Clădirea în care funcționează acum Școala Populară de Arte “Tudor Jarda” a fost construită în anul 1838 fiind destinată destinată uzului industrial, ca fabrică de zahăr. Aceasta a fost dotată inițial cu prese puternice pentru stoarcerea sucului din sfecla de zahăr și cu o mașină răzătoare Thierry care aveau capacitatea de a prelucra o tonă de sfeclă pe oră.
După Revoluția de la 1848/1849, Fabrica de Zahăr a fost închisă și folosită drept garnizoană militară și loc pentru izolarea bovinelor bolnave din oraș. În anul 1886 i s-au adus unele modificări, fiind transformată într-o școală pentru delincvenţii minori, ce purta numele de Institutul Regal de Corecție pentru Minori (Kir. Javitó-Intézet).
La deschidere, institutul găzduia 81 de minori (băieți). Marele merit al legislației de atunci a fost îndepărtarea copiilor delincvenți din sistemul penitenciar abrutizant și trimiterea lor în acest tip de instituție de educație și coerciție. Școala din Cluj a fost a doua de acest tip – prima a fost înființată în Aszód în 1884. Fabrica de Zahăr şi zona aferentă urmau să fie transformate în clădiri cu funcţionalităţi multiple, care să adăpostească şcoala, sala de gimnastică, un spaţiu pentru joacă, anexe gospodăreşti cu grajduri şi depozit pentru lemne, un lot pentru grădinărit, dar şi un bazin de vară pentru scăldat.
Situată la 45 de minute de centrul oraşului, şcoala se afla într-un loc liniştit, întregul ansamblu fiind înconjurat de un gard din cărămidă înalt de 2,5 metri. Școala era organizată într-un „Sistem al Familiilor”. „Casa Familiilor” era o clădire cu etaj, cuprinzând ateliere, dormitoare, secția de corecție a fiecărei familii, birourile administratorului și o cameră pentru funcționari. Fiecare „Familie” era izolată, având câte o intrare separată din curtea principală.
Mobilierul din camerele de izolare conținea câte o masă pe care se afla o cană din metal, un scaun, un dulap de perete şi un pat. În fiecare dormitor erau 22 de paturi, iar în holul de acces de lângă acesta se aflau chiuvetele și dulapurile pentru haine, unde fiecare copil avea un raft separat. Sălile de clasă erau prevăzute cu bănci şi dulapuri pentru rechizite, iar cursurile se desfăşurau la fel ca în orice şcoală. Partea spirituală a fost luată şi ea în consideraţie, şcoala având şi o capelă dotată orgă, dar exista şi o încăpere separată pentru întâlniri religioase. Iarna, copii se spălau într-un bazin comun din beton și trei căzi de baie separate pentru cei bolnavi.
În anul 1941, școala și-a schimbat destinația devenind școală de corecție pentru fete, iar apoi a devenit școală pentru copiii cu deficiențe de auz.
Corpul de clădire care adăpostește azi Școala Populară de Arte este vechea ”Casă a Familiilor” din școala de corecție.
Acest sediu nou al Școlii Populare de Arte inaugurat în 2017 este cel mai modern spațiu care adăpostește o școală de arte din România.
