Pentru că problemele emoționale sunt foarte frecvente în rândul copiilor și adolescenților, am selectat cele mai frecvente întrebări ale părinților acestora și am încercat să aflăm răspunsurile de la specialiștii Universității Babeș Bolyai. Răspunsurile le-am primit de la Prof. Univ. Dr. Anca Dobrean, Psiholog clinician și Psihoterapeut în psihoterapii cognitiv-comportamentale la Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Tot aici puteți află și detalii despre noul program de psihoterapie online dezvoltat de specialiștii UBB și pus la dispoziția tuturor celor interesați.
Cum este să fii părinte al unui copil sau adolescent care are dificultăți emoționale
Emoțiile sunt parte a vieții noastre. Avem emoții atunci când mergem la o întâlnire, atunci când ajungem acasă după o vreme îndelungată, atunci când ne revedem cu oameni dragi pe care nu i-am văzut de mult timp. Acestea sunt emoții pozitive pe care majoritatea ni le dorim. Dar ce se întâmplă atunci când ne confruntăm cu situații mai tensionate sau negative, care ne vulnerabilizează? Nu simțim emoții? Sigur că le simțim. Unele dintre ele ne ajută să ne adaptăm la situațiile dificile și să le depășim, altele ne fac încurcă, ne fac să avem probleme de adaptare la aceste situații. Copiii și adolescenții care au probleme emoționale în general resimt anxietate puternică, sunt deprimați, aceste emoții nu îi ajută să îți atingă obiectivele, iar ulterior aceste emoții pot chiar să schimbe comportamentul într-o situație.
Cum apar problemele emoționale?
Problemele emoționale pot fi înțelese pe baza abordării stres‑vulnerabilitate: anumite evenimente negative de viaţă interacţionează cu o stare de vulnerabilite generală biologică şi/sau psihologică, determinând tulburările emoționale. Astfel, copiii şi adolescenţii cu diferite vulnerabilităţi genetice și /sau moduri de gândire dezadaptative sunt predispuşi la a avea probleme emoționale atunci când se confruntă cu evenimente de viaţă negative. Pe măsură ce copiii încep să se dezvolte, spre adolescenţă, importanţa modelelor cognitive începe să crească; evenimentele de viaţă negative încep să se înmulţească, stilurile cognitive sunt mai stabile şi mai bine corelate cu probleme emoționale.
Astfel, gândirea distorsionată, iraţională, schemele negative şi gândurile automate negative, joacă un rol fundamental în dezvoltarea, evoluţia şi tratamentul problemelor emoționale. Potrivit lui Albert Ellis, unul dintre părinții teoriilor cognitive cognițiile iraționale care sunt asociate cu emoții negative disfuncționale sunt:
1). Gândirea rigidă, prin care ne formulăm dorinţele/scopurile în termeni de „trebuie cu necesitate, altfel nu pot concepe“;
2). Catastrofarea, prin care considerăm că atunci când nu se întâmplă ceea ce credem că trebuie cu necesitate să se întâmple este „cel mai mare rău care ni se poate întâmpla“;
3). Lipsa de toleranţă la frustrare, prin care „nu putem tolera“ când lucrurile nu se întâmplă cu necesitate, aşa cum noi credem că ar trebui să se întâmple;
4). Evaluarea globală, exprimată mai ales prin autodepreciere („sunt prost“), deprecierea altora („ceilalţi sunt proşti“) şi a vieţii (de exemplu, „viaţa este nedreaptă“), atunci când lucrurile nu stau cu necesitate aşa cum credem noi că ar trebui să stea.
Cel mai adesea se consideră că depresia la copii şi adolescenţi este rezultatul unor credinţe iraţionale de tipul: Ce sens are să mai merg înainte? Nu voi putea trece peste acest lucru niciodată; Merit să fiu tratat cel mai rău posibil; Nimeni nu mă poate iubi deoarece sunt fără valoare; Nu am nicio valoare şi niciodată nu voi reuşi să fac ceva; Nu pot face nimic bine; Nu pot schimba lucrurile oribile care mi s‑au întâmplat, aşa că sunt blestemat pentru totdeauna; Orice aş face, nu voi avea succes niciodată; Viaţa e groaznică şi va fi întotdeauna.
Ce pot face părinții pentru a-i ajuta pe copii să își depăsească problemele emoționale?
Părinții pot influența problemele emoționale ale copiilor prin trei mecanisme principale. Primul este acela al vulnerabiltățiu genetice: da, problemele copiilor sunt similare cu cele ale părinților când aceștia erau mici. Dacă ne uităm la copiii cu probleme de anxietate de exemplu, nu de puţine ori observăm că ei fac parte din familii cu părinţi anxioşi. Există deja numeroase studii care indică faptul că anxietatea se transmite de la părinţi la copii. Atfel spus, părinții anxioși este probabil să aibă copii anxioși, iar o conștientizare a acestui lucru îi poate face mai atenți la modul în care interaționează cu copiii.
Al doilea mecanism este acela al modelării, adică al modului în care ei reacționează la evenimentele neplăcute, anxiogene. Acum mai bine de un jumătate de secol, Alfred Bandura a avansat ipoteza conform căreia frica poate fi învăţată prin observarea celorlalţi. De la o vârstă foarte fragedă, copiii sunt observatori talentaţi şi imită ceea ce fac cei din proximitatea lor (de exemplu, părinţi, fraţi, cei care au grijă de ei etc.). Atunci când un copil se confruntă cu o situaţie nouă, neobişnuită, el va privi în jur pentru a observa cum reacţionează ceilalţi (în special persoanele de referinţă) la situaţia respectivă. Desigur, pentru a supravieţui este esenţial ca cei mici să înveţe prin exemplul persoanelor de referinţă, evitând pericolul şi ameninţările. Acest proces are însă marele dezavantaj că cei mici pot învăţa şi modalităţi de reacţie la stimuli dezadaptative care îi predispun apoi la probleme emoționale. Nu de puţine ori putem observa în jurul nostru că părinţii reacţionează mai anxios decât copiii lor. De exemplu, la uşoare căzături pot să devină extrem de agitaţi sau nejustificat de panicaţi, modelând un comportament anxios pentru copii.
Al treilea mecanism prin care părinţii îi „învaţă“ pe copii să fie anxioşi este prin modul în care îi expun la mediul înconjurător, prin felul în care recompensează sau pedepsesc anumite comportamente ale copiilor lor. Astfel, diferenţele individuale la nivel biologic, genetic, neurofiziologic vor interacţiona cu factorii predispozanţi de mediu şi vor accentua sau diminua răspunsul unui copil la ameninţare. Studiile ne arată că vulnerabilitatea biologică poate explica 30‑40% din variabilitatea anxietăţii, restul fiind aportul factorilor de mediu.
Pentru a veni în întâmpinarea problemelor de anxietate si depresie la tineri, în ultimii 2 ani am dezvoltat împreună cu o echipă de psihologi clinicieni, psihoterapeuți și ingineri din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie și Universitatea din Linkoping, Suedia, cu sprijinul Ministerului Cercetarii si Inovării, CNCS – UEFISCDI, un program de psihoterapie care să fie accesibil de oriunde din țară celor care au nevoie.
Programul oferă psihoterapie cognitiv-comportamentală pentru copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani care au problemele de anxietate și / sau depresie. Psihoterapia se desfășoară online, în cadrul unei platforme securizate.
După obținerea acordului parental, copiii sunt evaluați pe baza unui chestionar privind emoțiile și comportamentele lor în ultimele 6 luni, apoi sunt invitați împreună cu părinții la un interviu telefonic. În urma evaluării, copiii care au probleme emoționale beneficiază gratuit de o intervenţie psihologică inovativă, livrată online, pentru tratamentul acestor probleme.
Pentru a accesa programul de intervenție, părinții interesați pot accesa linkul http://bit.ly/SREBTonADP sau pot trimite un e-mail la adresa emad.rebt@gmail.com. iar mai apoi vor fi contactați de echipa de psihologi pentru a li se prezenta programul în detaliu.
Mai multe despre activitatea Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie puteți afla AICI
- Idei inspirate pentru cadouri de Crăciun cu Farmec - 5 dec. 2023
- TÂRGUL DE CRĂCIUN DIN CLUJ-NAPOCA - 23 nov. 2023
- Ansamblul de balet al Operei Naționale Române Clujene într-un turneu de amploare în Spania! - 22 nov. 2023
