EvenimenteCupa Națională a României de MTB - XCM 2022, în județul Cluj

Cupa Națională a României de MTB – XCM 2022, în județul Cluj

MTB Odyssey Apuseni Race organizat de cele două asociații CSAU – Clubul Sportiv Alpin Universitar și Asocițaia TMF, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, va lua startul pe 1 Octombrie 2022, la Buscat Ski & Summer Resort, județul Cluj!
În acest an, organizatorii au completat cursele cu o nouă distanță – cea de 74 km – care a fost
desemnată traseul cursei de cupă XCM, etapa a VI-a din cadrul CNR – Cupei Naționale a Romîniei de Mountain Bilke XCM, sub egida Federației Române de Ciclism!

Aflat la cea de-a doua ediție, MTB Odyssey Apuseni Race promovează practicarea sportului pe două roți în mediul montan. O disciplină larg răspândită în țări precum Franța, Germania, Italia,
ciclismul montan (mountain bike-ul) prinde amploare și în România, țara noastră fiind deja
propusă pentru a găzdui Campionatul European de Mountain Bike în 2024.

Cursele MTB Odyssey Apuseni Race 2022
Organizatorii au pregătit patru curse, pe trei trasee distincte, urmărind atragerea unui număr cât mai mare și mai variat de cicliști profesioniști și amatori, aici în inima Apusenilor.
 Cursa scurtă XC | 25 km, cu D+ de 800 m – un traseu relativ ușor adresat celor care acum
descoperă frumusețea acestui sport și iubitorilor de viteză.

 Cursa medie XCP | 50 km, cu D+ de 2176 m – un traseu tehnic, cu o diferență pozitivă de nivel considerabilă, adecvat cicliștilor cu condiție fizică bună și experiență pe acest gen de trasee
 Cursa lungă XCM | 74 km, – etapa a 6-a din cadrul CNR XCM, cu D+ de 2914 m (!) – un traseu de anduranță, tehnic, destinat cicliștilor în formă excelentă de concurs
 Cursa e-bike | 50 km – pe traseul mediu, destinată amatorilor de MTB cu bicicleta electrică

Cine va lua startul pe 1 Octombrie 2022, la Buscat?
Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul sportiv MTB Odyssey Apuseni Race este deschis cicliștilor profesioniști și amatori, cu și fără licență, cu vârste cuprinse între 15 și +50 de ani. Conform categoriilor de concurs, printre participanți vom regăsi de la cadeți, juniori, amatori, master 1,2 și 3 până la elite, masculin și feminin.

În prezent sunt înscriși 134 de cicliști, printre care se numără chiar elitele MTB din România!
Programul evenimentului include şedințele tehnice, startul curselor, drumeții scurte pentru familii și suporteri, activități educative pentru copii și adulți la Buscat, demonstrații de e-bike și tehnici MTB, expoziția cu echipamente specifice MTB și sporturilor montane, tradiționalul Gulyas servit după cursă, festivitatea de premiere MTB Odyssey Apuseni Race 2022 + CNR MTB XCM etapa 6 Buscat şi tombola participanților.

Înscrierile continuă online. Cei ce doresc să beneficieze de kit-ul complet de participare (tricoul ediției, borseta Telenav, banda reflectorizantă, cipul de cronometrare, power bar Decathlon, buff Vaxicum, medalie de finisher) se pot înscrie aici: https://mtbodyssey.ro/ro/inscrieri/

Mai Multe

More article