Centrul unui oraș este partea cea mai vizitată, mai vizibilă și care suferă cele mai multe transformări prin prisma funcționalității. Centrul transmite mereu un mesaj esențial despre urbea respectivă: este spațiul în care sunt vechile simboluri ale orașului, este locul predilect de întâlnire atât pentru locuitorii permanenți cât și pentru vizitatori și nu în ultimul rând, este un spațiu funcțional adaptat cerințelor vremii.
Centrul Clujului a fost adaptat mereu nevoilor esențiale ale locuitorilor: dacă inițial în jurul bisericii Sf. Mihail era organizată o zonă comercială cu clădiri și tarabe, la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a decis transformarea și fasonarea spațiului pentru a răspunde nevoilor igienice și estetice tot mai elevate. Odată cu amplasarea grupului statuar Matia Corvin (1902), Piața Unirii a devenit și un veritabil loc pentru promenadă. Aleile sistematizate care separau spațiile cu aranjamente florale dintre cele mai îndrăznețe confereau orașului un aer modern și primitor.
Comisia pentru înfrumusețarea orașului avea în grijă întreținerea acestui loc care apărea pe foarte multe dintre cărțile poștale ale Clujului. În perioada interbelică s-a menținut designul de la începutul secolului cu foarte puține elemente modificate (amplasarea Lupoaicei pe latura sudică). Din fotografiile vremii reiese panoplia de nunațe și texturi care bucurau ochii trecătorilor. Vederile din perioada comunistă surprind de asemenea combinații extraodinare, aranjamentele florale din centrul Clujului fiind celebre în toată România. Celebru în anii 60 era ceasul din flori amplasat în Piața Unirii care făcea deliciul trecătorilor.
Și Piața Avram Iancu s-a bucurat de vremuri mai fericite. Construirea Catedralei Ortodoxe (1933) pe locul parcului din fața Teatrului Național a dus la schimbări în abordarea peisajului urban local. Dacă inițial locul din fața locașului de cult a fost pietruit, în perioada comunistă a fost transformat într-un spațiu verde, un parc cu alei și bănci în care trona și Monumentul Soldatului Sovietic. Amenajarea respectivă este însă cea mai reușită pe care această zonă a avut-o din punct de vedere estetic.
Piața Mihai Viteazul a fost debarasată la sfârșitul anilor ‘60 de muțimea de tarabe, mese și amenajări volante care constituia principala zonă de alimentare a orașului. Până la ridicarea a blocului Republica (1962) și a statuii Mihai Viteazul (1976), zona respectivă era amenajată cu un spațiu pietonal presărat cu rondouri și insule de verdeață care dădau locului amploare, scoțând în evidență atât clădirile din jur, cât și vasta zonă în formă triunghiulară, o particularitate pe care autoritățile vremii au exploatat-o atunci într-un mod agreabil și delectant. Fântâna arteziană, prima din Cluj, amplasată în fața blocului Republica dădea o notă elegantă pieței nou amenajate.
Cetățuia care în perioada interbelică reprezenta un loc rău famat cu căsuțe sărăcăcioase, în anii ‘60 a devenit un spațiu elegant, de promenadă. Hotelul Belvedere, inaugurat în anii ‘70 dădea o notă modernă „acoperișului Clujului”. Noile cartiere Grigorescu și Gheorgheni au fost „inundate” de spațiile verzi amenajate cu mult bun gust.
