Electric Castle este primul festival autohton care a ajuns pe platforma de streaming Netflix cu un documentar produs în pandemie. Este o abordare diferită în buchetul complex al extra-activităților cu care Electricul a surprins publicul în acest an. Oricine poate simți vibrația festivalului indiferent unde se află, dar parcă totuși urmărind pelicula, îți dorești să fii la festival.
Organizatorii au realizat în anul 2020 un cadou nostalgicilor și fidelilor EC: documentarul ”No Festival”. Subcarpați, Vița de Vie și Golan sunt cele trei nume care timp de 90 de minute ne amintesc de un altfel de Electric Castle, unul trăit acasă, departe de atmosfera obișnuită. Documentarul-concert este însă deconectant și plin de vibrații pozitive pe care formațiile invitate le transmit ca dintr-o capsulă a timpului, ca niște supraviețuitori ai unei calamități pe care o trăim toții, dar care arată altfel atunci când ești artist. Profesia ta pare să nu mai existe decât în studio, iar adevărata muzică este de fapt cea împărtășită cu publicul. Adrian Despot, solistul formației Vița de vie compară experiența reală de scenă cu un meci de ping pong, în care artistul trimite o minge publicului, care la rândul lui o întoarce, astfel că jocul dintre artist și public devine unul tensionat și antrenant, dar plăcut, căci mingea este de fapt energie.
”No Festival” este un „concert intim”, fără public, ceea ce poate să pară bizar, dar acesta numai bizar nu e. Neobișnuitul vine din altă parte, din comunicarea pe care artiștii o fac privitorului dincolo de muzica pe care o interpretează. Mesajele lor, condimentate cu citate ale vedetelor care au concertat la alte ediții ale EC ne oferă acea variantă de film în care speranța trebuie să ducă la un happy end: „Crede, crede și voința universală îți va oferi ocazii” – Mono EC7 / „Sufletul uman trece de la foarte liniștit la foarte gălăgios” Nils Frahm EC7 / „Legătura dintre muzică și iubire este viața, cu fiecare respirație” Dubioza Kolektiv EC6.
Încercarea oamenilor în pandemie de a se transpune prin intermediul tehnicii în peisaje naturale, în păduri sau la malul mării, în spații vaste care dau impresia de libertate, i-a legat de un gadget prin care au putut auzi sunetul frunzelor răscolite de vânt și cântecul păsărilor, al apei care aleargă printre pietre și al valurilor care se sparg de mal, totul în materiale filmate HD și 4K. Este o tristă recompensă pentru peisajele și experiențele senzoriale reale, pierdute.
Momentele de maxim efect emoțional în care sunt alternate scene din festival cu peisajul domeniului de la Bonțida, îngrijit, dar lipsit de lume, trist și dezolant ne arată câte lucruri fantastice petrecute împreună am ratat și cât de gravă a fost de fapt pandemia. Natura pare înspăimântătoare în astfel de situații.
Muzica este fascinantă și în deplină concordanță cu trecerea de la zi la noapte, astfel că vizionarea acestui concert, într-un soi de festival atemporal, fără nume, fără public și doar cu câțiva artiști este de-a dreptul halucinant.
Și în pandemie, festivalul a existat, chiar dacă nu sub forma experiențelor fulminate trăite pe scenele de pe domeniul Bánffy, ci prin două documentare (”No Festival” și ”When Time Stood Still”), dar acest strigăt în care artiștii și-au unit la un moment dat vocile și instrumentele într-un recital este dincolo de ceea ce în mod obișnuit poate fi văzut pe o scenă, astfel că pelicula FESTIVAL merită abordată și gustată asemeni unui concert pe Main Stage.
#AncutaLacrimioaraChis
- Gardianul Carpaților - 16 apr. 2024
- Inscripțiile în piatră de pe Turnul Croitorilor - 29 feb. 2024
- Meryl Streep în rolul unei clujence - 15 feb. 2024
