercare, îndiferent de reuşită, se găseste salvată pe site-ul muzeului şi poate fi descărcată cu seria biletului. Nu am să vă pun să ascultaţi înregistrarea probei mele de audiţie, pentru că vreau să vă distraţi, nu să vă îngroziţi.
Apoi, magia se dezlănţuie în penultima încăpere. Lumină difuză, scenă, microfoane şi pe scenă toţi membrii ABBA…holograme. CEA MAI INTERESANTĂ ŞI DISTRACTIVĂ EXPERIENŢĂ!
Proba pe care o poţi da, de această dată, este una de talent complet: dans, voce şi prezenţă de spirit. Urci pe scenă, printre personajele principale şi te dezlănţui.
Nu trebuie să te preocupe cine te filmează şi cum vei face să păstrezi şi această amintire în telefonul tău. Au grijă cei de la muzeu. Tot pe site, tot cu seria biletului, găseşti şi filmarea, imediat cum părăseşti încăperea.
Apoi, înainte de ieşire poţi admira vinilurile ABBA, costumele purtate de ei în diverse spectacole şi discurile câştigate ca premii.
Intrarea este aproximativ 25 de euro şi, dacă tot ceea ce v-am povestit mai sus nu v-a convins să vizitaţi Muzeul ABBA dacă sunteţi în capitala Suediei, vă mai spun că există două telefoane la etajul muzeului, şi dacă eşti unul dintre vizitatorii norocoşi, când treci pe lângă ele, unul va suna şi vei avea ocazia de a vorbi cu un membru ABBA.
ABBA este una dintre trupele cunoscute în toată lumea. De origine suedeză, ABBA a fost una dintre cele mai de succes trupe din istoria muzicii comerciale. De-a lungul carierei muzicale, au vândut peste 300 de milioane de albume și single-uri. Au câștigat Eurovisionul în 1974 cu piesa Waterloo. Aşa cum ştiţi deja, cei patru sunt Agnetha Fältskog, Björn Ulvaeus, Benny Andersson și Anni-Frid Lyngstad, iar numele grupului este un acronim al primelor litere ale prenumelor lor.
Poate datorită succesului înregistrat de filmul Mamma Mia, poate a fost doar nostalgia timpurilor de succes, la 27 aprilie 2018, trupa a lansat două noi melodii: „I Still Have Faith in You” şi „Don’t Shut Me Down”, iar în 18 septembrie 2018, într-un interviu, Andersson a spus că va fi o nouă lansare în 2019.