Cam așa a fost înainte de vernisajul primei expoziții personale din viața unui om care s-a decis să facă artă din orice lucru pe care-l atinge:
https://www.facebook.com/liviu.munteanu.980/videos/1952578505063435/
Video credit: made by Liviu Munteanu
Desigur și discursul a fost unul nonconformist, după chipul și asemănarea artistului:
…Le-am numărat. Sunt exact 70 de proiecte/lucrări/obiecte/piese (sau care o fi denumirea lor exactă) în doi ani de când m-a apucat nebunia și am fugit de la birou.
Unele s-au terminat în 3-4 zile, altele în săptămâni, luni sau chiar un an jumate dacă n-am găsit exact ce trebuie pentru a merge mai departe.
Câteva dintre ele vor fi în expoziție să-și spună singure poveștile.
Ce am făcut în timpul liber? Am pictat. Nu chiar atât de mult cât am cioplit, sculptat, tăiat, sudat, lipit, curățat sau șlefuit dar eram în timpul meu liber, ce dracu’.
Recapitulând acum toate trăznăile astea m-a umflat râsu’ când am vazut în ce hal am putut veni acasă de la atelier după câte o zi plină…
Mai de-aproape, lucrările își spun fiecare povestea, mai de departe, privite toate în ansamblu spun povestea autorului. Nu putem decât să lăsăm imaginile să vorbească de la sine…
Mi-am adus cu de-amintea o fază de prin clasa a V-a sau a VI-a când trecusem la desen de la blocul mic la ăl mare și de la acuarele la tempera.
Când mi-am văzut io în fața la dictai planșa mi-am dat seama că o să mă ia dracu până umplu hectarul ăla de coală cu pensulele mici de la acuarele. Așa că m-am dus și mi-am luat cele mai mari pensule pe care le-am găsit, late-n gură cât sapa.
Și a venit prima oră de desen cu profesor dedicat materiei, ne-am scos toți cearșafurile și am inceput să le umplem, da io aveam o problemă.
Drăcia aia de pensulă era imensă și îmi era cam rușine s-o scot, da cum oricum n-aveam altele, am zis fie ce-o fi. Liniște de mormânt în clasă, toți cu limbile la colțul gurii, atenți la liniuțele lor, eu aram cu mătura mea pe coală și îi puteai auzii vâjâitul cozii cum brăzda aerul la vreo juma’ de metru deasupra mea.
N-aveam cum să nu atrag atenția profesorului de la catedră, care a venit bineînțeles să vadă ce drac fac io acolo.
M-am cam speriat un pic când l-am văzut că se lansează înspre mine și am vrut să ascund trăznaia că nu știam dacă am voie cu bidineaua la școală.
N-am mai avut timp că ăsta era călare pe mine și admira cum umplusem io jumate de coală cu un cer albastru din vreo 4-5 linii.
Am crezut că-mi dă una după cap dar am avut parte de o surpriză imensă când l-am auzit ceva de genul: “ce tușe largi, câtă îndrăzneală, bravo!”.
Până la sfârșitul orei numa’ am agitat pensula spre nătăfleții ăialalți precum mister Bean la examen cu creioanele spre colegul lui de bancă.
Concluzii am tras multe din momentul ăla dar mult mai târziu, atunci mi-am admirat pur și simplu “îndrăzneala”.
Expoziția este deschisă publicului larg doar pentru 4 zile, așadar …..nu ratați.
