Cea mai mare colecție de blazoane nobiliare din România, într-o

În anul 1486 Matia Corvin cere autorităților clujene să permită stabilirea în oraș a ramurii minorite a călugărilor franciscani. Astfel, conducerea orașului aprobă construirea în apropierea Turnului Croitorilor, pe ulița Lupilor a mănăstirii și a bisericii finanțate de către Regele Matia Corvin.

Sarea, valuta forte a Transilvaniei din secolul al XV-lea

Călugărul Ioan, conducătorul franciscanilor minoriților stabiliți la Cluj și maestru al construcțiilor gotice a coordonat șantierul, iar cancelarul pentru minerit din Transilvania a fost însărcinat cu finanțarea acestora. Cantități impresionante din sarea provenită de la ocnele din Sic și Turda au adus profitul necesar ridicării acestei monumentale construcții în stil gotic târziu. După moartea lui Matia Corvin, construcția bisericii și a mănăstirii a fost continuată de Vladislav II care a finalizat construcția ansamblului în 1516. Minoriții i-au pus hramul Sf. Maria, dar în momentul în care Reforma a ajuns și la Cluj, biserica și chiliile au fost abandonate, călugării fiind izgoniți din oraș.

Un nou început

La venirea pe tron a lui Cristofor Báthory, un alt ordin romano-catolic primește permisiunea de a sluji în biserica de pe ulița Lupilor: ordinul iezuit. Iezuiții fondează și o universitate folosindu-se de clădirile adiacente, care a câștigat imediat prestigiu datorită seriozității și implicării călugărilor în actul educațional. Chiar și Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul și al doamnei Stanca a fost instruit aici.

La venirea pe tron a domnitorului protestant Székely Mózes, populația a început să distrugă toate edificiile care au aparținut catolicilor. Nici biserica începută de Matia Corvin nu a rămas neatinsă, clujenii începând să devasteze și să demoleze biserica și mănăstirea pe care le considerau bastioane ale înrobirii religioase. După distrugerea interiorului și a acoperișului, oamenii au trecut la demolarea bolții ogivale. În momentul în care au început să ia pietrele de boltă, aceasta s-a surpat omorând paisprezece inși. Interpretând că este un semn divin, populația „răsculată” s-a liniștit, temându-se și abandonând locul care a devenit o nouă sursă de piatră pentru cei care puteau să se servească liberi din construcția bisericii și a mănăstirii.

… și de la capăt

Gabriel Bethlem a dat biserica reformaților calvini în anul 1622, dar la cinci ani de la reintrarea în circuitul cultic, explozia prafului de pușcă adăpostit în turnul Croitorilor din imediata aporpiere a afectat structura acesteia. În 1638 principele Gheorghe Rákóczi începe reconstruirea și consolidarea bisericii. Trei meșteri din Kurlandia, o regiune de lângă Marea Baltică care mai cunoșteau tehnica veche a construirii bolților au fost angajați pentru a-i da bisericii înfățișarea originală. Sistemul de boltire de aici reprezintă cea mai rafinată formă a stilului gotic din Cluj și printre cele mai frumoase din Transilvania. Cel mai valoros obiect de artă a bisericii îl constiruie amvonul, o capodoperă a sculpturii renașterii târzii cu elemente ale barocului timpuriu, o mare realizare a sculpturii din Transilavania secolului al XVII-lea. Sculptat în plan hexagonal și încrustat cu plăci de alabastru de către Elias Nicolai, amvonul care are în centru textul ebraic al celor zece porunci este sprijinit pe un soclu masiv, creație a pietrarului Benedict. Baldachinul amvonului este din lemn aurit, iar pe coroană este înfățișat un pelican care își sfâșie pieptul pentru a-și hrăni puii, un simbol al sacrificiului lui Cristos pentru mântuirea omenirii.

Cea mai mare colecție de blazoane din România

Biserica de pe strada Lupilor (actuala Kogălniceanu) este păstrătoarea celei mai ample colecții de blazoane din țară. La înmormântarea unui nobil, cortegiul funerar purta și blazonul familiei. Când decedatul era ultimul reprezentant al familiei, blazonul era întors cu capul în jos. În cazul nobililor reformați, blazonul era depus în această biserică, astfel că de-a lungul timpului, între zidurile acesteia s-a acumulat o importantă colecție de însemne heraldice. Tot aici sunt înmormântați și ultimii principi ai Transilvaniei Apafi I și Apafi II împreună cu soțiile lor.