Ora şase dimineaţa. Sună alarma, dau pătura jos de pe mine, mă ridic, mă ȋntind şi ȋmi trimit gândurile spre o nouă zi. După ce-mi fac duşul şi mănânc, ador să pierd o jumătate de oră – o oră poate, chiar, ȋn balcon, cu ceaşca fierbinte de cafea şi o carte ȋn mână. Ador să ascult oraşul cum se trezeşte din amorţeală. De obicei mă trezesc mai devreme tocmai pentru a avea aceste clipe rupte din fantastic.
Ora nouă dimineaţa. Mă ȋndrept spre cafeneaua din care lucrez de obicei, dar am grijă să nu mă grăbesc, ca să pot admira ȋn linişte viaţa de lângă mine. Bătrânul care contemplează uitându-se pe geam, ȋn autobuz, adolescentul care “butonează” de zor telefonul, mergând probabil spre şcoală sau fata grăbită care strânge la piept termosul cu ceai sau cafea. Magia stă ȋn lucruri mici şi e minunat să vezi cum apare ȋn cele mai neaşteptate locuri.
Ora unsprezece. Ridic privirea din laptop şi iau o gură din cappuccino-ul meu deja răcit. Tocmai am terminat de scris un articol şi decid să ȋmi ȋnec privirea ȋn zâmbetele studenţilor la medicină de la masa de lângă mine. E minunat să-i vezi vorbind cu atâta pasiune despre sistemul muscular al omului, cum schimbă opinii şi ȋşi verifică unul-altuia cunoştinţele. Pasiunea este, ȋn fond, un element cheie ȋn fantasticul vieţii.
Ora unu. Meseria mea presupune ca, din când ȋn când, să mă opresc din scris şi a trece ȋn spatele aparatului de fotografiat. Aşa că iată-mă aranjând cu precizie de matemitician nişte fructe, ca să iasă bine fotografia, iar subiectul din ea să vă vorbească aşa cum ȋmi doresc eu să o facă. Uneori trebuie să te ȋndrepţi către realitate pentru a găsi magie.
Ora trei după amiaza. La masa mea se aşează un artist, iar ȋmpreună ne avântăm ȋn poveşti nemuritoare. Vorbim despre visurile noastre, despre ultimele escapade, despre aventură. E unul dintre acei oameni cu care, atunci când vorbeşti, simţi că orice este posibil. E un personaj asumat care, ȋn propriile-i poveşti, poate căpăta atât valori de protagonist, cât şi de antagonist. Aparţine genului fantastic datorită faptului că ȋi este frică să ȋnfrunte viaţa prin propriile lui reguli. Şi asta mă face să-l admir.
Ora şase. E vreme de pauză, aşa că decid să ȋmi iau cartea şi să citesc câteva pagini. O oră, cât să mă reȋncarc şi să ȋmi continui treaba. Comand o limonadă cu aloe-vera şi mă adâncesc ȋn iţele misterelor cavalerilor templieri. Da, magia te ȋnvăluie şi prin cărţi.
Ora nouă seara. Ȋndreptându-mă spre casă, contemplez la ziua ce tocmai se ȋncheie. Analizez lucrurile mai puţin plăcute şi iau lecţiile din ele, iar pe clipele fericite le aşez ȋn cufărul meu de amintiri, ca să port elementele fantastice cu mine pretutindeni, ca pe nişte accesorii.
Fantasticul stă ȋn lucruri mici. Ȋn realitate, el nu se referă la jocul cu elementele naturii sau la cititul gândurilor, ci aşteaptă să fie descoperit de peste tot din jurul nostru. Trebuie doar să ȋnvăţăm să-l recunoaştem şi să ne bucurăm de el.
El este, la urma urmei, o alegere. Iar răspunsul corect te poate duce spre fericire.
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020
