Traian Constantin MORAR, e numele meu. Un nume, doua prenume. Tata, Ioan Traian. Bunica, mama lui, dar și sora lui, Ana, îi ziceau Ioan. Mama și „restul lumii” îi ziceau Traian. „Io însumi” am fost cu două prenume, folosite, și nu doar pe hârtie. În familie, Costel, de la Constantin. La școală și ulterior la „locul de muncă” ca să zic așa, Traian, că aiesta era primul prenume.
Folosirea mai multor prenume este destul de ciudată, până te obișnuiești cu situația, dar, poate crea și anumite stări, unele de confuzie altele amuzante, sau să le zicem într-un cuvânt, ciudate.
Eram la Secția I Poliție Cluj-Napoca și în acea perioadă, Evidența populației era încă la poliție, nu ca acum, la primărie. La un moment dat, soția mea îmi spune că unei colege de-a ei, îi expiră buletinul de identitate. Încă erau buletinele de identitate, nu apăruseră cărțile de identitate. Apropo, nu am înțeles niciodată de ce actele vechi de identitate, care aveau coperți și pagini erau buletine de identitate, iar o bucată de hârtie plastifiată, poartă denumirea pompoasa de carte. Întrebare retorică … Așadar lui Margo, așa o alintam noi pe colega soției, urma să îi expire buletinul de identitate. Stabilim când să vină la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca pentru a face demersurile necesare preschimbării actului cu pricina. Ați văzut ce academic am spus-o, da? Eu aștept să vină Margo, aștept să mă sune colegii mei de la ofițerul de servici, dar nimic. În fine, nu a venit, asta este. Întreb pe cei de la poartă dacă m-a căutat cineva, o doamnă … NU, vine răspunsul lor. Ok, no problem. Acasă, firește, la întrebarea, dacă am ajutat-o pe Margo, îi raportez Liviei, soția mea, că Margo nu a venit. Nu râdeți, toți bărbații adevărați raportează regulamentar soției dacă au îndeplinit sarcinile trasate. Eu nu o îndeplinisem, dar, norocul meu, nu din cauza mea.
Trec câteva zile și Livia se întâlnește în sfârșit cu Margo … Așa am aflat că Margo, în ziua respectivă, s-a prezentat la ora și locul stabilit, adică la sediul Poliției municipiului Cluj-Napoca, la ofițerul de servici unde a întrebat de domnul Costel Morar. Colegul meu de la poartă, i-a răspuns că la Secția I Poliție, există un domn MORAR, dar pe acela îl cheamă Traian. Margo, având în vedere ce spune aproape toată lumea despre IQ-ul polițiștilor, a concluzionat că nu are rost să își piardă timpul cu un astfel de individ și a plecat. Rețineți că în acele vremuri nu existau telefoane mobile. Conștientă că trebuie să își schimbe totuși actul de identitate, a revenit ziua următoare, s-a prezentat la ghișeul ofițerului de serviciu și l-a rugat să îl anunțe pe domnul, ați intuit corect, Costel Morar, că este căutat. Asta după ce în prealabil s-a asigurat că nu are de-a face cu același individ din ziua precedentă. Răspunsul colegului a luat-o complet prin surprindere, „doamnă, noi avem un coleg Morar, dar îl cheamă Traian, nu Costel”. Margo, a primit „lovitura” în plin. Naucită, a mormăit un „mulțumesc”, care exprima de fapt nemulțumirea și a plecat.
În zilele următoare, și-a tot pus întrebări, s-a gândit, „și-a dat filme” cum se zice astăzi. Măi, or avea ăștia IQ-ul scăzut, dar cum să îi nimeresc eu pe cei mai proști, două zile consecutiv? Nu se poate una ca asta. Să vezi tu, că pe Livia o cheamă MORAR de fată. Pe el Costel … să vezi că ăștia, adică eu și Livia, nu sunt căsătoriți. Pe ea o cheamă Morar, dar nu sunt căsătoriți. Dar cum îl cheamă pe Costel? Asta e, când mă voi întâlni cu Livia o să mă lămuresc. S-a lămurit. Așa a aflat că eu am două prenume, că răspund la amândouă când cineva mă strigă. Așa a aflat că cei care au întocmit cartea cu numele lucrătorilor din cadrul Poliției municipiului Cluj Napoca au trecut pe lista respectivă doar primul prenume, Traian, probabil din comoditate sau lipsă de spațiu, că cei doi colegi nu știau că am două prenume, și așa mai departe … Și uite așa, om însurat, cu acte, riscam să mă creadă lumea doar concubin, bine, concubin oficial, dar … concubin.
Întotdeauna am folosit ambele prenume, le-am luat ca atare, la școală, la locurile de muncă, colegii, profesorii, au folosit primul prenume, Traian. În familie, prietenii din copilărie, prietenii care nu m-au cunoscut în situații de servici, au folosit „nickname-ul” Costel, de la Constantin. De exemplu, la IPJ, am avut un singur coleg care îmi zicea Costel. Cred că îi plăcea lui cum suna. Unul singur. De aceea nici nu prea primesc urări de Sfinții împărați Constantin și mama sa, Elena. Pe cale de consecință, eu am pus copiilor mei, doar câte un prenume.
Mai multe prenume te pot pune în situații, haioase, ciudate. De la caz la caz. Pe tine și pe cei din jurul tău. În ultimii ani am observat un fenomen care mie nu îmi place. Tot mai mulți părinți uită să dea copiilor lor, nume românești. Înainte, nume străine, din telenuvele, filme indiene, etc, puneau doar unii. Acum auzi copii care răspund la nume străine. O fi bine? O fi rău? Nu știu, dar, eu cred că și numele noastre, românești sunt frumoase și nu trebuie omise în favoarea celor de import.
- Poveste de când armata „era armată” - 10 apr. 2024
- Șeful a decis: fără uniformă - 19 ian. 2024
- Incidente și accidente rutiere - 23 aug. 2023
