1. Lisabona, capitala Portugaliei, este întinsă pe 7 dealuri joase și este așezată la vărsarea râului Tejo în Atlantic, motiv pentru care este denumită Orașul celor 7 coline. Majoritatea străzilor sunt în pantă, unele chiar în pantă atât de abruptă, încât necesită trepte sau chiar balustrade ajutătoare pentru urcat și coborât.
2. Portugalia este patria faianței pictate „azulleos”. Majoritatea fațadelor clădirilor lusitane sunt decorate romantic cu aceste plăci lucrate manual iar cele mai multe suveniruri și obiecte artizanale portugheze ilustrează această tehnică specială.
3. Cele mai multe dintre străzi, piețe și bulevarde sunt pavate cu arabescuri mozaicate din piatră cubică alb-negru. Imensele covoare elegant pietruite devenind astfel simbolul de neconfundat al Lisabonei. O adevărată artă stradală…
4. Aproape de Lisabona se află Cabo de Roca – cel mai vestic punct al Europei. Legenda spune că „….atunci cand e senin, poți vedea America în depărtare….”
5. Întreaga Portugalie este patria muzicii Fado denumită și „muzica sufletului portughez”. In toate cafenelele, în bistro-uri, mici localuri, în piețe și chiar pe unele străzi, se cantă fado. Dar nu doar fado….portughezii sunt foarte muzicali, buni dansatori și exuberanți ! Se vede asta în cele mai inedite locuri.
6. Gastronomia națională lusitană este bazată în cea mai mare parte pe preparate din pește și fructe de mare, însă are și multe alte varietăți și specialități locale:
– peștele cod „bacalau” în portugheză are peste 300 de moduri de preparare;
– sardinele sunt simbolul culinar si vizual al Portugaliei;
– prăjitura „pasteis de nata” are o rețetă inventată dintr-o poveste interesantă : deoarece albușul ouălor era folosit pentru conservarea și sigilarea sticlelor de vin, surplusul enorm de gălbenușuri, trebuia folosit la ceva, așa încat, s-a inventat un desert : o cremă fină , dulce și aromată bazată în principal pe acestea (galbenuș de ou, zahăr si scorțișoară) care umple niște coșulete mici din foietaj;
– faimosul lichior de cireșe „ginginha” servit la fiecare colț de stradă în păhărele comestibile din ciocolată;
– vinul de Porto, vinul de Madeira și vinul ”verde” (un vin ușor și puțin spumant, produs doar din prima recoltă de vie) sunt cele cateva vinuri simbol ale Portugaliei.
7. Portugalia este cea mai mare producătoare și exportatoare din lume a plutei . Peste 50% din producția mondială de plută provine din Portugalia. Pluta se recoltează prin desprinderea scoarței exterioare a copacilor din specia stejarilor de plută, la intervale de 9 ani – în intervalul dintre recoltări aceasta regenerându-se integral.
8. Orașul Lisabona este foarte asemănător cu San Francisco datorită străzilor în pantă și a Podului 25 Aprilie– fratele mai mic al vestitului pod suspendat Golden Gate , construit de aceeași echipă americană de ingineri și, de asemenea, asemănător cu Rio de Janeiro datorită statuii CRISTO REI– replica celebrului monument brazilian.
Cartierele vestite ale Lisabonei :
– ALFAMA– cel mai vechi, boem și colorat cartier
– BAIRRO ALTO – cartierul cel mai inalt, al funicularelor al ascensoarelor și al străzilor in pantă
– BAIXA-CHIADO – cartierul cel mai de jos, inima și centrul comercial al orașului,
– BELEM– zona cu cele mai multe monumente istorice, situri UNESCO și muzee,(în zona Belém, două construcții preluate de UNESCO pe Lista Patrimoniului Cultural Mondial: Mosteiro dos Jerónimos (Mănăstirea Jerónimos), construită din dorința regelui Manuel I și Torre de Belém (Turnul Belem), construcție militară pentru supravegherea întrării în portul orașului.
9. Istoria zbuciumată :
– Portugalia este patria celor mai mari navigatori ( descoperitori ai noilor rute comerciale maritime: în 1487 Bartolomeo Diaz ajungea în Capul Bunei Speranțe, in 1497 Vasco da Gama descoperă drumul maritim dintre Europa și India, apoi în 1500 Pedro Álvares Cabral descoperă Brazilia );
– Imperiul colonial portughez este primul imperiu colonial modern și ultimul care s-a destrămat . A durat aproape 6 secole, din 1415 când portughezii au capturat Ceuta ( o enclavă spaniolă pe coasta marocană a Africii ) și pană în 1999 când Portugalia a cedat Chinei orașul Macao;
– Cel mai devastator eveniment lusitan a avut loc în anul 1755, când un cutremur de pământ, urmat de un tsunami și de un incendiu, a distrus cea mai mare parte a orașului Lisabona și a ucis peste 100.000 de oameni;
– Portugalia a avut parte de una dintre cele mai lungi dictaturi din istorie, cu o durată de 46 de ani ( 1928- 1974) , cea mai mare perioadă sub Antonio Salazar ( mort in 1968), în care a fost instaurat un regim de dreapta, tradiționalist catolic;
– În al doilea Război Mondial, Portugalia a fost o țară neutră, iar Lisabona a devenit nu numai un refugiu, ci și un important port pentru ambarcațiunile pentru refugiaților din întreaga Europă;
– În 1988 un incendiu (cel mai mare dezastru din istoria orașului după 1755) a distrus zona comercială și din nou, Lisabona a trebuit reconstruită în mare parte.
10. Limba portugheză este una dintre cele mai apropiate surori ale limbii române. Există sute de cuvinte similare în cele 2 limbi ( aceeași pronunție, însă cu un tipic accent lusitan diferit)
Portugheza este a șasea între limbile lumii, în funcție de numărul de vorbitori nativi și prima pe continentul sud american (peste 51% din populația continentului)
Dacă v-au incitat aceste câteva „minunății”portugheze, nu ezitați să vizitați această frumoasă destinație, de îndată ce vi se va ivi ocazia…