Poveşti de bineCheia unor relații de succes

Cheia unor relații de succes

Banii, succesul, împlinirea și familia sunt printre valorile cele mai des întâlnite în rândul persoanelor.

De ce sunt ele importante și cum ne influențează acestea parcursul vieții, în fiecare dintre aspectele ei prosperitate, relații, sănătate și carieră?!

Indiferent de valorile pe care le avem, cu toții experimentăm diverse tipuri de relații și interacțiuni.

Unele dintre ele ne fac să descoperim mai multe despre cum funcționează lumea, iar altele ne fac să ne descoperim pe noi înșine, modelându-ne gândirea, reacțiile, limitele și alegerile.

Ne înțelegem din priviri…ni s-a întâmplat tuturor, așa este ?!

Situații în care ceea ce spunem este asimilat cu ușurință și totul pare minunat. Frazele curg lin, interlocutorul aprobă din privire și cuvintele prind conturul așteptat, reflectat în înțelegerea cu cei din jur.

De la elevul din școală, prieteni, rude, persoane necunoscute de pe stradă până la șeful în a cărui companie activăm sau subalternii pe care îi avem în instituție, cu toții ne exprimăm și dorim să ne facem înțeleși și să avem o comunicare eficientă și fluidă, astfel încât să sfârșim ziua cu o stare bună și cu experiențe ce nu ne demolează starea sănătății. 

Datorită valorilor și acțiunilor întreprinse în baza lor, vom avea atitudini ce tind să închidă sau să deschidă parteneriate, relații de colegialitate, prietenie, iubire sau  amiciție.

Există câteva noțiuni magice ce, odată introduse în interacțiunea cu ceilalți, indiferent de nivelul lor de înțelegere și modus operandi, ne vor deschide ușa către succes. Și dacă nu către succes, atunci, către o stare de bine ce ne păstrează calmul, încrederea și dorința neîntreruptă de a ne focusa pe ce contează, fără deraiaje de la scopuri.

Studii în domeniul pshihologiei și cogniției sociale arată că o comunicare asertivă, în care ne exprimăm clar, punctual, la persoana I, va genera înțelegere și va elimina tensiunile conflictuale. Blândețea, fermitatea, compasiunea, empatia, acceptarea sunt noțiuni magice ce dau discursului nostru note umane, indiferent de tipul de relație și raport în care suntem angajați.

POVEȘTI CARE CONTEAZĂ

Și nouă, celor mari, ne plac poveștile. Pentru că ele ne expun la contexte variate, ne creează diverse conexiuni și ne inspiră.

În contextul comunicării cu compasiune și empatie, ne reamintim de povestea numită Insula valorilor umane, în care iubirea și timpul și-au dat credibilitate și au apreciat valoarea celuilalt, în condiția în care toate celelate valori părăsiseră o insulă ce avea să se scufunde.

„…numai Timpul e capabil să înțeleagă cât de importantă e Iubirea în viață.”

DESIGN-UL UMAN

Alan Robert Krakower, ce se face remarcat pentru ingeniozitatea în domeniul științelor de auto-descoperire, prin conceptul său Human Design,  ne ajută să luăm decizii în baza unor sisteme mai ample de funcționare și să rafinăm elemente ale potențialului cu care suntem înzestrați. Schimbarea, în orice aspect al vieții, pornește de la noi.

Această știință intrigă prin misterul și complexitatea cu care este abordată.  Aici, mintea, personalitatea și corpul devin o unealtă înspre auto-dezvoltare și expansiune.

Dacă faceți parte dintre cei ce vă considerați proprii arhitecți ai vieții voastre, merită să aruncați o privire înspre Designul uman, pentru a cunoaște și recunoaște.

ÎNVĂȚAREA DE-A LUNGUL VIEȚII

Marshall Rosenberg , autor, profesor, mediator și psiholog,  străpunge barierele temporale cu a sa carte utilă, Comunicarea nonviolentă.

Pentru că dorim ca stresul să nu mai fie boala secolului XXI, iar relațiile pot fi un factor major de stres, vom forma și transforma obiceiuri și metode ce ne susțin sănătatea mentală și ne îmbunătățesc relațiile interpersonale.

Observarea fără judecată, verbalizarea sentimentelor, identificarea nevoilor și formularea cerințelor clare sunt cei 4 piloni pe care se construiesc o comunicare eficientă și nonviolentă. În această structură intră și un alt un aspect valoros, și anume, emaptia.

Când comunicăm cu empatie și compasiune, generăm o interacțiune care nu agresează verbal, iar prin folosirea unui ton adecvat și o exprimare clară, nu  riscăm să  lăsăm în jurul nostru nici urmă de resentimente.

Întrucât suntem expuși la o varietate de situații, nu putem face decât ce ne stă nouă în putință, și anume, să descoperim resursele ce alcătuiesc puzzle-ul unei bune comunicări. 

Cheia relațiilor de succes este un instrument ce deschide atâtea uși câte suntem noi  dornici să o facă, așa că ne rămâne să devenim alchimiști în utilizarea magiei cuvintelor…

Voi, ce faceți pentru învățarea de-a lungul vieții și pentru a avea cheia ce deschide relații de succes?

Așteptăm răspunsuri și feedback după lecturarea cărții. Până data viitoare, gânduri senine.

Mai Multe

More article