Delfinul amorez

Delfinul mascul ştie cum să îşi curteze femelele: el le dă târcoale cărând în gură ba o ramură, ba vegetaţie plutitoare. Se mai şi luptă cu alţi masculi pentru a-şi dovedi forţele. Aşa duce el o campanie istovitoare prin care face curte unei domnişoare cu piele lucioasă şi bot prelung, şi se enervează rău dacă domnişoara nu îi dă atenţie. Delfinii – cam toate speciile, că-s de mare, că-s de Amazon – sunt nişte narcisişti. Toată ziua bunăziua se curtează şi fac dragoste subacvatică.

Un miros puternic de apă şi vegetaţie umedă umplea aerul înserării. Era linişte. Luna cu aureola gălbuie şi norii bleumarin care o încercuiau păreau irisul unui ochi imens, un ciclop celest care urmărea fiecare mişcare de pe pământ. Pe lângă barca noastră pe a cărei punte se legănau câteva duzini de hamace, au apărut dintr-o dată un grup jucăus de delfini roz. Îi vedeam cum se luau la întrecere cu ambarcaţiunea în care călătoream de o zi. Pleoscăiau jucăuşi prin apă, scoţând ba boturile alungite, ba dorsalele triunghiularae si roz din apa maro a Amazonului.

Un biolog local se apropie de mine:

Îţi plac delfinii?  Uite, acela cu dorsala zdrenţuită este mascul, poartă urmele unor răfuieli sau lupte de dominare.

Si biologul a început să depene, la lumina lunii, poveşti cu bufeos, cum sunt numiţi delfinii roz de Amazon.

Pescarii îi omoară des, se supără că le strică plasele de pescuit. Sunt vânaţi de şamani care le folosesc părţile genitale pentru a face şi desface vrăji de amor. O dată, mai de mult, pe un bulevard din Iquitos s-a găsit corpul unui bufeo – fără cap şi fără genitale. Stii, printr-o coincidenţă a naturii, femelele de bufeo se aseamănă în apă cu o femeie. Se zice că dacă unui pescar i se prinde o femelă bufeo în plasă, el trebuie să aibă relaţii sexuale cu ea, pentru că femela dinadins s-a încâlcit în mrejele pescarului, ca semn că îl doreşte nebuneste. Dacă bietul pescar nu îi face pofta, delfina rozalie aruncă un blestem şi multă mala suerte asupra lui.

Mă uitam cu tristeţe la delfinii care încă înotau voiosi de-a lungul bărcii. Îmi era milă de soarta lor, părea că localnicii nu îi prea agreau.

M-am reîntors la hamacul meu si m-am întins in el. Valeria, o fetiţă cu care mă împrietenisem mai devreme pe barcă si vecina mea, şi-a vârât căpşorul ei drăgălaş în hamac şi mi-a povestit serioasă:

Anul trecut am văzut doi gringos în Belem, înalti, blonzi. Stii, la început am crezut că erau gringos, dar de fapt, erau bufeos.

 

Poveştile Luminiței Cuna le găsiți AICI.

Ultimele postari ale lui Luminita Cuna (vezi toate)
Articolul precedentDelfinul care mergea la petreceri
Articolul următorNoche Buena

Mai Multe

More article